Serena Williams a anunțat că se retrage din tenis. Ce avere a strâns sportiva până la 40 de ani

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Serena Williams a anunțat că se retrage din tenis

Serena Williams a anunțat că se retrage din tenis. Sportiva a făcut marele anunț în cadrul unui editorial scris pentru Vogue. Serena este vedeta pictorialului din numărul septembrie al revistei Vogue. Mai mult decât atât, apare pe copertă alături de fiica ei în vârstă de 4 ani, Olympia Ohanian. Micuța a fost surprinsă într-un mod cât mai natural, acoperindu-se pe jumătate cu trena rochiei purtată de mama ei.

Serena Williams a anunțat că se retrage din tenis

Serena a scris o scrisoare sinceră, care a fost postată în totalitate de celebra revistă. Astfel a făcut și marele anunț, și anume că este pregătită să se retragă din tenis.

„Crede-mă, nu mi-am dorit niciodată să aleg între tenis și o familie. Nu cred că este corect. Dacă aș fi bărbat, nu aș scrie asta pentru că aș fi jucat și câștigat în timp ce soția mea făcea munca fizică de a ne extinde familia. Poate că aș fi mai mult un Tom Brady dacă aș avea ocazia. Nu mă înțelege greșit: îmi place să fiu femeie și mi-a plăcut fiecare secundă de a fi însărcinată cu Olympia. Eram una dintre acele femei enervante care adora să fie însărcinate și care lucra până în ziua în care a trebuit să mă prezint la spital. Deși, lucrurile s-au complicat foarte mult pe de altă parte. Și aproape că am făcut imposibilul: mulți oameni nu își dau seama că eram însărcinată în două luni când am câștigat Australian Open în 2017. Dar împlinesc 41 de ani luna aceasta”, a povestit Serena Williams în cadrul interviului pentru Vogue.

Serena Williams a anunțat că se retrage din tenis
Serena Williams, pe coperta Vogue

 

Ce are de gând să facă

De asemenea, în scrisoarea ei a menționat că fetița își dorește să fie soră mai mare. A auzit-o deseori spunând acest lucru și i s-a părut un moment pe care a trebuit să-l asculte cu mare atenție. Serena a dăruit mare parte din viața ei tenisului, dar acum consideră a venit momentul să își schimbe stilul de viață. Tensimena a fost nr 1 mondial timp de 319 săptămâni și a câștigat 23 de titluri de Grand Slam.

Serena Williams nu a negat că va încerca să câștige și al 24-lea titlu de Grand Slam, de aceea va încerca să fie cea mai bună la US Open. Dar după ce se va termina, vrea să se bucure de un nou capitol din viața sa. Aceasta vrea să se dedice familiei și propriilor afaceri.

„Nu mi-a plăcut niciodată cuvântul pensionare. Nu mi se pare un cuvânt modern. M-am gândit la asta ca la o tranziție, dar vreau să fiu sensibilă la modul în care folosesc acest cuvânt. Este ceva foarte specific și important pentru o comunitate de oameni. Poate cel mai bun cuvânt pentru a descrie că ceea ce fac este evoluție. Sunt aici să vă spun că evoluez departe de tenis, spre alte lucruri care sunt importante pentru mine. Acum câțiva ani am înființat în liniște Serena Ventures, o firmă de capital de risc. La scurt timp după aceea, mi-am întemeiat o familie. Vreau să măresc acea familie.” A mai adăugat Serena, cu sinceritate, în scrisoarea deschisă.

Ce avere a strâns sportiva

Serena Wiliams a dat totul pe teren și a reușit să strângă o avere din cariera ei. La 40 de ani, Serena Williams este multi-milionară „self-made”. Ea ocupă locul 98 în clasamentul mondial Forbes, care menționează femeile care și-au făcut averi pe cont propriu. Valoarea totală a averii sale se ridica în toamna anului 2021 la suma colosală 240 de milioane de dolari.

Citește și ce dietă a început să ţină Serena Williams: “Mănânc ca să trăiesc”. Meniul sportivei

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…