Simona Halep, prima imagine după rinoplastie. Ce a transmis sportiva de pe patul de spital

Simona Halep, prima imagine după rinoplastie

Simona Halep, prima imagine după rinoplastie. Cea mai bună jucătoare de tenis din România trece printr-o perioadă de schimbări importante în viața sa. Săptămâna trecută, sportiva a divorțat de Toni Iuruc, cel cu care s-a cununat civil pe 15 septembrie 2021. Mai mult, cuplul avea programate cununia religioasă și nunta peste două luni. La câteva zile după separarea oficială de fostul ei soț, Simona Halep a suferit o intervenție chirurgicală la nas.

Simona Halep, prima imagine după rinoplastie

Simona Halep avea probleme cu respirația, cel mai probabil din cauza unei deviații de sept, resimțind cel mai puternic acest lucru în perioada petrecută în această vară la Washington, când a fost nevoită să abandoneze competiția din cauza căldurii și umidității.

Pentru a scăpa de problemă, sportiva din Constanța a apelat la serviciile unui medic român, care i-a făcut totodată și o operație de remodelare a nasului. Ea a postat pe contul său de Instagram o imagine de pe patul de spital și și-a anunțat fanii că se simte bine după operație. „Simo” a transmis, de asemenea, că își va relua antrenamentele peste câteva săptămâni.

”Așa cum câțiva dintre voi știați deja, am avut probleme cu nasul mai ales în perioada verii cât mai fost în Washington. Mi-a fost greu să respir și în timpul nopții totul se agrava, deoarece aveam nasul complet înfundat.

Singura metodă prin care puteam rezolva problema a fost cu ajutorul operației. Dr Daniel Popescu mi-a făcut cu această ocazie și o intervenție chirurgicală. Mulțumesc!

Totul a mers foarte bine, am nevoie de câteva săptămâni de odihnă înainte să reiau antrenamentele. Ne vedem în curând pe teren!” a scris Simona pe contul de Instagram.

Simona Halep, prima imagine după rinoplastie
Simona Halep, prima imagine după rinoplastie

Țiriac a criticat-o pe Halep că nu comunică mai mult cu fanii

Foarte rare sunt aparițiile Simonei Halep, atât în mediul online cât și la TV, în care să abordeze subiecte atât de personale. Dar probabil că discursul critic al lui Ion Țiriac la adresa ei, după divorțul de Toni Iuruc, a făcut-o pe sportivă să își schimbe strategia de comunicare cu fanii. Iată ce a declarat Țiriac:

„Nu pot eu să-mi dau o părere despre ceva care un om face sau nu face când închide ușa. Un pic de respect ar trebui să aibă persoana publică, pentru că persoana publică are datoria să împartă în toate punctele de vedere numai binele, ca și în treburile în care nu-i convine pentru că de aceea e persoană publică. Treaba asta are și o graniță pe undeva, ar trebui atunci când închidem ușa să respectăm pe toată lumea”, a spus Ion Țiriac, citat de playsport.ro, cu referire la divorțul Simonei Halep.

În 2009, Halep a suferit o intervenție de micșorare a sânilor

Simona Halep nu este la prima intervenție pe care o face pentru a îndepărta o problemă ce-i afecta prestațiile ca jucătoare. În 2009, sportiva a trecut printr-o operație de micșorare a sânilor, moment în care știrea a făcut înconjorul lumii, cu toate că Simona se afla abia la începutul carierei (era pe locul 263 WTA) și nu era atât de cunoscută.

Ani buni ea s-a ferit să vorbească despre acestă intervenție, încercând chiar s-o ascundă, deși diferențele fizice erau vizibile.

„Despre operație (n.r. – cea la sâni), vreau să spun că nu am vorbit 7 sau 8 ani, am fost prea timidă să ating subiectul! A fost un subiect prea personal, așa că l-am ținut pentru mine, dar au trecut deja vreo doi ani de când împărtășesc cu ceilalți acest lucru. Încurajez toate fetele care se confruntă cu problema asta să urmeze exemplul meu! Pentru mine a fost un impediment pentru a juca tenis! Spatele mă chinuia în acele momente. Deci fără operație nu aș fi putut ajunge în top!”, a declarat, anul trecut, Simona Halep, într-un interviu cu Chris Evert.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…