Simona Halep şi-a aflat verdictul. Sportiva a pierdut definitiv o șansă extraordinară

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Simona Halep are parte de vești proaste în continuare. După acuzațiile de dopaj, amânarea procesului și timpul de așteptare prelungit până la aflarea deciziei finale, tenismena a aflat că nu va lua parte la US Open anul acesta. Organizatorii au anunțat că românca nu se numără printre jucătoarele care au primit wild card, astfel că șansele ca ea să fie prezentă la ultimul Grand Slam din 2023 sunt aproape inexistente. Dacă verdictul în cazul de dopaj nu va fi emis până pe 21 august și dacă acesta nu va fi pozitiv pentru Halep, atunci sportiva va avea un an compromis.

Simona Halep a primit o nouă lovitură în carieră

US Open, ediția 2023, va avea loc în perioada 28 august – 10 septembrie. Simona Halep s-a aflat inițial pe lista participantelor la celebra competiție de tenis, însă organizatorii au emis o nouă listă pe care sportiva nu mai apare, neprimind un wild card asemenea colegelor sale. Este ultimul Grand Slam din acest an la care românca putea să ia parte, însă decizia în cazul de dopaj nu a fost luată nici acum. În consecință, organizatorii concursului de peste Ocean au decis să o excludă din competiția din acest an.

Conform anunțului făcut de organizatori, Venus Williams, Caroline Wozniacki, Ashlyn Krueger, Robin Montgomery, Kayla Day, Clervie Ngounoue, Storm Hunter și Fiona Ferro sunt jucătoarele care au primit câte un wild card la US Open. În așteptarea deciziei care trebuie să vină din partea celor de la Sport Resolutions, Simona Halep ratează cel de-al patrulea Grand Slam al anului. Mai mult decât atât, pentru că lucrurile oricum nu puteau fi mai rele pentru Halep, pe 11 septembrie, atunci când se va încheia US Open, Simona Halep va fi ștearsă din clasamentul WTA, pentru că nu va rămâne cu niciun punct.

De ce întârzie decizia în cazul de dopaj

Simona Halep încă așteaptă hotărârea celor de la Sport Resolutions, după ce a fost audiată, la finalul lunii iunie, la Londra. Verdictul trebuia să se afle în două săptămâni, adică cel târziu pe 13 iulie. Totuși, a trecut mai bine de o lună de când ar fi trebuit comunicată decizia ce i-ar fi trasat parcursul profesional sportivei noastre.

Sportiva a fost depistată pozitiv cu roxadustat la US Open 2022 și de atunci trăiește un adevărat coșmar. Simona Halep susține că este nevinovată și a încercat să le explice acest lucru și judecătorilor care au audiat-o la Londra, în cadrul tribunalului Sport Resolutions. Însă verdictul lor întârzie să apară, timp în care, jucătoarea de tenis din Constanța, care cândva ocupa poziția 1 în clasamentul WTA, nu a mai practicat sportul pe care-l iubește cel mai mult.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…