Sunt căsătorită de aproape patru ani și până de curând totul a mers perfect. De un timp însă, ceva parcă s-a schimbat. Începe să fie mai secretos cu mine și parcă vrea să se ascundă de mine mereu. Nu mai vorbim cum vorbeam altă dată, despre orice. Simt că mă înșală, dar mi-e foarte greu să înțeleg dacă mai e cineva în viața lui, pentru că nu e deloc deschis să discutăm.
Când se instalează neîncrederea în sufletul unei femei, aceasta se transformă ușor într-un investigator profesionist. Așa simt eu acum, după ce am început să observ aceste schimbări la el. Încrederea mea începe să dispară încet, încet. Și asta nu e fără motiv.
De câte ori vin lângă el, se îndepărtează, mă evită în casă. Dacă vreau să-l îmbrățișez, îmi împinge mâinile. Dacă îl întreb ceva, orice, răspunde monosilabic. Nu-mi spune nici dacă-i e foame sau nu. Trebuie să ghicesc. Abia dacă se atinge de mâncare și e mereu cu telefonul în mână, de parcă acolo ar fi toată fericirea lui.
Am crezut că e supărat, dar scriind mereu pe telefon îl văd zâmbind și parcă are altă față. Pare distras și orice fac, este inutil pentru a-l mai „aduce acasă”.
Nimeni nu ne-a susținut relația
Când ne-am cunoscut, ne-am luptat cu toată lumea ca să fim împreună. Părinții lui nu mă plăceau pentru că nu eram de aceeași etnie cu ei. Ei vorbeau în casă limba lor maternă. Și parcă o făceau intenționat, ca eu să nu înțeleg ce vorbesc ei. M-am ambiționat și, după un an de zile, aproape că mă puteam înțelege cu ei în limvb lor. Acum chiar vorbesc bine limba și asta nu ar mai trebui să fie un impediment. Totuși, mama lui nu a fost niciodată de acord să ne căsătorim, chiar dacă am făcut eforturi foarte mari să-i fiu pe plac.
Pe de altă parte, nici ai mei nu au fost fericiți când le-am spus că ne căsătorim. Mai mult, când vedea cât efort depun doar ca să mă placă soacra mea, mama a început să fie spărată și pe mine, dar și pe familia lui. Apoi prietenii mei nu-l plăceau pentru că li se părea arogant. Ai lui în schimb, nu mă plăceau pe mine pentru că li se părea că el petrece prea mult cu mine și nu cu ei.
Acum, după ce ne-am supărat amândoi familiile, după ce ne-am îndepărtat toți prietenii doar pentru a fi împreună, să-l văd cum se îndepărtează de mine pas cu pas mi se pare cea mai mare lovitură.
Încă nu vreau să cred că are pe cineva, însă instinctul meu nu m-a înșelat niciodată până acum. Deși îmi doresc foarte tare să mă înșel de data asta, sunt sigură că voi descoperi până la urmă adevărul.
Simt că mă înșală, dar nu vrea să vorbim despre asta
Vorbim tot mai puțin, ajungem să fim colegi de apartament și cam la asta să se reducă viața noastră de familie. Nu mai împărtășim nimic, se izolează de mine, ori pleacă de acasă, ori stă la televizor sau pe telefon. Dacă vreau să-l provoc la o discuție pe tema asta, nici măcar nu îmi răspunde. Îmi zice doar că e obosit și să-l las în pace că o să discută altă dată. Nu este dispus deloc să discutăm despre noi.
Eu am început să mă simt foarte singură în condițiile astea. La familia mea nu mă pot duce să mă plâng, pentru că primul lucru pe care l-aș auzi ar fi „ți-am spus eu!”. Prieteni nu mai am, pentru că m-am îndepărtat și de ei. Dar dacă eu mă simt atât de singură mă întreb el cun se simte și cum de nu are aceeași problemă ca și mine?
Știu că până la urmă voi afla adevărul. Chiar de-ar fi să angajez un detectiv particular, tot voi afla adevărul. Din păcate, chiar și acum știu că e așa, îmi lipsesc doar dovezile.
