Singura comună din România care va avea metrou. Localnicii s-au revoltat când au aflat vestea

Singura comuna din Romania care va avea metrou. Localnicii s-au revoltat cand au aflat vestea

În premieră, o comună din România va avea metrou. Proiectul costă 400 milioane de euro, finanțare asigurată din fonduri europene, dar nu este un motiv de bucurie pentru locuitorii din zonă. De ce sunt nemulțumiți și despre ce comună este vorba.

Comuna din Rmânia care va avea metrou

Metroul bucureștean va ajunge până într-o comună de la lângă Capitală. Proiectul este al Primăriei Sectorului 4, care a început lucrările pe fonduri europene în ianuarie 2021, iar termenul de execuție este de doi ani, plus cinci luni probele tehnologice.

Stația se construiește pe cea mai aglomerată magistrală de metrou, la aproximativ un km distanță de ultima stație, capătul de magistrală M2. Astfel, prima comună din România care va avea metrou este Berceni, cu 14.000 de locuitori.

Singura comună din România care va avea metrou. Localnicii s-au revoltat când au aflat vestea
Comuna Berceni va avea metrou.

Unde vor fi amplasate stațiile

Prelungirea magistralei de la Berceni se va face pe o distanță de trei metri a metroului de la suprafață. Prima stație va fi amplasată la aproximativ 200 m de șoseaua de centură, a doua la 500 m de Autostrada 0, iar a treia stație la aproximativ 250-260 m de Bulevardul 1 Mai.

Primăria Sectorului 4 preciza că noua statie de metrou Tudor Arghezi, construită pe o suprafață de peste 15.000 de metri, între stația Berceni, actualul capăt de linie al Magistralei 2 și Șoseaua de Centură, va avea o lungime de 1,6 kilometri.

Aceasta va fi supraterană, parter plus două etaje și va beneficia de șase zone de acces pietonal, din care două vor fi situate pe partea opusă a Șoselei Berceni, fiind asigurată o legatura printr-un pasaj pietonal subteran pe sub șosea. Din cele două ieșiri, se va asigura legatura directă cu parcarea tip park&ride de 300 de locuri. â

De ce sunt localnicii nemulțumiți de proiect

Deși ar fi trebuit să se bucure, locuitorii din comuna Berceni nu sunt mulțumiți, deoarece, conform proiectului trimis de Metroul SA, și prezentat în premieră la dezbaterea cu cetățenii, stațiile sunt prevăzute a fi construite departe de locuințe, în câmp, Și nu numai cei din comună contestă proiectul. Un fost arhitect al primăriei Berceni consideră că acesta va fi unul catastrofal.

Din punct de vedere urbanistic este catastrofal. Pentru devoltarea actuală, acest traseu este inutil, nu are ce căuta, dar dacă ne gândim la o perspectivă, la un interes economic, poate să fie bine, totul este că vrem să știm. Avem nevoie de metrou, eu zic că da, ceea ce va însemna pentru dezvoltarea viitoare, este în câmp, între două localități, nu în interiorul unei localități. Dacă proiectantul a făcut un proiect fără să ne întrebe pe noi ca cetățeni nu mi se pare ok”, a spus fostul arhitect, potrivit G4Media.

Acesta nu este singurul proiect, în dezvoltare, din comună. În zonă se mai construiesc autostrada A0, Pasajul Berceni și o posibilă groapă de gunoi pentru care Consiliul Județean Ilfov a prevăzut-o să fie realizată în proximitatea localității și pentru care locuitorii se luptă în instanță să o blocheze.

Extinderea metroului spre comuna Berceni costă 400 milioane de euro, finanțare asigurată din fonduri europene. La finalul anului 2022, primarul Sectorului 4 Daniel Băluță a inaugurat stația de metrou Tudor Arghezi, care nu a fost deschisă publicului, ultima stație de unde vor pleca celalte trei spre comuna Berceni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…