Soțul meu mi-a mărturisit, cu cea mai mare seninătate, că iubește o altă femeie: „Lumea mea, brusc, s-a prăbușit”

Nu știu dacă ce simt eu este iubire. Dar, dacă nu e iubire, atunci cu siguranță nu știu ce e. Sentimentele sunt amestecate. Pe de o parte sunt niște reminiscențe ale iubirii ce i-am purtat-o și care m-a ținut lângă el până acum, pe de altă parte este vina față de mine că nu am fost destul de tare să plec atunci când a fost momentul, dar și față de el, că nu l-am eliberat.

Pe de altă parte, încă mai am sentimente de furie pe care reușesc cu greu să le gestionez. Dar mai sunt amintirile care mă fac să zâmbesc. Amintirile acelor zile în care eram fericiți și în care nimic nu prevestea ce întorsătură urâtă avea să ia viața noastră de familie.

Chiar și după atâția ani, rănile sunt încă acolo și, chiar dacă mă fac că nu le observ, uneori le „ating” fără să vreau, doar auzind un nume sau amintindu-mi de acei ani. Ne-am căsătorit încă din facultate, n-am avut răbdare să ne terminăm studiile. Eram deja însărcinată în ultimul an, iar ultima sesiune era să o ratez din cauza grețurilor și a vărsăturilor.

Iubitul vrea să ne despărțim. Mi-a zis, după 5 ani de relație, că el nu e pregătit pentru căsătorie

Gestul lui m-a șocat

Iubitul meu vrea să facem Paștele cu părinții lui. Mama lui însă nu mă suportă, nu vreau să-mi petrec sărbătorile…

Situația e de-a dreptul penibilă

Am reușit în cele din urmă și am depășit toate examenele. Până la Licență depășisem starea de rău, însă în scurt timp după facultate am născut, iar șansele mele să mă mai angajez erau aproape zero. După ce au mai trecut doi ani, eu tot fără loc de muncă, am decis amândoi să nu mai încerc să mă angajez, ci să rămân acasă și să mă ocup de ce era mai important: familia noastră.

Și a fost bine. Pentru mulți, mulți ani, a fost bine

Nu mai lucra nici el ca inginer, ci și-a deschis propria firmă. Făcea ce-i plăcea, dar pe cont propriu. Eu îl mai ajutam cu documentele firmei, doar terminasem Studii Economice. El, ca inginer mecanic auto, avea acum un service și se descurca de minune.

Aveam acum doi copii care creșteau și începeam să fim tare mândri de reușitele lor. Mara cânta la pian și părea foarte talentată. Vlad prefera sportul, așa că îl duceam la înot. Fiind mai mare, avea deosebită grijă de surioara lui, cu doi ani mai mică. Nu mi-aș fi imaginat că lucrurile pot să se schimbe așa.

Vlad avea 12 ani și Mara 10, când Marcel a venit într-o zi acasă și mi-a spus ceea ce avea să mă schimbe pentru totdeauna. Erau deja niște semnale, dar nu voiam să cred. Încercam mereu să găsesc explicații când întârzia acasă sau când găseam în portiera din dreapta a mașinii diferite lucruri care nu-i aparțineau. Ba, chiar începusem să cred că am eu o problemă, că am devenit suspicioasă și geloasă, fără să avem vreo problemă reală. Dar aveam. Și era mare cât casa.

Și, din păcate, mi-a spus

În ziua aceea a venit mult mai târziu decât de obicei, însă nici măcar nu am putut să am reacție. Știam că s-a întâmplat ceva, dar chiar și atunci, m-am gândit că are vreo problemă la muncă, m-am gândit la vreun accident sau orice altceva. În niciun caz la ceea ce avea să-mi spună. Și, din păcate, mi-a spus. Mi-a spus cu cea mai mare seninătate că iubește o altă femeie, că se vede cu ea de mai bine de un an și că vrea să ne despărțim.

Nu știu dacă cineva își poate imagina cum e când simți că îți fuge pământul de sub picioare, că lumea ta se năruie, sau că cerul se prăbușește peste tine și ai senzația că te pulverizezi în mii și mii de particule și nu mai vrei să știi nimic din ce se întâmplă în jurul tău și nici să auzi mai departe. Asta am simțit eu atunci și încă mult mai mult. Nu lucram, nu aveam nimic al meu, eram dependentă de el nu doar emoțional, ci și financiar și social, pentru că viața mea era doar alături de el.

Miliardele de gânduri care au început să-mi treacă prin cap nu au avut rolul de a mă calma, iar de aici și până la primul atac de panică nu a mai fos decât un pas. Nu a plecat atunci seara, însă nu a durat mult și și-a făcut bagajele. Abia atunci am început să văd adevărata dimensiune a dramei pe care o trăiam.

Acum, după mulți ani de la acel moment, încă simt cuțitele din inimă

Numai că atunci în mine s-a activat o forță de care nu știam cu sunt capabilă. Am început să caut să aflu cine e femeia care mi-a răsturnat viața cu sus-n jos. Nu a fost greu să aflu despre ea faptul că era persoană publică și că pentru ea nu era decât o joacă. Ea se distra cu el, iar faptul că l-a convins să divorțeze nu a fost pentru ea decât o confirmare a puterii pe care își imagina că o are asupra bărbaților.

Nu am înțeles nici până azi la ce-i folosea acea putere, cât de mare era orgoliul ei, dacă astfel de acțiuni i-l hrăneau. Însă după ce am aflat despre ea tot ce voiam să știu, viața mea a luat o altă turnură. Am înțeles că nu trebuie să caut vinovați, ci să iau lucrurile exact așa cum sunt. Așa că după un an în care am avut inclusiv gânduri sinucigașe, am înțeles că am un alt scop aici, așa că m-am înscris la un curs de contabilitate, unde m-am pus la curent cu noutățile din ultimii 15 ani.

Nu a durat mult până când mi-am găsit un loc de muncă și, de aici, toată viața mea a decurs diferit. Am început să mă bucur de viață, de cei doi copii pe care-i aveam, să mă bucur de faptul că erau sănătoși, că eram cu toții sănătoși și aveam o viață împlinită și tihnită. Totuși, nu i-am acceptat niciodată divorțul, tot sperând, în sinea mea, că se va întoarce.

După doi ani, viaţa lui a luat o turnură cruntă

Din păcate pentru el, după încă doi ani, viața a avut pentru el o lovitură mai cruntă decât mi-aș fi imaginat. Iubirea vieții lui l-a părăsit pentru un alt bărbat, mult mai bine poziționat financiar. Așa că, într-o zi, m-am trezit cu el la ușă. Nu știam dacă să râd sau să plâng, dacă sunt bucuroasă sau deranjată de prezența lui. Momentul a fost unul dintre cele mai confuze din viața mea.

Venise acasă, adică exact ceea ce-mi doream. Doar că eu eram alta acum, începusem să văd cum e să fii independentă, să fii pe picioarele tale și să nu mai depinzi de cineva. Iar revenirea lui parcă nu mai însemna exact ceea ce sperasem eu. Totuși, în cele din urmă l-am iertat și l-am primit din nou în viața mea. Nu știu dacă am făcut bine sau nu, dar acum, după încă cinci ani, mă gândesc că poate viața a vrut doar să-mi dea o lecție. A trebuit să învăț că viața e mult mai mult decât un soț, mult mai mult decât a face menajul în casă și a găti.

Nu discutăm despre subiectul acela, iar amintirile din acea perioadă nu sunt invocate niciodată. Încercăm să trăim ca și cum nu s-ar fi întâmplat niciodată, dar s-a întâmplat. Și după ce se lasă liniștea și punem capul pe pernă, gândurile noastre merg în direcții diferite.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!