Sunt însărcinată cu amantul meu. Nu pot să îi spun adevărul soţului meu

Sunt însărcinată cu amantul meu

După ce te-ai luat la trântă cu viața și crezi că ești dispusă să faceți pace, să o  accepți așa cum e, mai mult sau mai puțin bună, vine parcă să-ți mai dea una în moalele capului. Să-ți arate „cine-i șeful”. Cel puțin asta simt eu acum, când sunt însărcinată cu amantul meu.

Avem o relație de mai bine de un an și nu am de gând să renunț la el. Dar nici la soțul meu nu pot să reunț, pentru că mi-ar face viața un calvar. Nu știu cum să fac acum, pentru că nici să-i spun nu pot. Adevărul este că, la cât este de dur cu mine, oricare dintre variante – să-l părăsesc sau sa-i spun despre sarcină – s-ar termina prost pentru mine.

Suntem căsătoriți de aproape șase ani, însă de la doar câteva luni de căsătorie a început să se poarte cu mine ca și cu o servitoare. Nu am mai avut voie să muncesc, a trebuit să renunț la job și să stau acasă, să-l servesc pe el. Nu am mai avut voie nici să am prietene, iar dacă mă vedea salutând un bărbat, viața mea devenea un calvar pentru următoarele câteva zile. Mă certa, mă insulta în toate felurile și mă tortura psihic, să-i spun cine e și de unde-l cunosc. Ce am avut cu el. Deși erau doar foști colegi sau amici.

Am devenit sălbatică, nu mai aveam voie decât să o vizitez pe mama, dar și asta uneori, doar. În afară de asta, nimic fără aprobarea lui. Sau însoțită de el. De câte ori am încercat să-l părăsesc, a venit după mine și a abordat toate metodele. De la amenințare, la manipulare, orice, doar să mă întorc.

Din fericire pentru mine, jobul lui l-a obligat să părăsească orașul câteva zile pe săptămână. Așa am mai început să mai ies și eu din casă, cu toate că mă verifica cel mult la două ore.

Sunt însărcinată cu amantul meu

Pe Ionuț l-am cunoscut pe rețelele sociale. Vorbeam deja de câteva luni când Gelu, soțul meu, a început să lucreze în orașul vecin de luni până joi. Ionuț îmi cunoștea situația și încerca mereu să mă încurajeze. La început a fost o amiciție, nu ne-am gândit că vom ajunge așa departe. Dar, după ce am reușit să fur câte o oră de libertate în lipsa lui Gelu, am început să mă văd cu Ionuț și viața mea s-a schimbat totul. Dintr-o dată am început să simt că trăiesc, că valorez ceva, că viața mea și sentimentele mele sunt la fel de importante și contează la fel de mult ca și ale soțului meu. Am început să simt că pot fi mai mult decât o servitoare în casă și chiar am îndrăznit să sper că pot fi iubită.

Am început să trăiesc cu el o poveste de dragoste care m-a făcut cea mai fericită persoană de pe planetă. Începusem să nu mai sufăr nici la jignirile și insultele lui Gelu. Îi îndeplineam dorințele cu mai multă toleranță, știind că imediat ce pleacă mă voi vedea cu Ionuț. Parcă nu mă mai deranja așa de tare regimul strict la care mă supunea Gelu. Aveam speranță că pleacă și mă pot bucura și eu de bucățica mea de libertate. Bucățica mea de cer senin.

Din păcate, toate acestea au un preț. Gelu nu a vrut niciodată să avem copii. Spune mereu că dacă voi avea un copil, nu voi mai putea avea grijă de el. Același lucru îl spune și mama lui. Cum să avem un copil, atunci de fiul ei cine va mai avea grijă?

Mi-e frică să-i spun despre sarcină

Acum mi-e îngrozitor de frică să-i spun că sunt însărcinată. Desigur că va începe să-și facă scenarii și mă va tortura cu întebările. Dar m-am gândit mult în aceste zile. Chiar dacă ar fi fost copilul lui – ceea ce este extrem de puțin posibil –  tot la fel de frică mi-ar fi să-i spun.

Și iată că sunt însărcinată cu amantul meu și nu pot să spun nimănui. Nu am nici măcar cu cine să discut despre această problemă. Ca să fiu sinceră, chiar dacă par nedreaptă, m-aș simți răzbunată pe Gelu știiind că va crește copilul altuia. După cât de mult rău mi-a făcut, cred că ar merit asta. Dar, dacă aș putea alege, aș alege să-mi petrec viața cu Ionuț într-un loc departe de tot ce a însemnat pentru mine viața cu Gelu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…