Taxă nouă pentru șoferii din România. Intră în vigoare de la 1 iunie 2023

Reguli noi la început de sezon estival.
Taxă nouă pentru șoferii din România. Intră în vigoare de la 1 iunie 2023

Șoferii care își vor petrece concediul pe litoralul românesc trebuie să știe acest lucru. Aceștia vor fi nevoiți să plătească o nouă taxă în stațiunea Mamaia. Măsura va intra în vigoare începând cu 1 iunie.

Taxă nouă pentru șoferii care vizitează stațiunea Mamaia

Este vorba de plata parcării pe litoralul românesc. Stațiunea Mamaia este încadrată în Zona 2 de taxare a municipiului Constanța, iar programul de taxare este de luni până vineri între orele 08:00 – 20:00. De la 1 iunie, însă, mai multe zone ale stațiunii vor fi incluse în Zona 0.

Tariful pentru Zona 2 este de un leu pe oră, 10 lei pe zi, iar pentru șapte zile, cei care vizitează stațiunea trebuie să scoată din buzunar 50 de lei.

  • Tarif o oră – 1 leu
  • Tarif o zi – 10 lei
  • Tarif 7 zile – 50 de lei
  • Tarif 30 de zile – 150 de lei
  • Tarif anual – 199 de lei.

Pentru parcarea în Zona 2, primele 30 de minute sunt gratuite. Aceeași regulă este valabilă și pentru Zona 1, însă tariful pentru o oră aici este de trei ori mai mare, respectiv 3 lei.

În staţiunea Mamaia, vor fi patru locații încadrate ca și Zona 0 de taxare în perioada 1 iunie – 31 august 2023. Acestea sunt:

  • Parcarea Supraetajată Albatros
  • Parcarea Promenada 2 (tronson între cuprins între Castel şi Hotel Iaki)
  • Parcarea Zona Pasarela Rex
  • Parcările situate în Zona Nord Summerland.

Te-ar putea interesa și: Taxa de la Fetești, suspendată. Cât timp se aplică măsura. Anunțul făcut de ministrul Transporturilor

Tarifele pentru Zona 0 sunt următoarele:

  • Tarif o oră – 4 lei. Prima oră 2 lei, iar prima jumătate de oră este gratuită
  • Tarif 2 ore – 6 lei
  • Tarif 3 ore – 10 lei
  • Tarif o zi – 30 de lei
  • Tarif 7 zile – 100 de lei.

Există mai multe variante de plată a taxei de parcare, după cum urmează:

  • la automatele electronice amplasate în parcare (prin card bancar sau cu bani lichizi)
  • SMS
  • aplicația „Constanța Parking”
  • online
  • prin tichete răzuibile.

Programul „Litoralul pentru toți 2023”

Startul programului „Litoralul pentru toți 2023” a fost dat la începutul acestei luni, respectiv pe 3 mai și va dura până pe 18 iunie. În acest interval, turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile de pe litoralul românesc cu tarife ce pornesc de la 52 de lei pe noapte de persoană. Prețurile în extrasezon sunt cu până la 70% mai mici față de cele din vârful sezonului.

În unitățile de cazare din stațiunea Mamaia, prețurile pornesc de la 101 lei/ noapte de persoană în cameră dublă, la un hotel de 3 stele, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Iar în stațiunea Jupiter, o noapte de cazare într-o cameră dublă costă în jur de 200 de lei.

„Le recomandăm turiștilor care vor să profite de aceste oferte să facă deja rezervări pentru că locurile sunt limitate și se epuizează repede. Rezervările se pot face direct, la hotel, dar și prin intermediul agențiilor de turism. La fel ca la edițiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate și cu vouchere de vacanță.”, a transmis Mohammad Murad, Președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
De ce nu se mai implică Larisa Udilă în proiecte TV
8 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *