Tibi Clenci a stat la masa juraților de la „Bravo, ai stil! Celebrities”, a trăit emoțiile pe care le-au avut concurentele, a simțit sentimentele celor de acasă și recunoaște că a fost schimbat de această experiență. Juratul de la Kanal D, una dintre cele mai discrete prezențe din showbizul românesc, ne-a oferit un interviu, în exclusivitate pentru ego.ro, în care ne-a vorbit la superlativ despre soția lui.
Tibi Clenci ne-a oferit dezvăluiri, în exclusivitate pentru ego.ro, despre cum l-a schimbat emisiunea „Bravo, ai stil!”. Juratul a fost extrem de impresionat de tot ce s-a întâmplat în platoul de televiziune. Acesta își pune sufletul în orice proiect pe care îl are pentru a le oferi emoție desăvârșită privitorilor. De asemenea, Tibi Clenci preferă să păstreze discreția atunci când vine vorba despre familie. Cât despre fiul său, Tudor Anghel, acesta susține că micuțul e universul lui.
Reporter ego.ro: Recent s-a încheiat ”Bravo, ai stil!”. Care sunt planurile tale după acest sezon?
Tibi Clenci: Întrebarea aceasta mă pune în fața unor realități. Nu, nu trebuia să îmi amintești că s-a terminat ”Bravo, ai stil!”. Chiar nu trebuia! Uf! În fine, mi s-a spus mai tot timpul “Fii bărbată, Zoe!” așa că… stai să-mi dreg vocea, să nu-mi tremure. Aaa, stai ca-i interviu scris, nu-i audio și nici video!!! Dar, chiar și așa, fir-ar să fie, îmi tremură degetele! Frumoasa emoție, ea este de vină! Mă dă de gol că m-am îndrăgostit din nou! Da, sunt ca un puștan rămas pe peronul Gării de Nord, așteptându-și iubita să se reîntoarcă.
Trăiesc emoția caracteristică fragedei iubiri, ce poartă-n ea și teama regăsirii. În fine, sunt obișnuit să fiu un veșnic îndrăgostit. De fapt, combustibilul meu, energia reușitelor mele, este iubirea! Întotdeauna am fost în căutarea doar a marilor proiecte, a frumoșilor oameni, a marilor iubiri. “Bravo, ai stil!” înseamnă enorm pentru mine! Acum sunt mult mai bogat! Și, uite așa, mai bogat, voi continua călătoria intercontinentală, una misterioasă și charismatică care, și de această dată, mă va modela ca pe un lut în mâna sculptorului, oferindu-mi un nou parfum.
Mă încarc cu simplitatea bucuriei de a duce mai departe ceea ce sunt, cu satisfacția celui ce iubește cu pasiune ce a visat să fie și ce vrea să rămână. Această simplitate îmi oferă bucuria celui ce și-a găsit vocația, trăind într-o metamorfoză continuă. Omul cât trăiește învață. Voi face, nimic nou sub soare! Voi zbura și mai sus, folosind aceleași rute, dar sigur descoperind și altele către mai sus. Escaladarea EVERESTULUI artistic, este traseul care sigur îmi va toci talpa și colții bocancilor, dar de acolo sigur voi avea curajul să mă arăt din nou desculț în fața voastră.
Ce te-a impresionat cel mai tare la acest proiect?
Tibi Clenci: Ah, ce cool! Îmi place că îmi dai ocazia să rămân în spectrul acestui început de interviu. Da, rămân aici, în zona romance! Îmi place! Mulțumesc! Cum îți spuneam: rămas în gară, privesc cum un tren pleacă și altul se întoarce. Acesta este sentimentul pe care l-am avut pe parcursul acestui show carismatic. Cred că fiecare dintre noi am trăit sentimentul ce-l stârnesc în noi, joncțiunile, marile noduri feroviare, maritime feroviare sau aeriene.
Acolo unde poveștile oamenilor sunt file de roman, care poartă parfumul marilor iubiri, al trădărilor, realizărilor, fericirilor, eșecurilor și al despărțirilor, al reîntoarcerilor și regăsirilor, al greșelilor și al răzgândirilor, al lacrimilor, dar și al marilor zâmbete. Așa am trăit eu aceste 6 luni de “Bravo, ai stil!”, precum ceasul din gară sau că o bancă din sala de așteptare pe care mulți se așază, m-am bucurat să ascult povestea fiecărui călător. Ah, ce câștig! Mă simt și mai bogat! Și uite așa am “furat” din fiecare, din poveștile lor, din spiritul lor.
Care este concurenta ta favorită?
Tibi Clenci: Dificultatea pe care o ridică acest show este aceea că forțează spiritul participantelor, împingându-le pe fiecare dintre ele să-și dorească și să înțeleagă cât de important este să fii iubit sau urât datorită personajelor/poveștilor interpretate. Această “dificultate” este de fapt o mare bucurie. Să-ți fie imposibil să nominalizezi o singură persoană! Acest lucru înseamnă enorm! Înseamnă că acest show este o trambulină în lumea artistică, este poate cel mai spectaculos mod de a te face înțeleasă și a te face simțită prin propria-ți personalitate creatoare.
Tocmai de aceea, am găsit mai multe personalități la antiteză ce m-au stârnit și m-au făcut bucuros să mă reîntorc în fiecare zi la filmare. Sunt un căutător de comori, chiar și arăt ca un pirat, întotdeauna dornic să se înconjoare de comori. Cutreier mările, învingând furtuni în speranța descoperirii acestor nestemate. Privirea mea ageră, prin lunetă mea rămâne ațintită asupra lor!
Ești un om discret, care preferă să își țină viața personală departe de atenția publicului. Cine este Tibi Clenci, în spatele cortinei?
Tibi Clenci: Este ceva nativ, o moștenire de familie. Și uite așa am descoperit că acest lucru, discreția, în cazul profesiei mele este neașteptată, este o surpriză, oamenii vor să afle cât mai multe despre fiecare persoană publică, însă nu putem schimba ceva ce ține de ADN -ul nostru.
În spatele cortinei, cred că sunt un om care și-a păstrat bucuria copilului, un spirit liber, care se bucură de repetiția dimineților și a serilor înstelate. Sunt cel ce vrea să se joace, făcând din treburi de oameni mari să pară jocuri de copii! Sunt cel care te cheamă afară, să ne jucăm împreună, bucurându-ne de ploaie, vânt sau soare.
Îți dorești să participi și la următorul sezon în calitate de jurat?
Tibi Clenci: Spuneam mai sus! Deja mi-am cumpărat biletul! De aceea sunt pe peronul gării, așteptând noul sezon! Îmi doresc mult, dar deocamdată luăm o pauză binemeritată după un sezon intens.
Cum te-ai înțeles cu ceilalți jurați?
Tibi Clenci: Acest sezon s-a numit metamorfoza și pentru acest lucru este necesar înainte de simbioză. Am devenit un întreg pentru a face ca metamorfoza să se întâmple. Eu m-am adaptat show-ului cu ajutorul colegilor mei dragi, Raluca și Maurice. Nu avem spațiu aici să pot descrie momentele amuzante și discuțiile carismatice ce s-au născut în culise și nu numai. Ah, Doamne, cât am râs. Au fost o mare bulă de oxigen, mai ales în această perioadă super dificilă de pandemie. Aștept cu nerăbdare să ne revedem.
Ai spus, cândva, că soția îți este sursă de inspirație. Cum te ajută la proiecte?
Tibi Clenci: Întotdeauna m-am considerat o pasăre a cerului. Am îndrăznit să zbor datorită spiritului meu liber și al puterii de a-i face pe cei care mă iubesc să mă înțeleagă. Adina este aripa mea stânga. Ea este aripa apropiată inimii, cea sub care mă pot adăposti în timpuri grele, ea este aripa, dacă cumva, aș avea o pană cu aripa dreapta, sigur aș ateriza în cele mai calme așezări. Ea a fost din prima zi aerul călduț ce îmi umfla pânzele corabiei mele fragile pe atunci. Am călătorit pe toate meridianele simțind-o lângă mine, șoptindu-mi de fiecare dată la ureche suav, direcția către care să navighez.
Și uite așa am brăzdat cerul zburând pretutindeni, dar am și cutreierat apele fără teamă de naufragiu, căci aveam aripi. În multe din proiectele mele simt discuțiile interminabile despre personajul poveștii, despre acțiunile lui! Sunt detalii pe care eu, ca bărbat, încă nu mi le-am asumat. Lumea misterioasă a acestor Minunate Ființe, îmi este cunoscută, dar încă misterioasă. Femeia este sursa poveștilor mele, ei i se datorează ceea ce sunt astăzi!
Ce poți să ne spui despre rolul de tătic? Cum te-a schimbat fiul tău?
Tibi Clenci: Profesia de artist are ca bază visul și realizarea acestuia. Tocmai ce ai terminat un proiect și începi să visezi un altul. Așa suntem noi, Copiii Mari ai Lumii! Însă, cel mai mare vis a fost Tudor Anghel și uite așa când s-a născut, s-a produs minunea. Acum trăim în casă cu o minune! Darul lui Dumnezeu face lumina chiar în plină zi! Acum nu mai ai cum să te rătăcești! Așa simțim bucuria de a îl avea pe Tudor! Câtă cerneală a curs, câte file s-au scris despre copii și bucuria pe care o aduc, tot atâtea aș putea scrie și eu, fără teamă de a mă repetă. Iubesc copiii, iar ei sunt viitorul!
Care este secretul unei relații de lungă durată?
Tibi Clenci: Iubirea este elixirul care leagă îndrăgostiții, ca mai apoi amintirea acesteia să fie un capitol minunat al evoluției familiei. Iubirea deschide ușile către toate celelalte capitole ale existenței în comun. Ea este poțiunea magică. Ea este cea care deschide porțile sufletului făcându-te să trăiești pentru celălalt, altruismul înnobilează…