Top 5 accesorii pe care toate femeile trebuie să le aibă în garderobă. Transformă orice ținută într-o clipă

Sunt must-have pentru orice fashionistă

Scris de: Daoud Andra

04 Jan. 2024

Atunci când vine vorba despre fashion, femeile știu că orice outfit este completat de accesorii. Dacă sunt alese inspirat, acestea pot scoate din anonimat și cele mai banale haine. Mai mult, un accesoriu bine ales poate face ca ținuta să pară mult mai elegantă și mai sofisticată. Iată ce trebuie să ai neapărat în dressing, dacă vrei să arăți bine în orice situație!

Accesorii în care merită să investeși

O garderobă reușită nu trebuie să conțină multe piese, ci trebuie să fie compusă din haine clasice, de calitate, care nu se demodează niciodată. Sunt câteva piese must-have, versatile, care pot fi combinate într-o mulțime de feluri, pentru diverse ocazii, și pe care orice femeie ar trebui să le aibă în garderobă. Acestea formează bazele stilului vestimentar și sunt completate de accesorii. Și în materie de încălțări, bijuterii sau poșete, sunt câteva piese în care merită să investești, pentru a arăta bine indiferent de situație. Iată care sunt 5 dintre acestea!

O pereche de pantofi nude

Fie că alegi pantofi stiletto sau cu vârful rotund, investește într-o pereche de încălțări de calitate, care să fie comode și să se potrivească la mai multe ocazii. O pereche de pantofi nude, cu tocul subțire, din piele mată sau lăcuită, poate fi purtată atât ziua, cât și seara, la birou sau la evenimente speciale, fiind, probabil, cea mai versatilă încălțăminte.

Citește și: Accesoriile la care Lorelai Bratu nu ar renunța niciodată: „Le combini cu orice”. Ce face cu hainele pe care nu le mai poartă VIDEO EXCLUSIV

O poșetă de calitate

Nu trebuie să ai o colecție întreagă de poșete, pentru a arăta bine. Alege să investești într-una singură, de calitate. Poate fi de la un brand celebru sau no name, important este să fie din materiale premium. Alege o poșetă de piele, de mărime medie, compartimentată. În ceea ce privește culoarea, optează pentru negru, maro sau bej, astfel încât să fie ușor de asortat și rezistentă la murdărie.

Bijuterii

Fie că sunt din metale prețioase sau nu, cu pietre, cu perle, minimaliste sau statement, bijuteriile scot din anonimat orice ținută și atrag atenția asupra lor. Poartă un colier statement la o rochie simplă, neagră sau cu o cămașă albă și jeanși, pentru un look sofisticat. De asemene, poți alege brățări late, pentru a atrage atenția asupra mâinilor.

Citește și: Reguli de stil de la Meghan Markle pentru 2024. Combinații de culori care nu dau greș, vei arăta minunat la orice vârstă

Curele sau centuri

Dacă îți place să pui în evidență zona taliei, o curea sau o centură statement este accesoriul de care ai nevoie. Poate fi purtată la rochii, cu pulovere sau cu fustă și top sau chiar peste un trench, pentru a marca talia și a crea acea iluzie optică de clepsidră, după care multe femei tânjesc.

Pălării

Dacă îți plac accesoriile de purtat pe cap, investește într-o pălărie care să ți se potrivească. Acest tip de accesoriu oferă un aer elegant și accente regale outfit-ului, indiferent de ocazie.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
De ce nu se mai implică Larisa Udilă în proiecte TV
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *