Toți românii care stau la curte trebuie să afle asta. Ce nu mai au voie să facă, legea spune clar

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Toți românii care stau la curte trebuie să afle asta

Există o lege în România care îi afectează pe toți cei care locuiesc la curte. Deși a fost implementată în urmă cu aproape trei ani, actul normativ este cunoscut de foarte puține persoane și cu atât mai puțin respectat de oamenii care stau la curte. Iată ce nu mai ai voie să faci, dacă locuiești la casă.

Legea care îi afectează pe românii care stau la curte

În data de 21 februaire 2021, în România, a intrat în vigoare legea nr 181/2020 sau ”Legea compostului”, care transpune o directivă europeană privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile. Odată cu adoptarea actului normativ a fost interzisă arderea deșeurilor vegetale, inclusiv a frunzelor căzute, a resturilor de la tăierea copacilor, a gazonului tuns și a altor deșeuri biodegradabile.

Conform legii, persoanele fizice și juridice sunt obligate să colecteze separat deșeurile vegetale și să le pună în locuri special destinate colectării, sau să le predea unor firme autorizate pentru colectare.

Citește și: Animalele pe care românii nu vor mai putea să le crească în curte. Stupoare pentru mulți, ce apare în proiectul de lege

Cu toate acestea, mulți români nu știu de existența acestei legi și, implicit, nu se supun rigorilor ei, continuând să ardă deșeurile din curte. Acest lucru le poate dăuna însă la buzunar, întrucât amenzile pentru nerespectarea prevederilor legale sunt usturătoare.

Amenzi usturătoare pentru cei care ard frunze în curte

În cazul persoanelor fizice, sancțiunile pecuniare variază între 400 și 800 de lei, în timp ce persoanele juridice pot fi sancționate cu amenzi cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei. Sancțiunile se aplică și pentru focul aprins pe domeniul privat, și pentru cele de pe domeniul public. Garda de Mediu este cea care constată contravențiile și aplică amenzile.

Citește și: Ce poți să faci, de fapt, cu frunzele de nuc toamna. Nu le mai arunca, sunt aur curat în curte

Potrivit art. 1, alin. 3 din Legea Compostului, autoritățile administrației publice locale sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, trebuie să implementeze sistemul de colectare separată a deșeurilor biodegradabile, să extindă colectarea separată din ușă în ușă a biodeșeurilor în mediul urban, dublată de implementarea schemei „plătește pentru cât arunci” și să încurajeze compostarea individuală în gospodăriile din mediul rural.

Deși introducerea Legii Compostului a adus unele restricții asupra practicilor tradiționale, aceasta oferă beneficii semnificative. Scopul principal este promovarea unui mediu mai curat și mai sănătos, cu impact redus asupra ecosistemului și climatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…