Trupa A.S.I.A revine în forță pe scenă după 16 ani: „Va fi un moment mai special. Toate suntem doamne acum, nu mai puteam cânta pe negative” EXCLUSIV

La 16 ani de la destrămarea trupei A.S.I.A., Sorana, Anca, Alina și Iana cântă din nou împreună refrenul ”Ia cu tine și inima mea!”
Trupa A.S.I.A revine în forță pe scenă după 16 ani: Va fi un moment mai special. Toate suntem doamne acum, nu mai puteam cânta pe negative EXCLUSIV

Trupa A.S.I.A. se reunește după 16 ani, cu ocazia concertului aniversar pe care Iana Novac, fostă membră, îl va susține la Sala Palatului. Artista și-a dorit ca pe scenă să urce exact fostele sale colege, mai precis Anca Neacșu, Sorana Darclee și Alina Crișan, doar că ultima dintre ele cântă în prezent cu Direcția 5, iar regulile impuse de Marian Ionescu sunt destul de clare – nimeni nu are voie să accepte vreo altă colaborare, cu alți artiști. Motiv pentru care, a fost nevoie de o mică „intervenție”, pentru ca Marian să facă, de data aceasta, o mică concesie.

”La 16 ani de la destrămarea formației, Sorana, Anca, Alina și Iana vor cânta din nou cunoscutele hituri”

Patru tinere cu codițe dădeau lovitura în primăvara anului 1999, cu piese care au intrat rapid în topurile muzicale ale vremii. Trupa A.S.I.A. a cunoscut rapid ascensiunea și chiar dacă în interiorul său au intervenit schimbări, a rezistat până în anul 2006. Atunci, cele patru fete care mai rămăseseră în formație au luat-o pe drumuri diferite. La fel ca celelalte colege ale lor. La 16 ani de la destrămarea formației, Sorana, Anca, Alina și Iana vor cânta din nou cunoscutele hituri „Dă-mi nopțile înapoi”, „Inima mea”, dar și alte piese fredonate atunci de toți adolescenții. Asta pentru că Iana și-a dorit ca la spectacolul său aniversar, pe care-l va susține la Sala Palatului, să-i fie alături fetele alături de care a marcat începuturile carierei sale.

„Vor fi invitatele mele în spectacol. Vom avea câteva momente cu orchestra metropolitană și cu cele mai cunoscute refrene. E concertul meu aniversar, iar eu m-am lansat în România cu trupa A.S.I.A. și era normal să fie și ele, în distribuția în care am fost eu – cu Sorana, Alina și Anca, după ce eu am înlocuit-o pe Irina. Va fi un moment mai special. Toate suntem doamne acum, nu mai puteam cânta pe negative, acum trebuie să fim la alt nivel”, a declarat Iana, în exclusivitate pentru ego.ro.

A.S.I.A.
A.S.I.A.

Marian Ionescu, un șef extrem de strict

Dintre cele patru fete, doar Sorana nu mai cântă. Anca Neacșu are o carieră solo, la fel ca Iana, care s-a orientat însă spre un alt stil muzical, în timp ce Alina Crișan cântă în prezent cu Direcția 5. Cum regulile impuse de Marian Ionescu sunt destul de clare – nimeni nu are voie să accepte vreo altă colaborare, cu alți artiști, a fost nevoie de o mică „intervenție”, pentru ca liderul trupei să facă o mică concesie și să-i dea derogare fostei iubite a lui Pițurcă junior pentru a urca pe scenă alături de fostele sale colege.

„Eu cânt un pop clasic, nu mai are legătură cu ce cântam în A.S.I.A. Asta mă reprezintă în totalitate. Nu-i muzică pentru toată lumea, dar există public pentru asta. Asta am studiat, pentru asta m-am pregătit pe viață. Alina cântă cu Direcția 5, inițial nu știa dacă poate veni. Dar va fi și ea prezentă”, ne-a mai spus artista.

Marian Ionescu de la Direcția 5 o vrea pe Alina Crișan doar pentru el

Motivul pentru care Iana a fost nevoită să amâne spectacolul, pentru la toamnă

Spectacolul aniversar al Ianei de la Sala Palatului era programat, inițial, pe data de 7 iunie, dar potrivit mărturisirilor acesteia, pentru ego.ro, a fost nevoită să-l amâne pentru la toamnă.

„Trebuia să fie pe 7 iunie dar sunem nevoiți să-l reprogramăm pentru la toamnă din motive tehnice. E vorba însă și despre acte nefinalizate. Am crezut că într-o lună și jumătate o să reușim să punem totul la punct, dar nu se poate cu birocrația din România. Apucasem să facem deja un repertoriu împreună cu fetele”, a completat aceasta.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Alexandra Ungureanu și Keo fac echipă la “Te cunosc de undeva” “Eu îl înțep, mai țip la el, îl ambiționez, îl mai cert!”
10 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Ce nume inedit au ales Culiță Sterp și Daniela pentru fiica lor, are o semnificația...
Dana Budeanu, distrusă de durere. Confesiunea tulburătoare a vedetei: „Îmi este rușine să spun”
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Simona Halep, mesaj misterios pe Instagram după zvonurile privind o nouă relaţie: Fericirea concretă o...
Ce face Daciana Sârbu, la două luni de la anunțul divorțului de Victor Ponta. I-a...
Acasă la Anca Țurcașiu. Cum arată cochetul apartament din Panduri al artistei / FOTO
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Cum a arătat tortul pregătit de Gabriela Cristea pentru aniversarea fiicei sale, Iris? „Este spectaculos!"
Horoscop Zilnic Marți 25 Martie 2025. Vibrația astrologică a zilei se descrie ca fiind una...
Marea răsplată astrală! Cine dintre zodiile de foc este pe cale să-și transforme viața radical?
LUX total pentru Andra și Cătălin Măruță. Cum arată vila de 1 milion de euro...
S-a aflat! Cine ar fi CÂȘTIGĂTORUL Survivor România 2025. A obținut marele trofeu și premiul...
Reglementare UE: Multe dintre alimentele consumate mai ales de copii vor dispărea de pe piață
Dieta fulger de primăvară: Ingredientul care te ajută să slăbești în doar 5 zile
Plante din casă care sunt sigure pentru păsările de companie
Situație neașteptată în Casa Iubirii. Gestul făcut de Daniel o face pe Criss să se...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *