Tunsoarea care face furori în 2022. Puține femei au curajul să o poarte

Tunsoarea care face furori în 2022

Tunsoarea care face furori în 2022 este una care s-a purtat foarte mult şi în anii trecuţi. Nu este o noutate, însă majoritatea femeilor adoptă în general o coafură simplă, care să nu le dea prea mari bătăi de cap cu aranjatul.

Toată lumea fashion a acceptat că tunsoarea care face furori în 2022 este bobul. Este cea mai tare tendință în ce privește frizura, în acest moment.

Este universală și extrem de versatilă, ceea ce înseamnă că se potrivește de minune pe chipul oricărei femei, indiferent de vârstă, statut sau formă a feței. Poate fi asociată cu orice ținută și e potrivită indiferent de context. În plus, alături de pixie, bobul este una dintre acele tunsori care întineresc și împrospătează chipul unei femei, potrivit vogue.com.

De câțiva ani, cererea pentru această tunsoare a crescut mereu, iar cine o poartă dă mereu impresia unei persoane relaxate și cool.

Tunsoarea care face furori în 2022 este versatilă, potrivită la orice vârstă

Având la bază această adevărată obsesie pentru acest tip de tunsoare, nu e de mirare că hairstyliștii au început să inventeze noi variante și moduri de a purta această frizură. Bob inversat, ascuțit sau în straturi, pentru față rotundă, asimetric sau boc carre scurt și nelipsitul bob clasic. Toate sunt variante ale aceleiași tunsori, menite să fie adaptată la orice vârstă sau formă a feței.

Bobul cu breton este una dintre cele mai îndrăznețe variante și nu orice femeie va îndrăzni să o poarte. Bretonul îți poate modifica fizionomia feței, în funcție de dimensiunea sa. Dar are capacitatea de a-ți schimba întregul look.

Tunsoarea bob este una versatilă, se poate aranja în numeroase feluri şi, de asemenea, este potrivită pentru orice formă a feţei şi a tipului de păr. Indiferent de model sau variantă, bobul rămâne una dintre tunsorile clasice, mereu la modă, mereu elegantă.

Tunsoarea bob, foarte uşor de aranjat

Diversele variante ale tunsorii pot să accentueze ochii sau să creeze iluzia optică de alungire a feței rotunde. De asemenea, poate ascunde imperfecțiunile tenului, pentru că poate acoperi parţial chipul.

De departe însă cel mai mare avantaj al acestei tunsori este ușurința cu care poate fi aranjată. Nu ai nevoie decât de un uscător, o perie rotundă și puțină spumă de păr. Pentru că nu este lung, părul se va usca și va fi aranjat în foarte scurt timp.

Deși are o mulțime de variante, specialiștii atrag atenția asupra tăieturii drepte a părului. Ei spun că este mai bine să optezi pentru o ușoară filare a părului.

Pentru femeile și mai îndrăznețe, hairstyliștii propun ceva şi mai extravagant, o parte a scalpului să fie rasă în diferite forme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…