În fiecare an, pe data de 25 noiembrie, creștinii ortodocși o sărbătoresc pe Sfânta Muceniță Ecaterina. Potrivit datelor oficiale, în jur de 350.000 de români își serbează ziua de nume cu ocazia acestei sărbători. Cui să spui ”la mulți ani” în această zi și ce urări și mesaje de Sfânta Ecaterina 2023 le poți trimite sărbătoriților.
Ce nume se sărbătoresc de Sfânta Ecaterina
Sfânta Ecaterina de la Alexandria a trăit la începutul secolului al IV-lea. S-a convertit la creștinism la vârsta de 14 ani și, potrivit legendelor, a fost martirizată la vârsta de 18 ani. Aceasta este sărbătorită de popoarele creștine în zile diferite. Ortodocșii slavi o prăznuiesc pe 24 noiembrie, în timp ce grecii și românii o sărbătoresc pe 25 noiembrie.
În România, aproximativ 350.000 de persoane poartă numele Sfintei Ecaterina sau derivate de la acesta. În jur de 150.000 dintre românii care își sărbătoresc onomastica pe 25 noiembrie sunt femei și 200.000 bărbați. În această zi, le vom spune ”la mulți ani” celor care poartă următoarele prenume:
- Ecaterina
- Katarina
- Cati
- Cătălina
- Catalina
- Cătălin
- Catrina
- Catinca
- Călin
- Călina
- Tincuța
Citește și: Calendar ortodox noiembrie 2023. Cele mai importante sărbători din această lună

Urări și mesaje de Sfânta Ecaterina 2023
- Fie ca Sfânta Ecaterina, cea al cărei nume îl porți, să te ocrotească și să te îndrume la fiecare pas. Să ai parte de liniște și iubire, la mulți ani cu sănătate și împliniri!
- Ziua onomastică să îți aducă numai motive de bucurie! Cele mai puternice dorințe să ți se îndeplinească astăzi! La mulți ani plini de realizări!
- La mulți ani, Ecaterina! Fie ca patroana numelui tău să îți aducă liniște și pace și să nu lase niciodată speranța să se stingă în sufletul tău!
- Cu ocazia zilei onomastice, îți urez ca toate dorințele să devină realitate, speranțele să se transforme în împliniri și orice cădere să fie un pas înainte. La mulți ani minunați!
- La mulți ani, Ecaterina! În această zi, primește toate gândurile mele bune! Îți doresc să ai parte de bucurii și împliniri la fiecare pas!
- La mulți ani de ziua numelui! Să te bucuri de această zi minunată, alături de cei dragi!
- Sfânta Ecaterina să te călăuzească, visurile să îți împlinească! La mulți ani binecuvântați și plini de bucurii!
- La mulți ani cu bucurii, realizări și iubire! Să te bucuri de tot ce e mai frumos, iar sfânta al cărei nume îl porți să îți călăuzească pașii spre succes și împliniri!
Cine a fost Sfânta Ecaterina
Ecaterina era fiica guvernatorului Alexandriei, Contas, și a trăit în timpul împăratului Maximian. Provenind dintr-o familie importantă, a avut parte de o educație aleasă și avea pretendenți din cele mai bune familii din imperiu, însă tânăra nu era interesată de căsătorie. Mama ei a trimis-o la un preot, iar Ecaterina i-a spus că se va căsători doar când va întâlni un tânăr mai fermecător, mai inteligent și mai bogat decât ea.
Preotul i-a dat o icoană cu Maica Domnului și Iisus, iar Ecaterina a avut apoi un vis cu cei doi. Se făcea că Mântuitorul îi spunea că nu este vrednică să fie mireasă, pentru că nu a primit Taina Sfântului Botez și nu este creștină. După ce s-a botezat și s-a convertit la creștinism, Ecaterina a mai avut un vis, în care Iisus îi oferea un inel și îi spunea: ”Iată, astăzi te primesc pe tine mireasă Mie nestricată și veșnică, deci să păzești tocmeala aceasta cu dinadinsul și să nu mai primești nicidecum alt mire pământesc”.
Când s-a trezit, chiar avea un inel pe deget. De atunci și-a dedicat viața credinței și eradicării ereziei. Ecaterina a murit ca martiră și se spune că îngerii i-au dus trupul la Muntele Sinai. Acolo a fost ridicată o mănăstire în cinstea ei. O parte din moaștele sfintei se află și la Biserica Colțea din București.