Văduva lui Benone Sinulescu, tristă în casuța din Bârzava: ”Vara asta am preparat singură dulceața de cireșe care îi plăcea. Stau pe prispă și mă gândesc la el, totul e cum a lăsat Beni” EXCLUSIV

Elena Sinulescu a donat o parte din hainele soțului ei unor oameni nevoiași

Marele nostru solist de muzică populară Benone Sinulescu s-a stins din viață pe 18 noiembrie 2021. Soția lui, Elena Sinulescu, suferă enorm. Cu greu acceptă despărțirea de omul drag, alături de care a trăit vreme de 35 de ani. Femeii îndoliate îi este tare dor de verile când munceau împreună, cot la cot, ca să umple cămara cu bunătăți, pentru lungile ierni din zona Aradului. Cui i-a dăruit multe dintre lucrurile regretatului cântăreț, civile și de scenă, dar și cum vrea Elena Sinulescu să cinstească memoria soțului ei, citiți în interviul exclusiv pentru Ego.ro.

”Mi-e foarte greu să vorbesc despre soțul meu, credeți-mă!”

Elena Sinulescu și Benone Sinulescu au fost împreună, la bine și la greu, preț de 35 de ani. Despărțirea a fost tare dureroasă. În căsuța din Bârzava, locul unde Benone Sinulescu și-a trăit ultimii ani de viață, totul este neschimbat, parcă înghețat în timp. Toate lucrurile sunt așa cum le aranjase el, într-o ordine perfectă. Îi plăcea grădinăritul, avea crini imperiali și trandafiri, înalți de doi metri, dar îi plăcea și să-și ajute soția la prepararea conservelor pentru iernile lungi, din zona Aradului. Solistul se mândrea adesea cu cămara lui bogată, cu rafturile pline cu borcane de dulceață de vișine și de cirește, magiun și bulion.

În vară, Elena Sinulescu a pregătit singură toate aceste bunătăți cu care odinioară își răsfăța omul drag:

”La căsuță din Bârzava, unde soțului meu îi plăcea atât de mult, mai ales vara, am păstrat totul așa cum a lăsat el, când trăia, n-am mutat nimic din loc. Totul este la fel. Doar el nu mai e. Vara asta am preparat singură dulceața de cireșe care îi plăcea, dar nu în cantitățile din alți ani, ci mai mici. Din păcate, acum am pregătit totul singură. Mă gândesc mereu la Beni, stau adesea pe prispă și mă gândesc la el. Mi-e foarte greu să vorbesc despre soțul meu, credeți-mă!”, ne-a declarat cu tristețe Elena Sinulescu, în exclusivitate pentru Ego.ro.

Benone Sinulescu
Benone Sinulescu, pe scenă

La Suceava va fi inaugurat Muzeul ”Benone Sinulescu”: ”Voi dona acolo câteva lucruri de-ale lui”

Elena Sinulescu vrea să păstreze vie memoria soțului ei, artistul nepereche pe care l-a îndrăgit o țară întreagă. Va fi inaugurat și un muzeu care îi va purta numele:

”O să vedem ce va fi. Se apropie un an de la decesul soțului meu și momentan nu pot să vorbesc nimic despre ce voi face, dacă voi face casă memorială la Siriu, în Buzău, e nevoie de foarte multe acte, nu am încă intabularea casei. Am dat câteva dintre lucrurile lui, civile și costume populare, unor persoane care am considerat că merită și s-ar bucura să le poarte”.

Elena a primit cu mare emoție vestea că cineva s-a gândit să inaugureze Muzeul ”Benone Sinulescu”:

”La Suceava, la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, se fac niște renovări foarte mari și de durată, de ordinul a vreo trei ani, pe o perioadă foarte lungă. Cei de acolo mi-au spus că vor face și un Muzeu ”Benone Sinulescu”. Voi dona acolo câteva lucruri de-ale lui Beni”, ne-a mai declarat Elena Sinulescu, în exclusivitate pentru Ego.ro.

Lumea a judecat-o aspru, pe nedrept: ”Cum poți să vorbești la adresa cuiva cu care tu nu ai avut nici cea mică tangență?”

Elena nu înțelege de ce, în perioada în care Benone Sinulescu era grav bolnav, iar ea era preocupată doar de starea lui de sănătate, mulți au judecat-o atât de aspru:

”Pe mine nu m-a cunoscut nimeni, eu nu am ieșit în presă, ca să spun una și alta, dar mulți au vorbit la adresa mea. Cum poți să scrii despre cineva pe care nu-l cunoști și să vorbești la adresa cuiva cu care tu nu ai avut de fapt nici cea mică tangență? Nu m-a mai sunat nimeni, în ultima vreme, doar câțiva ziariști. În rest, n-am mai vorbit cu nimeni”, ne-a mai spus cu tristețe Elena Sinulescu, în exclusivitate pentru Ego.ro.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Andreea Bălan nu mai crede în certificatul de căsătorie
8.5 78 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Ce să pui în sarmalele murate pentru o aromă divină. Cum se fac, sunt un...
Diferența mare de vârstă dintre fiul lui Țiriac și Sorana Cîrstea! Ea e tânără și...
ȘOC! 5 vedete din România care au devenit mame după 40 de ani. Nu te...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Imagini din apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. Cum au amenajat /...
Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva i-am și simțit!”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!
Horoscop 24 Aprilie 2024. Balanțele vor avea bani, Peștii trebuie să-și mențină echilibrul atât în...
Horoscop Zilnic Miercuri 24 Aprilie 2024. Nativii Vărsător vor beneficia de motivația necesară pentru a-și...
Verifică dacă ești pe listă: astăzi, 5 zodii primesc vestea mult așteptată
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la...
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român...
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *