Val de scumpiri de la 1 iulie. Facturi duble, alimente și RCA mai scumpe - Ego.ro

Val de scumpiri de la 1 iulie. Facturi duble, alimente și RCA mai scumpe

Val de scumpiri de la 1 iulie. Facturi duble, alimente și RCA mai scumpe

Facturile la energie, alimentele de bază și asigurările auto vor scumpi semnificativ începând cu 1 iulie 2025, odată cu eliminarea a trei măsuri de plafonare. Guvernul Bolojan pregătește, în paralel, noi taxe, ceea ce va pune presiune suplimentară pe bugetul familiilor. Estimările economiștilor arată că românii ar putea ajunge să plătească dublu față de nivelul actual pentru energie electrică, iar prețurile alimentelor și RCA-ului vor crește cu cel puțin 5%. În tot acest context, liberalizarea pieței energiei și lipsa unor compensații clare pentru consumatorii vulnerabili adâncesc incertitudinea.

Scumpiri în lanț după eliminarea plafonărilor

De la 1 iulie, dispar trei dintre cele mai importante măsuri de plafonare: la energia electrică, alimente și RCA. Aceste schimbări vor avea efecte directe asupra portofelului românilor, începând cu coșul zilnic de cumpărături.

Eliminarea plafonului de adaos comercial la produsele alimentare va aduce, potrivit industriei, scumpiri de cel puțin 5% la pâine, făină, ulei, lapte și carne. Costurile de producție vor crește și ele, odată cu liberalizarea pieței de energie electrică.

„Sunt o mulțime de procesatori, de producători, care în procesul tehnologic folosesc foarte multă energie. Pâinea e coaptă cu energie electrică. Vă dați seama cum vor crește prețurile. Problema cea mai mare este că nu știm cât vor crește, nu știm unde se oprește prețul la energie”, a declarat Feliciu Paraschiv, vicepreședinte AMC.

Energie mai scumpă pentru toți consumatorii

Schimbările vor afecta și facturile la energie electrică. Compania PPC și-a informat deja clienții că, începând cu luna iulie, va vinde energia la cel mai mare preț de pe piață. Asta înseamnă dublarea valorii facturilor pentru milioane de români care beneficiau anterior de un preț plafonat de 0,68 lei/kWh.

Tarifele actuale ale furnizorilor pornesc de la 1,04 lei și pot ajunge până la 2 lei/kWh.

„Deci la un 50 lei sub plafon poți să ajungi la o factură de 100-110 lei. Depinde și ce ofertă îți alegi. Oamenii trebuie să știe că pot opta pentru schimbarea furnizorului. Se poate face în 21 de zile”, a declarat Dana Daraban, director ACUE.

Schema pentru consumatorii vulnerabili, încă neclară

Deși mai sunt doar câteva zile până la liberalizarea pieței, statul nu a stabilit clar sprijinul financiar pentru consumatorii vulnerabili. Se știe doar că ajutorul ar urma să fie acordat celor cu venituri mici: persoanele singure care câștigă salariul minim și familiile cu venituri sub 1.800 lei pe membru.

„E nevoie de o decizie politică foarte fermă pentru că vorbim de Ministrul Finanțelor care are sursă de finanțare. Până la finalul săptămânii punem pe masă scenariile și, în funcție de banii disponibili, vom sprijini românii”, a declarat Bogdan Ivan, noul ministru al Energiei.

Asigurările RCA vor costa mai mult

O altă plafonare care expiră pe 1 iulie este cea de la tarifele RCA. Șoferii vor resimți și aici scumpiri de minimum 5%. Concret, dacă în prezent o poliță RCA costă 2.200 de lei, aceasta va crește cu aproximativ 110 lei. În cazul celor care au polițe mai scumpe, de peste 4.000 de lei, majorarea ar putea ajunge la 200 de lei.

Carburantul se va scumpi odată cu acciza

Guvernul Bolojan are în plan majorarea accizelor la carburanți cu 10%, o măsură care figurează deja în planul de guvernare.

Dacă se va aplica, șoferii vor plăti mai mult la fiecare plin de carburant. Calculele arată că un plin de motorină se va scumpi cu 10 lei, iar cel de benzină cu aproximativ 9 lei.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Mihai Morar încă plătește rate pentru primul apartament cumpărat
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *