Vestea primită de Dana Roba, după ultimul control: “Am urlat de durere”. Ce decizie radicală au luat medicii

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dana Roba a primit o veste proastă din partea medicilor. Problemele de sănătate continuă pentru celebrul make-up artist, după ce a fost bătut cu bestialitate de fostul său soț.

Dana Roba încearcă să se recupereze după ce fostul soț a mutilat-o

Vedeta trece și acum prin momente grele. Aceasta merge din medic în medic, își face controale și se pregătește de operațiile de reconstrucție, toate pentru a reuși să arate ca înainte de tentativa de omor a tatălui fetițelor sale. Recent, i-a fost dat ghipsul jos, iar medicii au decis dacă va putea sau nu să fie operată. Din păcate, răspunsul nu a fost deloc cel așteptat de Dana Roba, și așa greu încercată de celelalte probleme.

„Nu sunt prea bine. Am fost la doctor, la control, iar în urma controlului, medicul mi-a zis că nu merge să fac operații la mâini, ci fizioterapie. M-a asigurat că o să fiu ok cam în două luni de zile. Acum pot să spăl un vas, dar atunci când spăl am niște dureri groaznice. Mâinile mele sunt foarte umflate și mă simt destul de rău. Tot tratamentul acesta de două luni, pe care trebuie să îl fac obligatoriu, zi de zi, mă costă în jur de 2.000 de euro. Ieri mi-a scos ghipsul de la mâini și în acele momente simțeam cum mi se smulge carnea de pe ele. Am plâns acolo și am urlat de durere. Este greu, foarte greu, prin ce trec eu acum. Lui Daniel nu îi doresc durerile mele pe care le am eu, acum, la mâini, ci îi doresc să facă închisoare așa cum mă doare pe mine totul. Este o durere ca la o naștere”, a declarat Dana Roba pentru Click!.

În urma bătăii crunte primită de la fostul său partener de viață, și asta doar pentru că Dana a vrut să divorțeze, a rămas fără gust și miros, funcții ce nu le mai poate recăpăta niciodată.

„Astăzi am fost la primul control neurochirurgical. Cu bucurie în inimă îi mulțumesc Lui Dumnezeu că după multe resuscitări în timpul operației, și două zile de comă, încă sunt în viață, iar cu părere de rău vă spun că am rămas fără gust și fără miros pentru tot restul vieții. Momentan nu pot să îmi pun batic pe cap, pentru că mă ustură operațiile, dar când se vor vindeca, îl voi pune iar cu cea mai mare bucurie. Partea stânga a capului îmi este amorțită…Îmi doresc foarte mult să găsesc un medic chirurg ortoped în România și să mă opereze cât de curând, împreuna cu Isus. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că a fost cu mine în cea mai grea încercare a vieții mele. El a luptat pentru mine și mi-a dat viață. M-a întors acasă, în brațele fetițelor mele”, a scris Dana Roba pe Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

30 de locuri, gusturi și tradiții care transformă Turul României într-o vacanță prin România și Republica Moldova

Divertisment

30 de locuri, gusturi și tradiții care transformă Turul României într-o vacanță prin…

De la bulevardele elegante ale Chișinăului și farmecul cultural al Iașului, până la peisajele dramatice din Carpații Orientali, cetățile medievale ale Transilvaniei și energia Bucureștiului;…
Ultimele două săptămâni ale Târgului de Bere Auchan: sute de beri din 25 de țări și reduceri de până la aproape 50% 

Divertisment

Ultimele două săptămâni ale Târgului de Bere Auchan: sute de beri din 25 de țări și…

Mai sunt doar două săptămâni până la încheierea celei de-a 17-a ediții a Târgului de Bere Auchan, cel mai amplu eveniment dedicat berii din comerțul…
Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…