Zice o vorbă din bătrâni că „să nu ai încredere nici în cămașa de pe tine”. E doar o vorbă, dar eu am ajuns să o trăiesc pe pielea mea. Asta pentru că viața mea este un coșmar de când am divorțat. Iar dezamăgirea cea mai mare a venit chiar din partea celor trei copii ai mei.
Nu îmi dau seama nici acum ce am făcut greșit, încât să-i pierd atât de ușor în fața tatălui lor. E ca și cum nu ar fi fost de față când tatăl lor mă chinuia și mă făcea să mă simt ca și ultima femeie de pe pământ.
Mă înșela cu o altă femeie cu care avea o relație publică, cu ea ieșea peste tot, iar eu stăteam în casă și mă ocupam de menaj. Nu înțeleg cum a putut să-i păcălească, ce le-a putut promite, încât să vrea toți trei să rămână cu el. Divorțul s-a pronunțat deja de un an. Acum încă mai avem de împărțit bunuri, însă tutela copiilor s-a stabilit deja.
Se expunea public cu amanta
Cei trei băieți ai mei au 15, 12 și 10 ani. Pe toți trei îi iubesc la fel de mult, nu aș putea face vreodată vreo diferență și nici nu cred că au simțit asta din partea mea. În schimb, tatăl lor a fost mereu cel care îl favoriza pe cel mai mare. E adevărat că îi seamănă foarte mult și a avut mereu o relație apropiată cu el.
În schimb, pe cel mic abia dacă îl observa. Parcă nici nu exista pentru el, iar la nașterea lui nu a venit nici măcar să mă ia de la spital. A venit să mă ia sora mea. El era la chef cu prietenii. Nu, nu bea de fericire că i s-a născut al treilea copil. Era fericit că i s-a născut cel de-al patrulea, pentru că tocmai avea o fetiță cu amanta lui. Ea a născut la doar două zile după mine, ca o culme a ironiei. Astfel că atunci când eu urma să fiu externată cu cel mic, el încă era euforic pentru fetița lui.
În toți acești ani a fost mereu căsătorit cu mine, dar se expunea public cu amanta și cu fetița pe care o au împreună. Nu a fost greu pentru mine. A fost chinuitor, sfâșietor, iar tot ce mă ținea lângă el erau cei trei copii ai mei, care au fost întotdeauna sufletul meu. Rațiunea mea de a trăi.
Viața mea este un coșmar de când am divorțat
A venit însă și momentul în care mi-a spus că nu mai vrea să stea cu noi și că vrea să divorțăm. Și-a făcut bagajul și a plecat. Pentru mine a fost o lovitură extrem de grea. Singură, cu trei copii și cu o casă de întreținut, pentru mine a fost foarte greu. Lipsurile au început să-și spună cuvântul. Copiii creșteau și le rămâneau hainele mici, iar eu nu reușeam să le cumpăr altele la timp. De câte ori copiii aveau nevoie de ceva și nu le puteam oferi, copiii cereau tatălui lor și primeau. Nu i-a refuzat niciodată. La început m-am bucurat, mi-am zis că măcar își face datoria de tată față de ei. Însă pe măsură ce a trecut timpul, a început să-i manipuleze, să-i întoarcă împotriva mea, să le spună că eu sunt de vină pentru că el a trebuit să plece de acasă.
Dacă inițial a spus că e de acord ca băieții să rămână la mine, la proces s-a schimbat și a declarat că vrea custodia copiilor. Apoi a prezentat dovezi – false – că nu am grijă de ei. Dar s-a folosit de veniturile mele mici, pentru că eu m-am dedicat familiei, nu carierei, deși aș fi putut să fac mult mai multe cu viața mea.
I-a pozat pe copii cu haine care le rămăseseră mici și a spus că sunt neîngrijiți, cerând custodia lor. Nu am înțeles de la început de ce, dar acum îmi dau seama că dacă cei mici ar fi rămas cu mine, pensia alimentară pe care ar fi trebuit să o plătească pentru toți trei i-ar fi redus consistent veniturile.
Cea mai mare dezamăgire vine de la copiii mei
La proces, toți trei au fost luați pe rând într-o cameră separată unde au stat de vorbă cu cineva – judecătorul presupun. Acolo au spus, fiecare, că vrea să rămână cu tata. Asta a fost lovitura sub centură pe care a reușit să mi-o dea el. Pentru că ei sunt încă mici și nu înțeleg pe deplin ce se întâmplă. Poate de la cel mare mă așteptam să-l prefere pe tatăl lui, dar ceilalți doi m-au rănit cumplit.
Acum mă aștept ca la procesul de partaj să-mi ia tot, deși apartamentul a fost bun comun, cumpărat în timpul căsătoriei. Cine știe ce dovezi false va mai prezenta, pentru a mă lăsa fără nimic. În ultima perioadă a început să mă amenințe să părăsesc apartamentul, pentru că acolo totul e al lui. Acum stau pe la prieteni pentru că mi-e frică de el, viața mea este un coșmar de când am divorțat. Mi-e teamă că voi ajunge pe drumuri, fără copii și fără locuință, fără bani. Am ajuns la 46 de ani să trăiesc pe la prieteni, dar în curând va trebui să mă mut în chirie.
