Avertismentul unui medic psihiatru din România: “Urmează un tsunami de boli mintale”

Avertismentul unui medic psihiatru din România

Au loc tot mai multe cazuri de violență pe stradă, în trafic, dar și în școli! Prof. dr. Adela Ciobanu, medic psihiatru la Spitalul Prof. dr. Alexandru Obregia, explică de ce s-au înmulțit aceste cazuri și la ce să ne așteptăm de acum înainte, avertizând despre “un tsunami de boli mintale”.

Potrivit medicului, pandemia de COVID-19 a lăsat urme adânci la nivel social. După adaptarea la noua situație, impusă de restricții, reluarea stilului de viață după o asemenea schimbare, trăită timp de aproape doi ani, poate constitui o problemă. Acest lucru se vede în creșterea numărului de cazuri de violență, atât pe stradă, în trafic, cât și la școală, potrivit dcmedical.ro.

Furia, simptomul principal: tot mai mult cazuri de violență

Prof. dr. Adela Ciobanu spune că din anul 2020 și până acum au avut loc situații care i-au afectat pe oameni. Aceasta susține că oamenii se supără mai repede și brusc devin violenți.

“Încă din 2020 experții spuneau că o să urmeze un tsunami de tulburări psihiatrice. Este firesc pentru că discutăm de pandemie, dar şi de faptul că avem un război la granița ţării noastre care îi stresează  pe oameni. Te trezești dimineaţa citești de COVID, apoi apare şi războiul, mai vezi şi scumpirile şi oamenilor începe să le scadă pragul la frustrare. Tocmai că aceste previziuni şi studiile au arătat că unele din simptome este furia”, spune medicul.

Specialistul spune că după furia apărută brusc, oamenii pot să atace sau să lovească, fapt confirmat de cazurile de violență apărute recent.

„Discutăm în mare parte de persoane care prezintă stări de afect. Brusc devin violenți, se supără poate din nimic, dintr-un schimb de cuvinte şi sunt capabili de acte de violență cu o rapiditate nebănuită, în care pot să atace sau pot să lovească”, a adăugat Prof. dr. Adela Ciobanu, medic psihiatru la Spitalul Prof. dr. Alexandru Obregia.

Studii alarmante: s-au înmulțit cazurile de depresie și anxietate

Potrivit studiilor, s-a observat o scădere a vârstei la care tinerii consumă alcool și droguri.

În octombrie 2021, în doar patru țări, a fost evidențiat faptul că există 53 de milioane de cazuri de depresie și 76 de milioane de cazuri de anxietate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB Auchan sărbătorește 5 ani și depășește 2 milioane de membri activi

Fashion and shopping

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB…

500 de milioane de lei – valoarea totală a promoțiilor, cashback-ului și voucherelor oferite utilizatorilor MyCLUB Auchan în 5 ani 3 milioane de vouchere de…
Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Life

Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Sunt zile în care timpul se rupe în bucăți: un drum scurt devine două, o întâlnire se decalează, cineva îți scrie „urgent”, iar tu încerci…
Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Auto & Moto

Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Reducerea consumului de combustibil și a impactului asupra mediului nu ține doar de economisirea banilor, ci reprezintă o responsabilitate personală față de mediul înconjurător. Modul…