Cum s-a îmbogățit Mohammed Murad din cartofi prăjiți. Merge personal la piață ca să-i cumpere

cum s-a imbogatit mohammed din cartofi

Cum s-a îmbogățit Mohammed Murad din cartofi prăjiți. Unul dintre cei mai mari investitori în turismul românesc cazează în hotelurile sale de lux de la malul mării oameni înstăriți, de la politicieni, vedete și până la prosperi oameni de afaceri. Și chiar dacă aceste persoane și-ar permite să servească cele mai exclusiviste preparate din meniu, totuși sunt atrase de cartofii prăjiți din restaurantele cunoscutului hotelier. Iată care este secretul.

Cum s-a îmbogățit Mohammed Murad din cartofi prăjiți

Noul sezon estival bate la ușă, iar hotelierii sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile. De cum poposesc primii clienți în hotelurile sale de pe Litoral, Muhammad Murad nu se gândește decât cum să le satisfacă dorințele pe perioada șederii lor, astfel încât să se simtă cât mai bine.

Om de afaceri cu peste 30 de ani de experiență pe plaiurile mioritice, Murad cunoaște faptul că pentru ca sejururile turiștilor care îi calcă pragul să fie la superlativ nu trebuie să facă deloc rabat de la calitatea serviciilor. Iar mâncarea este pe primul loc.

Deși clienții săi și-ar putea permite să cumpere cele mai scumpe produse din meniu, în mod paradoxal cel mai căutat fel de mâncare sunt cartofii.

Se duce în piață personal și alege cartofii

De cum se deschide sezonul estival, Muhammad Murad merge personal la piață și analizează cartofii. Alege 10 tipuri, care îi plac cel mai mult. Se întoarce cu ei la hotel și se apucă să îi curețe singur și să îi prăjească, așa cum chiar el a susținut într-o întâlnire cu presa.

Cum s-a imbogatit Mohammed Murad din cartofi prajiti

Își aduce câțiva prieteni care să îl ajute la degustat, iar la final aleg împreună cel mai bun soi.

„Pentru că nu toți merg bine la prăjit. Unii sunt mai buni pentru piure”, a povestit acesta.

După ce a stabilit care este cel mai bun tip de cartof, se întoarce în piață și cumpără toată cantitatea în aceeași zi. Altfel există riscul ca vânzătorii să schimbe marfa.

Omul de afaceri susține că la complexul său hotelier se mănâncă cei mai buni cartofi. El precizează totodată că acest fel de mâncare este și cel mai cerut de clienți.

Murad afirmă că la resortul său de la malul mării se consumă, în sezon, în jur de trei tone de cartofi, la peste 2.000 de turiști. În această cantitate intră nu doar cartofii prăjiți, ci și ce se folosește pentru diverse alte tipuri de mâncare.

Mohammad Murad a renunțat la funcția de președinte FPTR

Înainte de debutul noului sezon estival, Muhammad Murad a renunțat la conducerea Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). În locul său, președinte al instituției a fost ales, pentru următorii patru ani, Dragoș Răducan. Până la data numirii sale, Răducan a fost prim-vicepreședinte executiv al FPTR.

Murad a rămas președinte de onoare al FPTR.

“În numele Federaţiei, îi mulţumesc lui Mohammad Murad, preşedintele de onoare al FPTR, pentru că a transformat organizaţia într-una dintre vocile importante din turismul autohton şi că a reuşit să pună federaţia la masa negocierilor cu reprezentanţii guvernamentali pe teme ce ţin de dezvoltarea turismului românesc.

În urma discuţiilor constructive din cadrul acestei şedinţe sunt convins că în noua formulă de conducere, împreună cu vicepreşedinţii şi mai ales cu domnul Nicolae Bucovală, prim-vicepreşedinte FPTR, antreprenor de anvergură şi preşedinte al Organizaţiei Patronale Mamaia – Constanţa, alături de care am candidat astăzi, să continuăm în această direcţie.

FPTR reprezintă angajatorii din turismul autohton, iar guvernanţii trebuie să ţină cont de părerea oamenilor de afaceri atunci când reglementează domeniul în care aceştia îşi desfăşoară activitatea. Trebuie create pârghii pentru sprijinirea mediului de afaceri în vederea dezvoltării şi creşterea ponderii veniturilor turismului românesc în PIB ”, a precizat Dragoş Răducan în urmă cu aproximativ o lună, potrivit News.ro.

Dragoş Răducan este doctor în ştiinţe, are studii de masterat în ecoturism, management agroturistic şi alimentaţie publică şi este profesor asociat la Universitatea Româno-Americană. Totodată, este antreprenor în turism, deţine o companie de consultanţă şi management hotelier, operează un hotel pe litoralul românesc şi are expertiză în consultanţă, management şi formare profesională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat Paharnicul.ro și Unvinpezi.ro

Utile

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat…

Două platforme dedicate vinului de calitate, Paharnicul.ro şi Unvinpezi.ro, au lansat, începând cu luna mai 2025, „Super Tasting”, un tur naţional de degustări premium, care…
Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…