Ce înseamnă când pisica vine la tine și te linge pe mână. 5 motive care te vor emoționa profund

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ce înseamnă când pisica vine la tine și te linge pe mână. 5 motive care te vor emoționa profund

Pisicile sunt animale mai puțin afectuoase decât câinii. Cu toate acestea, ele știu să își exprime dragostea față de stăpânii lor prin diferite gesturi cum ar fi linsul, torsul sau statul foarte aproape de ei. Te-ai întrebat vreodată de ce pisica vine la tine și te linge pe mână? Explicația s-ar putea să te surprindă.

5 motive pentru care pisica vine la tine și te linge pe mână

Felinele fac, uneori, anumite gesturi care pot să pară surprinzătoare pentru stăpânii lor. În spatele fiecărui comportament al pisicilor se ascunde însă o explicație. Unul dintre cele mai comune gesturi ale acestor animale este să își lingă stăpânul pe mână. Iată cum poți interpreta acest lucru!

Citește și: Ce înseamnă când îți vine o pisică străină în casă. De ce nu trebuie să o alungi

1. Stabilește o conexiune cu tine

Atunci când pisica ajunge pentru prima dată într-o casă, trebuie să se familiarizeze cu spațiul și cu oamenii care locuiesc în el. Ea te linge pe mână pentru a se obișnui cu mirosul tău și pentru a stabili o legătură cu tine, la nivel chimic. De asemenea, o face să se simtă în siguranță.

2. Pentru a-și arăta afecțiunea

Pisica își linge puiul atât pentru a-l curăța, cât și pentru a-și arăta afecțiunea. Același lucru este valabil și în ceea ce îi privește pe oameni, spun medicii veterinari. Este felul ei de a-și arăta iubirea, mai ales dacă este însoțit de tors.

Citește și: De ce pisica ta adoră să doarmă în cutie de carton. Motivul te va surprinde total

Pisicile fac tot felul de gesturi surprinzătoare

3. Pentru a-și marca teritoriul

Felinele sunt animale teritoriale, cu simțurile extrem de bine dezvoltate. Atunci când te linge pe mână, preia mirosul tău, dar îți lasă și mirosul specific al salivei ei. În acest fel, alte pisici nu se vor apropia de tine, pentru că vor simți imediat că ”aparții” altei feline.

4. Îi place gustul ușor sărat al pielii

Pielea noastră secretă, pe lângă sebum și transpirație, anumite substanțe chimice pe care noi nu le percepem, dar pisica da. Animalelor le place gustul ușor sărat, din acest motiv ne ling uneori pe mâini.

Citește și: De ce pisica doarme pe tine. 5 motive ascunse care te vor face să o iubești și mai mult

5. Trage un semnal de alarmă

Pisica te poate linge pe mână și atunci când vrea să te avertizeze. Acest gest este însoțit de semne specifice, iar felina nu este fericită, ci mai degrabă speriată. Dacă are pupilele dilatate, este agitată, iar urechile sunt orientate în jos, este posibil ca pisica să se pregătească să atace. În cazul în care apare și un mieunat ciudat, este posibil ca următorul pas să fie o mușcătură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…