Cum arată mormântul lui Nelu Ploieșteanu, la 3 ani de la moartea artistului. Ce mare regret are văduva lui

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cum arată mormântul lui Nelu Ploieșteanu, la 3 ani de la moartea artistului. Ce mare regret are văduva lui

Au trecut aproape 3 ani de când îndrăgitul artist Nelu Ploieșteanu s-a stins din viață. Văduva sa, Elena Ploieșteanu, merge des la cimitir pentru a-i aprinde o lumânare soțului ei, dar și fiului lor, care a murit cu doi ani înainte. Ce regret are aceasta.

Văduva lui Nelu Ploieșteanu, împietrită de durere

La începutul lunii aprilie, se împlinesc 3 ani de când cântărețul Nelu Ploieșteanu nu mai este printre noi. Artistul s-a stins în pandemie, la vârsta de 70 de ani, în spital. Virusul Covid-19 l-a făcut să se simtă din ce în ce mai rău, ajungând să fie internat la Spitalul Floreasca din București, unde a și murit, la 2 săptămâni de la internare.

A lăsat în urmă o mulțime de lacrimi, mai ales pentru soția sa, Elena, care cu 2 ani înainte își înmormântase și fiul. Astfel, văduva lui Nelu Ploieșteanu a ajuns să petreacă mai mult timp la cimitir decât acasă. Și de Sărbători a trecut pe la cimitir, inclusiv în noaptea de Revelion, pentru a le aprinde o lumânare și a le da de pomană.

Citește și: Cu cine locuiește Aurel Pădureanu, la aproape trei ani de la moartea Corneliei Catangă: „Pentru mine singurătatea a fost o boală mai cruntă ca orice boală mai mare de pe lumea aceasta” VIDEO EXCLUSIV

”De 5 ani de la moartea lui Mihăilă și de aproape 3 ani de la decesul soțului, Sărbătorile mele sunt negre în suflet. De Crăciun și de Revelion am fost la cimitir. În noaptea dintre ani, la doisprezece noaptea, am fost și am stat de vorbă cu amândoi și am dat de pomană. Durerea și suferința din suflet nu poate să mi-o scoată nimeni… este foarte greu pentru mine de când nu mai sunt ei doi. Pot zice că cimitirul a devenit a doua mea casă de când nu mai sunt ei doi”, a declarat Elena, pentru Click!

Nelu Ploieșteanu s-a stins din viață pe 2 aprilie 2021

Acuzații la adresa medicilor

Văduva lui Nelu Ploieșteanu nu își revine nici acum și nu îi vine să creadă că soțul ei nu mai este. Văduva lui Nelu Ploieșteanu spune că acesta nu ar fi trebuit să se stingă, mai ales că nu suferea de nicio afecțiune gravă. În același interviu, ea acuză personalul medical că nu l-a tratat corespunzător pe îndrăgitul lăutar.

Citește și: Câți copii a avut, de fapt, Cornelia Catanga. Alexandru nu este singurul ei fiu. Doar apropiații știu secretul

”Nelu nu era un om de moarte. El nu a fost tratat corespunzător în spital de către medici. Copiii, nepoții mei, nu mă mai lasă să mă duc la cimitir, am ajuns să mă duc foarte des, din două în două zile la ei, iau o cafea și ma așez la mormântul lor și plâng și vorbesc cu ei. Mă macin mult sufletește”, a mai spus Elena, pentru aceeași sursă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…