Câți copii a avut, de fapt, Cornelia Catanga. Alexandru nu este singurul ei fiu. Doar apropiații știu secretul

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Câți copii a avut, de fapt, Cornelia Catanga. Alexandru nu este singurul ei fiu. Doar apropiații știu secretul

Cornelia Catanga a fost una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică de petrecere de la noi. Solista s-a stins din viață în urmă cu doi ani și jumătate, iar unicul moștenitor legal a fost fiul ei, Alexandru. Puțini știu însă că acesta nu era singurul copil al familiei Catanga-Pădureanu.

Cornelia Catanga și-a dorit doi copii

Cornelia Catanga a bucurat generații întregi de români cu vocea ei. Pe cât de plină de viață era pe scenă, artista ascundea unele suferințe în viața personală. Puțini știu, de exemplu, că a întâmpinat probleme atunci când l-a adus pe lume pe fiul ei, Alexandru. Deși și-a dorit enorm să aibă și o fiică, medicii i-au interzis să mai devină mamă a doua oară, riscurile fiind prea mari.

”Eu mi-am dorit foarte mult să am o fată, îmi doream cu orice preț o fată. Când eram însărcinată și m-am dus la ecograf, domnul doctor de la Spitalul Polizu mi-a spus că eu port în pântec o fată. Medicul a vrut ca eu să fiu liniștită înainte de naștere.

Citește și: Prin ce trece Aurel Pădureanu, la aproape 3 ani de la moartea Corneliei Catanga: „O visez tristă. Eu plâng mereu”. Ce mare regret are VIDEO EXCLUSIV

Eu am născut prin cezariană pe la ora 14.00, iar pe la 17.00, când m-am trezit din anestezie, a venit Pădureanu cu Alex în brațe. I-am zis: ‘Pleacă cu ăsta de aici! Ce-ai făcut cu fata mea, mi-ai schimbat copilul!’ Eu am crezut că Pădureanu mi-a schimbat copilul în maternitate. Medicii mi-au zis că e fată, dar el a venit cu un băiat”, declara în urmă cu mai mulți ani artista, la Antena Stars.

Câți copii a avut, de fapt, Cornelia Catanga. Alexandru nu este singurul ei fiu. Doar apropiații știu secretul
Alexandru, fiul Corneliei Catanga și al lui Aurel Pădureanu

A avut o fiică de suflet: pe cine numea ”fata mea”

Chiar dacă nu a mai putut naște încă un copil, îndrăgita artistă de muzică de petrecere a avut, totuși, o fiică de suflet. Cornelia Catanga a iubit-o foarte mult pe Nicoleta, fata soțului ei din prima căsătorie. Aurel Pădureanu a dezvăluit recent pentru Playtech Știri că regretata artistă a avut o relație foarte bună cu fiica lui, Nicoleta.

”Eu am doi copii, din prima căsnicie, pe Nicoleta, care are 50 de ani, și un fiu, în vârstă de 48 de ani. Ambii copii au iubit-o enorm pe Cornelia mea. Dar ea se atașase mai mult de Nicoleta, pe care o numea ‘fata mea’, tare și-ar fi dorit și o fiică.

Citește și: Câți copii are Maria Ciobanu. Cum l-a cunoscut pe soțul său, Mircea Cîmpeanu: „Nici nu m-am gândit vreodată că eu mă voi mărita cu acest om”

Cornelia a fost un om bun, a ajutat-o și pe prima mea soție, am fost o familie unită, fără scandaluri, ne-am ajutat cu toții, la greu. Nicoleta îi face acum toate pomenile Corneliei, a iubit-o foarte mult, ea s-a ocupat de înmormântare, i-a ales hainele, dar și de pomeni.

Eu mi-am ajutat foarte mult fosta soție, pe mama copiilor mei, am avut o grijă fantastică de ea. Și acum am, nu am lăsat-o la greu niciodată. Și ea mă ajută, cu ce poate, deși este cam bolnăvioară”, a mărturisit cântărețul de romanțe, pentru sursa menționată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

A început Black Friday 2026 la Auchan cu reduceri de până la 60% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

A început Black Friday 2026 la Auchan cu reduceri de până la 60% în magazine și pe…

Anul acesta, Auchan a dat startul campaniei Black Friday cu reduceri de până la 60% la peste 2.500 de produse, atât în magazine, cât și…
Auchan dă startul Black Friday 2026: peste 2.500 de produse cu reduceri de până la 60% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2026: peste 2.500 de produse cu reduceri de până la 60% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2026, care se va desfășura în perioada 4–17 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
La Salt Bank, Black Friday ține o lună și aduce cashback, dobânzi speciale, investiții fără comisioane, super premii și un Mystery Box

Life

La Salt Bank, Black Friday ține o lună și aduce cashback, dobânzi speciale, investiții…

10% cashback cu cardul de credit de la Salt Bank, între 6 și 8 noiembrie 2026, pentru orice cumpărătură de peste 1.000 de lei. În…