Cum arată apartamentul secret din Turnul Eiffel. Unde se află, de fapt, acesta

Cum arată apartamentul secret din Turnul Eiffel

Turnul Eiffel este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din întreaga lume. Devenită simbolul Franței, impresionanta construcție atrage anual peste 5,5 milioande de vizitatori. Pe lângă vederea sa spectaculoasă asupra Parisului, fermecătorul turn din centrul capitalei Franței oferă și alte surprize fascinante. Una dintre ele este apartamentul construit în interiorul său. Iată cum arată acesta și unde este ascuns.

Cum arată apartamentul secret din Turnul Eiffel

Construcția Turnului Eiffel a început la 28 ianuarie 1887 și a durat doi ani, iar pentru realizarea acestuia a fost nevoie de 18.038 de piese, ce au fost conectate prin două milioane și jumătate de nituri. La construcția simbolului parizian a contribuit și inginerul român Gheorghe Pănculescu, la recomandarea marelui scriitor Vasile Alecsandri. El avea să revoluționeze construcțiile metalice odată cu metoda de montare a șinei de traverse în afara spațiului căii ferate. Fără contribuția românului, durata construcției a turnului ar fi fost, cel mai probabil, mult mai mare.

Arhitectul impozantului turn a fost Gustave Eiffel, cel care, la scurt timp după finalizarea acestuia a dezvăluit că în vârful său a construit și un mic apartament. Anunțul său a stârnit rumoare în rândul elitei pariziene, familiile de bogătași dorindu-și cu ardoare să îl cumpere sau măcar să îl închirieze. Însă acest lucru nu a fost posibil niciodată.

Arhitectul ar fi primit mai multe oferte din partea unor oameni foarte înstăriți, însă nu a cedat niciodată preiunilor. Le-a refuzat pe toate, preferând să foloseasca spațiul pentru a se relaxa, pentru a lucra, dar și pentru a-și petrece serile alături de oameni de prestigiu. Însuși Thomas Edison se număra printre prietenii care îl vizitau la apartament, care se spune că i-a dăruit un fonograf, una dintre mașinile inventate de el.

Apartamentul secret din Turnul Eiffel, într-o fotografie veche
Apartamentul secret din Turnul Eiffel, într-o fotografie veche

Unde se află apartamentul din Turnul Eiffel

Apartamentul secret din Turnul Eiffel se regăsește la nivelul al treilea, la 276 metri deasupra pământului. Locuința are aproximativ 100 de metri pătrați, dar cu toate acestea, se pare că nu a fost prevăzut cu dormitor. De asemenea, se spune că nici măcar Gustave Eiffel nu și-ar fi petrecut nopțile aici.

Apartamentul din interiorul turnului a fost mobilat simplu, dar cu bun gust. Chiar dacă grinzile din metal care alcătuiesc turnul trec prin intreiorul său, acestea au fost mascate. Apartamentul avea o sufragerie, mobilată cu o masă, trei birouri, o canapea şi un pian. Era dotat, de asemenea, cu o bucătărie şi o baie. Avea o chiuvetă şi o toaletă separată. Pereții erau acoperiți cu tapet în culori calde. Separat, micul apartament mai avea trei zone de laborator doate cu echipamente pentru diverse experimente.

Gustave Eiffel avea propriul apartament în turnul pe care l-a coonstruit
Gustave Eiffel avea propriul apartament în turnul pe care l-a coonstruit

Ani la rând, apartamentul secret din vârful turnului nu a putut fi vizitat de turiști, dar acum este deschis publicului. Vizitatorii care cumpără un bilet în Turnul Eiffel, pot admira printr-o fereastră figurile din ceară, în mărime naturală, ale lui Eiffel, Edison şi Claire, fiica arhitectului, expuse în sufragerie. Conform Atlas Obscura, în apartament se regăsește o mare parte din mobila originală, care poartă amprenta marelui inginer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…