De ce doar una din zece persoane folosește mâna stângă pentru a scrie, a desena sau a face diverse activități zilnice? Această întrebare i-a preocupat de mult timp pe oamenii de știință. Un nou studiu realizat de cercetători din Țările de Jos oferă indicii surprinzătoare: răspunsul ar putea fi ascuns în gene. Potrivit echipei, anumite variante genetice care afectează proteinele și genele de tip tubulină ar putea influența modul în care creierul dezvoltă axa stânga-dreapta, ceea ce duce la preferința pentru o mână sau alta.
Rezultatele studiului, publicat în revista Nature Communications, arată că oamenii care scriu cu stânga au o probabilitate mai mare să prezinte o genă numită TUBB4B, asociată cu structura internă a celulelor. Descoperirea ar putea aduce mai multă claritate asupra modului în care se formează diferențele dintre emisferele cerebrale și de ce acestea influențează comportamente aparent simple, precum scrisul.
Ce spun cercetătorii despre rolul genelor
„Aceasta a fost într-adevăr o cercetare condusă de curiozitate despre un mister al biologiei umane: care este baza genetică a axei stânga-dreapta a creierului? Știm că cele două emisfere cerebrale încep deja să se dezvolte diferit în embrionul uman, dar mecanismul nu este cunoscut. Găsirea genelor legate de asimetriile creierului sau ale comportamentului, precum preferința pentru o mână, poate oferi câteva indicii”, a declarat Clyde Francks, unul dintre autorii studiului și coordonator al echipei de cercetare.
Folosind date din baza medicală britanică UK Biobank, cercetătorii au analizat informațiile genetice a peste 350.000 de persoane. În acest eșantion uriaș, ei au identificat că gena TUBB4B, responsabilă pentru formarea microtubulilor – structuri asemănătoare unui schelet intern al celulelor – apare de 2,7 ori mai des la persoanele stângace decât la cele dreptace.
Microtubulii și rolul lor în dezvoltarea creierului
Potrivit lui Francks, microtubulii ar putea juca un rol cheie în stabilirea asimetriilor normale ale creierului, cum ar fi dominanța limbajului în emisfera stângă și controlul motor al mâinilor. În stadiile timpurii ale dezvoltării cerebrale, aceste structuri ar putea ajuta unele celule să capete o „răsucire” asimetrică, ceea ce ar stabili ulterior direcția preferată de folosire a mâinilor.
Această descoperire sugerează că preferința pentru mâna stângă nu este doar o chestiune de obicei sau de mediu, ci are rădăcini adânci în modul în care creierul și celulele noastre sunt construite de la început.
Legătura dintre stângaci și anumite tulburări neurologice
Un alt aspect important al cercetării a fost verificarea modului în care genele asociate cu stângăcia se suprapun cu cele implicate în diferite afecțiuni neurologice. Echipa a analizat legăturile cu boli precum schizofrenia, boala Parkinson, Alzheimer sau autismul.
Rezultatele au arătat că stângăcia apare mai des la persoanele care au unele tulburări de dezvoltare neurologică.
„Aceste asocieri sugerează că asimetriile tipice ale populației sunt legate de funcția neurotipică”, au scris autorii.
Cu alte cuvinte, variațiile în structura creierului pot fi conectate atât la preferința pentru o mână, cât și la anumite vulnerabilități neurologice.
Francks a subliniat, însă, că majoritatea covârșitoare a stângacilor nu suferă de aceste afecțiuni. Totuși, procentul persoanelor cu astfel de tulburări este ceva mai mare în rândul stângacilor decât în restul populației.
Ce urmează pentru cercetare
Cercetătorii vor să meargă mai departe și să afle exact cum influențează microtubulii dezvoltarea timpurie a creierului. Francks a explicat că o direcție ar putea fi studiul pe embrioni de șoarece.
„Asemenea oamenilor, șoarecii arată unele diferențe stânga-dreapta în creierul lor, de exemplu în funcționarea cortexului auditiv”, a precizat el.
O enigmă care se apropie de răspuns
Deși doar 10% dintre oameni scriu cu stânga, misterul stângacilor continuă să fascineze. Noua descoperire arată că explicația nu ține doar de obișnuință, ci are o bază genetică și celulară. Studiul deschide uși pentru noi cercetări și oferă speranța că, pe viitor, vom înțelege mai bine atât diversitatea umană, cât și modul în care genele ne influențează comportamentele de zi cu zi.
