Alessandra Stoicescu își petrece vacanțele doar alături de fiica ei: „De când o avem pe Sara, nu am plecat nicăieri în doi, nici măcar un weekend lângă casă” EXCLUSIV

Alessandra Stoicescu își petrece vacanțele doar alături de fiica ei

Nu mai este pentru nimeni un secret că Alessandra Stoicescu, prezentatoarea „Observatorului” de la Antena 1, este pasionată de călătorii, iar de când formează un cuplu cu Sergiu Constantinescu își fac timp să plece măcar câteva zile undeva. În fiecare an, de ziua aniversară a căsătoriei lor, alegeau câte o destinație exotică. Însă, de când s-a născut fiica lor, Sara, această „tradiție” a fost anulată, căci nici nu concep să mai plece la drum fără cea mică.

Alessandra Stoicescu: „Este mereu o bucurie, atât pentru ea, cât și pentru noi, să petrecem timp împreună”

Prima vacanță cu Sara a fost când aceasta avea doar o lună, ce-i drept, mai aproape de casă, la munte și la mare, iar mai apoi, pe când nu avea nici șase luni, au plecat toți trei în Dubai. De atunci, vacanțele au continuat, iar destinațiile fie au fost în locuri cât mai exotice, fie undeva mai aproape de casă. Indiferent de locul pe care l-au ales, cert este că niciodată nu s-a pus în discuție să plece fără Sara.

„De 3 ani, de când o avem pe Sara, nu am plecat nicăieri în doi, nici măcar un weekend lângă casă. Am luat-o cu noi mereu, peste tot, indiferent de distanțe. Am făcut doar vacanțe în trei, ceea ce a ajutat-o enorm în dezvoltare. Este un copil care și-a făcut programul după noi, îi place foarte mult să fim împreună, să ne distrăm mult, iar când obosește, doarme oriunde, în orice loc și poziție. Sara este viața noastră și vom face mereu vacanțele în trei”, a declarat Alessandra Stoicescu în exclusivitate pentru EGO.ro.

Acum își aleg destinațiile de vacanță în funcție de prioritățile micuței.

„Este mereu o bucurie, atât pentru ea, cât și pentru noi, să petrecem timp împreună, să învățăm lucruri noi văzând locuri noi, oameni diferiți, culturi diverse și bogate în felul lor. Nu am considerat niciodată că e o provocare să pleci cu un copil mic, dimpotrivă, aventurile în trei sunt cele mai reușite, iar acești trei ani împreună ne-au demonstrat asta”.

Alessandra Stoicescu
Alessandra Stoicescu

„S-a împrietenit din prima zi cu patru copii la piscină”

Ce-i drept, acest mod de a-și crește și educa copilul, ales de Alessandra Stoicescu și de soțul ei, Sergiu Constantinescu, a făcut ca micuța să se dezvolte bine și să fie un copil extrem de vorbăreț și de sociabil. La cei trei ani, nu doar că vorbește cursiv și are o imaginație bogată, dar reușește să intre în vorbă și cu copiii mai mari decât ea.

Așa s-a întâmplat și de curând, în vacanța pe care au avut-o la Mykonos.

„Am ales Mykonos pentru o săptămână și am descoperit că este o locație perfectă și pentru familii. Chiar Sara s-a împrietenit încă din prima zi cu patru copii la piscină. E o insulă splendidă, cu un vibe aparte, cu peisaje impresionante și căsuțe albe, dar cunoscută mai mult pentru viața de noapte vibrantă. Noi nici când eram în doi nu alegeam pentru vacanță locuri cu viața de noapte dar…cum ar fi viața fără provocări? Am stat însă departe de zona de cluburi, într-un hotel unde poți să nici nu ieși o săptămână, pentru că ai de toate: piscină mică pentru copii, mare, pentru noi, plajă privată, acces la mare, lounge superb cu o priveliște uluitoare, totul într-un design unic, în perfectă armonie cu natura, practic tot ce aveam nevoie pentru câteva zile de relaxare. Am ieșit cu barca în larg, am vizitat orașul cu străduțe înguste și căsuțe albe, bisericile cu acoperiș albastru ca cerul senin din Mykonos și vom reveni cu siguranță pe această insulă splendidă unde am avut parte de atâtea surprize fantastice în familie”, a mai povestit Alessandra Stoicescu în exclusivitate pentru Ego.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…