Andreei Marin i-au trebuit ani buni ca să învețe să spună NU. „Sufeream atunci când trebuia să refuz pe cineva” VIDEO EXCLUSIV

Andreea Marin

Toată lumea știe că motto-ul Andreei Marin este „nu există nu se poate”, vorbă pe care a auzit-o de la tatăl ei încă de când era mică și după care s-a ghidat în viață. Cu toate că este ambasadorul multor organizații caritabile și este în mijlocul acțiunilor ori de câte ori i se cere ajutorul, Andreea a mărturisit în exclusivitate pentru EGO.ro că a ajuns în stadiul în care să refuze unele cerințe, tocmai pentru că a conștientizat că unele acțiuni sunt mult peste puterile ei.

De-a lungul timpului a fost premiată pentru acțiunile ei caritabile și a fost mereu dată exemplu pozitiv în astfel de situații. De fiecare dată s-a implicat trup și suflet, de multe ori punându-și propria sănătate în pericol. Deși este deschisă inclusiv pe rețelele de socializare și stă de vorbă cu oamenii care îi cer ajutorul în anumite situații, Andreea Marin recunoaște că dorința ei de a ajuta pe toată lumea nu este una tocmai sănătoasă pentru psihicul ei, dar și pentru întreaga familie. Astfel că, de ceva vreme, a reușit să accepte că sunt multe situații care o depășesc și că de una singură nu poate ajuta pe toată lumea.

„Mulți ani nu am știut să spun NU și sufeream atunci când trebuia să refuz pe cineva. Până la urmă am învățat pentru că este nevoie de sănătate, de echilibru pentru fiecare dintre noi. Am învățat și să spun: „Asta nu reușesc să rezolv”. Pur și simplu”, a povestit Andreea Marin pentru EGO.ro.

Andreea Marin
Andreea Marin

„Sunt un om ca toți ceilalți”

Andreea Marin nu doar că ajută oameni, dar îi impulsionează să se ajute singuri. A devenit un model pentru foarte multă lume, tocmai prin curajul și târzenie de care a dat dovadă până acum.

„Sunt un om ca toți ceilalți, dincolo de toate rolurile asumate în timp, pe care am încercat să le împlinesc așa cum am putut mai bine mereu. Poate că diferența o face tocmai viața, care m-a testat îndeajuns cât să scoată din mine toate resursele, toate luminile și umbrele și anumite calități de care altfel nu aș fi știut măcar. La nevoie, descoperim în noi izvoare uimitoare de energie, de imaginație, astfel încât să depășim bariere. Sunt bucățică ruptă din mama și tatăl meu și suflare de la bunul Dumnezeu. Nu sunt lipsită de greșeli sau defecte, dar vreau să cred că, la finalul ecuației vieții mele, rezultatul este cu plus și că reușesc să compensez ce nu am înfăptuit cu toate intențiile mele bune pe care le am în tot ce întreprind, cu dorința și neoboseala mea de a clădi mereu, încă o cărămidă, încă una, așezate temeinic una peste alta, astfel încât mereu, atât cât e, să fie trainic, durabil, să nu se clatine când vântul este puternic și furtuna se întețește. Sunt Capricornul care urcă, urcă, sunt stânci abrupte uneori de stăpânit sub copite, dar caut să calc atent și să aleg creasta potrivită mie, risc, dar nu mă avânt fără gândul care m-ajută să știu că va exista și următorul pas. Cam așa sunt eu…”, se descrie Andreea Marin în cea mai recentă carte a ei.

Video: Daniel Bălan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…