Iubitul meu mi-a spus că nu știe ce mai simte pentru mine. Suntem de 10 de ani împreună. Parcă e un vis urât, nu știu ce să fac

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Iubitul meu mi-a spus că nu știe ce mai simte pentru mine

Când a intrat în această relație am crezut că mi-am găsit sufletul pereche. De fapt, așa credeam amândoi la acea vreme. Ne spuneam că vom rămâne împreună pentru totdeauna. Dar „totdeauna” s-a dovedit a fi un termen destul de scurt. Iubitul meu mi-a spus că nu știe ce mai simte pentru mine, iar asta m-a dat peste cap de tot.

Atitudinea lui m-a dat complet peste cap

Totul a început după ce, într-o seară, în timp ce ne întoceam de la o petrecere, a întors capul după niște prostituate ce stăteau pe marginea drumului. Felul în care s-a uitat la ele m-a făcut să-l întreb dacă a văzut ceva deosebit sau dacă s-a întâmplat ceva. Mi-a spus că nu, doar se uita la acele nefericite și că se întreba dacă ăși mai face cineva milă și de ele. Pe moment am crezut că e doar un moment din acela în care sentimentele te copleșesc. Dar apoi a scăpat porumbelul. Mi-a spus că el le-a mai lăsat bani când a mai trecut prin zonă, pentru că i s-a făcut milă de ele. Lucrul acesta m-a surprins total. Cum adică, l-am întrebat, să le dai bani? Pentru ce? Nu a mai fost nevoie să-mi spună mai multe.

Am înțeles atunci că după 10 ani de relație, eu nu știu cu cine stau în casă. Mi s-a făcut zbârlit părul până pe ceafă când am înțeles ce face și l-am întrebat dacă mai simte ceva pentru mine. Atunci, iubitul meu mi-a dat „lovitura de grație”. Mi-a spus că nu știe. L-am întrebat dacă îi lipsește ceva acasă. Dacă i se pare că am îmbătrânit, că nu mai sunt la fel. A zis că nu, nimic din toate acestea. Că nu e vina mea.

Iubitul meu mi-a spus că nu știe ce mai simte pentru mine

Acum chiar nu știu cum să procedez mai departe. Nu înțeleg de ce am ajuns în acest punct. Eram bine. Totul părea bine. Nu am făcut niciodată presiuni să ne căsătorim, deși eu mi-am dorit foarte mult un copil, iar ceasul meu biologic ticăie în continuare. Nu l-am presat cu nimic, de fapt, niciodată. Am vrut să-i las libertatea de care are nevoie. Știu că uneori are momente în care vrea doar să fie lăsat în pace. Nu l-am întrebat niciodată unde a întârziat. Am considerat că dacă e ceva important, îmi spune el. Iar acum constat că el era nefericit acasă, că apela la serviciul „profesionistelor”, din „milă”. Am impresia că trăiesc un film prost.

Mi-e foarte greu să înțeleg ce se petrece cu noi și mi-e și mai greu să îmi dau seama cum ar trebui să abordez mai departe situația. Vorbele lui m-au debusolat complet și am mare nevoie de un sfat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…