Problemele se țin în lanț pentru Simona Halep. Prin ce trece sportiva, după declanșarea scandalului de dopaj

Problemele se tin lant pentru Simona Halep

A fost un an dificil pentru Simona Halep, care a trecut printr-un divorț și o operație la nas. Problemele cele mai serioase au început însă în urmă cu aproape două săptămâni, când Halep a primit vestea că a fost depistată pozitiv la un test anti-doping. Prin ce trece acum sportiva și când s-ar putea încheia coșmarul ei.

Simona Halep traversează cea mai tensionată perioadă

Au trecut aproape două săptămâni de când Simona Halep primea cea mai dură lovitură din carieră. Unul dintre testele anti-doping efectuate vara trecută, la US Open, a avut rezultat pozitiv. În sângele sportivei de 31 de ani a fost depistată o substanță numită Roxadustat, a cărei folosire este interzisă în sport.

Pentru Simona a început „cel mai greu meci al carierei”, așa cum l-a descris chiar ea. Sportiva luptă să își facă dreptate și a apelat la avocați pentru a demonstra că nu a luat această substanță cu bună știință. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a deschis o anchetă pentru a stabili dacă Simona se face vinovată de dopaj sau nu. Până când TAS va da verdictul, sportiva este suspendată provizoriu și nu poate participa la competiții profesioniste.

Citește și: Ana Maria Popescu, reacție vehementă privind testul anti-doping al Simonei Halep. „Cum să bagi nişte chimicale în tine cu bună ştiinţă?”

Cel mai dificil pentru ea este însă că nu se știe cu exactitate cât ar putea dura suspendarea. Perioada până când va primi verdictul este una încărcată de stres, în care sportiva trebuie să stea departe de turneele de tenis. Avocații specializați în astfel de cazuri spun că scenariul cel mai optimist este cel în care TAS va da un verdict în decurs de șase luni.

Halep va sta, așadar, cel puțin o jumătate de an în tensiune, până când va afla decizia forului. În tot acest timp se poate antrena și poate participa la meciuri demonstrative, însă este important să nu își piardă motivația și încrederea.

Decizie importanta luata de Simona Halep
Simona Halep a reluat recent antrenamentele în sala de forță

Ratează primele două turnee de Grand Slem din 2023

Șase luni de suspendare înseamnă pentru Simona că va rata două dintre cele patru turnee importante de anul viitor. În așteptarea verdictului de la TAS, Halep nu va putea participa la Australian Open, care se desfășoară în a doua jumătate a lunii ianuarie, la Melbourne. De asemenea, jucătoarea de tenis de 31 de ani ar putea rata și participarea la Roland Garros, turneu pe care l-a câștigat în 2018.

Simona Halep va fi audiată la TAS, însă nu se știe deocamdată data la care sportiva va fi chemată să dea explicații în fața unui juriu. Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a transmis că nu va face publică data audierii, ci doar rezultatul final.

Citește și: Procedura dificilă prin care e nevoită să treacă Simona Halep, în cazul de dopaj. Urmează zile dificile pentru sportivă

„Nu există încă o dată confirmată. Audierea va fi convocată de o organizație independentă, Sports Resolutions, care va decide componența juriului și va confirma detaliile. Nu vom confirma data audierii sau audierilor, dar vom comunica rezultatul final atunci când va fi cunoscut”, a precizat un reprezentant al ITIA, pentru GSP.

Sports Resolutions, agenția care se va ocupa de audierea Simonei Halep, este un for independent de soluționare a litigiilor din sport. Potrivit site-ului propriu, entitatea operează la nivel global, oferind servicii de arbitraj, mediere, tribunal și expertiză, fiind o „alternativă rapidă și eficientă din punct de vedere al costurilor în procesele interne și în litigiile din instanță”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…