Tort cu mere caramelizate. Rețeta explicată pas cu pas

Tort cu mere caramelizate. Foto: Oana Matei/ego.ro

Toamna este anotimpul merelor. În piețe, tarabele abundă de mere gustoase și aromate. Mere românești, dulci, zemoase și aromate. E adevărată și dovedită sintagma ” Un măr pe zi ține doctorul departe” pentru că merele sunt bogate în nutrienți importanți, inclusiv fibre, vitamine, minerale și antioxidanți.

Cum se caramelizează merele? Ce soi de mere folosim pentru prăjituri?

Merele sunt bune și în deserturi, ele dau o aromă și un gust delicios prăjiturilor. Daca îți plac prăjiturile mere, mai jos vei găsi o rețetă deosebită de tort cu mere caramelizate. Deși pare sofisticat, datorită merelor in caramel, acest tort este cel mai simplu și rapid tort pe care îl fac.

Tortul sau prăjitura cu mere caramelizate, îi poți spune cum îți place, este compus din două straturi delicioase: un strat de pandișpan aromat și un strat de mere caramelizate.

Ingredientele sunt din cele mai obișnuite, prezente de obicei în casa fiecăruia: mere, de orice soi, zahăr alb sau brun, făină, unt, ouă și arome.

Tava în care am copt prăjitura este o tavă rotundă cu diametrul de 28 centimetri, cu pereții detașabili. Pentru că mai curge suc de mere la copt, am așezat tava cu prăjitura de mere pe o tavă mai mare tapetată cu hârtie de copt. Astfel nu se murdărește cuptorul și scăpăm de curățarea lui :). Dacă aveți o tavă fără pereți detașabili e indicat să o folosiți pentru această prăjitură.

Să trecem la treabă!

Ingrediente

Pentru mere caramelizate

  • 8 mere roșii- aprox. 1,3 kilograme
  • 200 grame zahăr alb sau brun

Pentru blat pandișpan

  • 5 albușuri
  • 5 gălbenușuri
  • 100 grame zahăr tos
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 130 grame făină
  • stafide (opțional)
  • Extra
    30 grame unt
  • scorțișoară, nuci ( opțional)

Mod de preparare

1. Se spală și se curăță merele de semințe și cotor. Se taie felii cu cuțitul, de grosimea dorită.
2. Într-o tigaie am caramelizat zahărul tos. Am pus zahărul la topit, la foc mic, cu grijă, să nu se ardă.
3. După ce zahărul se topește complet și devine de culoarea maro- roșcat, imediat se toarnă în tava de prăjitură. Tava se răsucește în toate direcțiile pentru a tapeta pereții în zahăr caramel ( atenție să nu vă stropiți cu zahăr fierbinte). Se lasă deoparte până ce zahărul topit se răcorește.
4. Peste zahărul caramel se așază uniform feliile de măr. Peste ultimul strat de mere se distribuie bucățelele de unt.
5. Se dă tava cu mere la cuptorul pre încins la 180 de grade, timp de 30 de minute.
6. Cât merele se coc în cuptor, se separă ouăle și se mixează albușurile cu un praf de sare.
7. Se adaugă zahărul și se continui mixarea până se formează o spumă fermă și lucioasă ca la bezea.
8. Peste bezea se adaugă cele 5 gălbenușuri și se mixează rapid.
9. Se încorporează ușor făina cu ajutorul unei spatule, cu mișcări de sus în jos.
10. Dacă doriți, puteți adăuga câteva stafide în aluat.
11. Se scot merele din cuptor și se toarnă rapid aluatul peste ele.
12. Tava cu prăjitura se dă din nou la cuptor până blatul este copt, se testează cu scobitoarea. Va curge puțin sos în tavă care se recuperează de pe hârtia de copt.
13. Imediat după ce blatul s-a copt, prăjitura se răstoarnă pe un platou care se poziționează deasupra formei de prăjituri. Această manevră se face cu atenție
pentru că sosul de zahăr este încă fierbinte și fluid.
14. După ce tortul a fost răsturnat, se recuperează sosul de zahăr de pe hârtia de copt și din forma în care a fost și se picură peste stratul de mere caramelizate.

Tortul de mere se servește cu frișcă, înghețată sau sos de vanilie. Dar la fel de gustos și aromat este servit ca atare. Blatul de pandișpan se umezește de la sosul de caramel scurs din merele caramelizate iar împreună au un gust divin.

Să vă fie de folos!

Etape de preparare Prăjitură cu mere caramelizate. Foto: Oana Matei/ego.ro
Etape de preparare Prăjitură cu mere caramelizate. Foto: Oana Matei/ego.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…