Simt că nu pot să am încredere în el. Orice îi spune ajunge și la mama lui 

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Simt că nu pot să am încredere în el

Sunt într-o relație cu partenerul meu de aproape un an de zile. Avem o relație foarte bună, însă de o vreme e un gând ce nu-mi dă pace. Am impresia că el îi spune mamei lui tot ce discutăm noi. Acum eu simt că nu pot să am încredere în el. Nu că ar fi greșit să discute cu mama lui. Dar cred că cel puțin lucrurile noastre intime ar trebui să rămână între noi.

Îmi arată că nu pot să am încredere în el

Pe parcursul acestor luni mi s-a părut de câteva ori că am avut parte de o coincidenț ciudată. De câte ori am vorbit noi despre ceva, în scurt timp, mama lui venea cu o soluție, absolut întâmplător. Mă făcea să cred că e o coincidență, cum se gândește ea la toate fără ca noi să știm.

De când m-a prezentat mamei lui, am impresia că suntem prietene dintotdeauna. Cel puțin ea așa se comportă cu mine. Însă abia acum încep să-mi pun întrebări.

Am avut la un moment dat o discuție referitoare la ideea de a ne muta împreună. Am încercat să aflăm dacă ar fi oprtun pentru noi sau nu. După două zile, eram la masă la mama lui. Fără să fi adus în discuție această temă, ne-am trezit că expune păreri despre tinerii de azi care se mută împreună fără să fie căsătoriți. Evident, după această discuție, am renunțat și noi la idee. Mai precis, el a renunțat. Nu că i-ar da dreptate mamei lui, dar că el consideră că ar trebui să mai așteptăm un moment mai potrivit. Așa s-a justificat.

Simt că nu pot să am încredere în el

Astfel de situații s-au repetat de mai multe ori, însă cea mai ciudată a fost aunci când a fost vorba despre lenjeria intimă. Iubitul meu a început să manifeste o gelozie pe care nu i-am cunsocut-o până acum. A ajuns până acolo încât mi-a reproșat faptul că port lenjerie prea sexi. El susținea că nu ar trebui să mai port așa ceva, pentru că nu e „demn” de o femeie serioasă.

Desigur, discuția mi s-a părut de-a dreptul amuzantă. Pentru că nu i-am dat curs și nu l-am luat în serios absolut deloc. Ba, mai mult, i-am spus că cel puțin deocamdată este o problemă a mea și că nu este firesc să-mi controleze viața până la aceste detalii.

Și mai ciudat a fost că după câteva zile, aflați din nou în vizită la mama lui – unde, a propos, mergem de cel puțin două ori pe săptămână – m-am terzit că are un cadou pentru mine. Erau două perechi de chiloți din cei mai decenți posibili. Mi-a mărturisit că i-a găsit la reducere și că și-ar fi dorit să-și cumpere și ea, dar nu erau decât mărimea mea. Atunci s-a gândit că măcar una dintre noi ar trebui să profite dea ceastă ofertă și i-a cumpărat pentru mine.

A fost de-a dreptul bizar momentul. Acum mă întreb cum o să decurgă mai departe relația noastră, pentru că eu simt că nu pot să am încredere în el. Sunt convinsă că îi spune mamei lui absolut tot ce discutăm și asta nu mi se pare chiar în regulă. Poate un sfat avizat m-ar ajuta să gestionez situația într-un mod cât mai ușor, fără să rănesc orgolii și fără să mă las călcată în picioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…