Intrarea Maicii Domnului în Biserică 2022. De ce se aprind lumânări albe pe 21 noiembrie. Tradiții și obiceiuri

Intrarea Maicii Domnului in Biserica 2022

Intrarea Maicii Domnului în Biserică 2022 este o sărbătoare de mare importanță pentru creștinii ortodocși. Marcată în calendar cu cruce roșie, pe data de 21 noiembrie, de această sărbătoare se leagă o serie de tradiții și obiceiuri care s-au transmis din generație în generație. Una dintre acestea este aprinderea lumânărilor albe.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică 2022 – tradiții și obiceiuri

Intrarea Maicii Domnului în Biserică sau Ovidenia, așa cum se mai numește popular, este o sărbătoare importantă, cu dată fixă. Aceasta se celebrează în fiecare an pe data de 21 noiembrie, fiind printre ultimele mari sărbători din an. Creștinii practicanți țin cont de o serie de obiceiuri și tradiții vechi de sute de ani, care s-au păstrat, mai ales la sate.

Unul dintre obiceiurile legate de sărbătoare este aprinderea lumânărilor albe. În această zi, credincioșii care merg la biserică să îi pomenească pe cei care nu mai sunt aprind lumânări albe. Se spune că acestea nu se sting niciodată și că luminează veșnic pentru sufletele adormiților.

De Intrarea Maicii Domnului în Biserică 2022 se pomenesc cei care au murit în condiții suspecte, fără lumânare. Pe lângă aprinderea lumânărilor albe, credincioșii dau de pomană pachete care conțin preparate de post (fiind o sărbătoare care pică în Postul Crăciunului), dar și fructe de sezon și pește, fiind dezlegare la pește.

Ce trebuie să facă fetele pentru a-și afla ursitul

Una dintre superstițiile legate de Intrarea Maicii Domnului în Biserică se adresează fetelor necăsătorite. Se spune că fetele tinere trebuie să meargă dimineața devreme la fântâna din sat, cu o lumânare albă, pe care să o aprindă la primul cântat al cocoșilor. Dacă privesc pe luciul apei, va apărea chipul ursitului lor, potrivit credinței populare.

În această zi de sărbătoare, copiii aduc în casă ramuri de pomi și le pun în vase cu apă. Ramurile vor înflori până de Revelion, iar în ziua de Anul Nou copiii le vor folosi pentru a-i sorcovi pe cei din familie.

Se mai spune că de Ovidenie, cerurile se deschid și toate dorințele sunt îndeplinite. De asemenea, fiind o sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendar, în această zi nu se fac treburi în gospodărie. Nu se spală, nu se calcă, nu se coase, nu se face curățenie, iar treburile din curte și de la câmp ar trebui amânate.

Intrarea Maicii Domnului in Biserica 2022
Intrarea Maicii Domnului în Biserică se sărbătorește pe 21 noiembrie

Rugăciunea care se rostește de Intrarea Maicii Domnului în Biserică

„O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare şi tărie a noastră, primește această cântare de laudă şi de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalţă rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu şi Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăţilor noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău şi cu credinţă şi cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiţi de Dânsul şi pentru aceasta năzuim la tine, că eşti acoperitoarea noastră şi grabnică ajutătoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ţie; ocroteşte-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriţilor noştri sfinţenie, ca să privegheze şi să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de oraşe, înţelepciune şi putere; judecătorilor, dreptate şi necăutare la faţă; învăţătorilor, minte şi smerită înţelepciune; asupriţilor, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniţi, răbdare şi bucurie duhovnicească; neînfrânaţilor, înfrânare; şi nouă, tuturor, duhul înţelepciunii şi al cucerniciei, duhul milostivirii şi al blândeţii, duhul curăţiei şi al dreptăţii. Aşa, Doamnă preasfântă, milostiveşte-te asupra noastră şi asupra neputinciosului tău popor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…