De ce a plâns Pique la cea mai recentă întâlnire cu Shakira. Nu s-a mai putut stăpâni, s-a prăbușit emoțional

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
De ce a plâns Pique la cea mai recentă întâlnire cu Shakira

Gerard Pique pare mai afectat de divorț decât Shakira. Aflați la una dintre întâlnirile pentru a discuta termenii separării și mai ales cu detaliile cu privire la cei doi copii, Pique ar fi izbucnit în lacrimi. În tot acest timp, potrivit presei din Spania, Shakira a fost distantă și rece.

 De ce a plâns Pique la cea mai recentă întâlnire cu Shakira: „A izbucnit în lacrimi”

Shakira și Gerard Pique au decis să pună punct relației pe care o aveau după 12 ani. După aproximativ cinci luni de la anunțarea despărțirii, cei doi ar fi ajuns la un acord în ceea ce-i privește pe cei doi copii, Milan și Sasha, de 9 respectiv 7 ani. Avocații au transmis că Shakira (45 de ani) și Pique (35 de ani) au stabilit la băieții lor să locuiască cu mama la Miami. Acolo cântăreața are o vilă luxoasă.

Se pare că întâlnirea în care s-au discutat aceste lucruri l-ar fi afectat pe Gerard Pique care nu și-ar fi putut stăpâni lacrimile.

„Pique era mai instabil decât fosta lui parteneră, care era mai distantă și rece. Vorbind cu Shakira și avocații ei era ca și cum vorbeai cu un perete. Nu cedau și nici nu aveau de gând să cedeze.

Cu toată tensiunea din casă, fostul fotbalist a profitat de oportunitatea de a ieși în grădină să ia o gură de aer. A intrat apoi cu capul plecat și a mers în bucătărie cu Shakira, lăsând avocații în sufragerie. Atunci, Pique s-a prăbușit (n.r. emoțional). Singur cu cea care i-a fost parteneră timp de 12 ani și mama copiilor săi, nu a mai putut stăpâni presiunea și a izbucnit în lacrimi. Pique ar fi transmis că nu înțelege intransigența cântăreței, dar pentru binele copiilor lui a spus că nu are de gând să se mai opună. Artista l-ar fi consolat pentru câteva minute cu o îmbrățișare”, au spus surse apropiate celor doi, potrivit prosport.ro.

Shakira și Gerard Pique
De ce a plâns Pique la întâlnirea cu Shakira

Shakira și Pique, relație de mai bine de 12 ani

Shakira și fotbalistul Gerard Pique formează un cuplu din 2010, însă nu s-au căsătorit. Cei doi au împreună doi băieți, de 9 și 7 ani. Despărțirea a fost anunțată oficial de către artistă la începutul lunii iunie. S-ar fi produs din cauza infidelității fotbalistului. Ulterior, după aflarea veștii despărțirii, au apărut imagini cu el și o tânără blondină.

„Probabil că este cea mai neagră perioadă din viața mea. Uneori simt că e ca într-un coșmar din care mă voi trezi la un moment dat. Trebuie să aștept ca această rană din pieptul meu să se vindece. Vom vedea ce se va întâmpla”, a spus artista la scurt timp după ce s-a aflat de despărțire.

De asemenea, Shakira a lansat și o piesă în care face referire la trăirile sale de după despărțirea de cel alături de care a fost timp de 12 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…