Descoperire importantă în cazul de dopaj al Simonei Halep. Cum a ajuns substanța interzisă în corpul ei. S-a aflat tot

Descoperire importantă în cazul de dopaj al Simonei Halep

Descoperire importantă în cazul de dopaj al Simonei Halep. Sportiva ar fi prezentat mai multe probe esențiale în cadrul anchetei în care este judecată pentru utilizarea substanței interzise Roxadustat, care ar putea duce către un verdict favorabil.

Descoperire importantă în cazul de dopaj al Simonei Halep

Mai exact, Simona Halep ar fi prezentat producătorul, numărul de lot și certificatul de analiză ale suplimentului nutritiv contaminat, potrivit prosport. Mai mult decât atât, se pare că a apărut și medicul care i-ar fi prescris Simonei suplimentul respectiv. Până în momentul de față se știe doar că doctorul în cauză are 40 de ani de experiență.

Sportiva din Constanța i-ar fi solicitat acestuia să verifice dacă toate ingredientele conținute de supliment corespund regulamentului, pentru a fi sigură că nu este suspendată de Agenția Internațională Anti-Doping.

De asemenea, pe eticheta suplimentului cu pricina nu sunt trecute eventuale riscuri pentru sănătate.

Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului a precizat care sunt reglementările în acest domeniu.

Este datoria personală a fiecărui jucător să se asigure că nicio substanță interzisă nu pătrunde în organismul său. Jucătorii sunt responsabili pentru orice substanță interzisă sau pentru oricare dintre Metaboliții sau Markerii prezenți în probele lor.

În consecință, nu este necesar să se demonstreze intenția, culpa, neglijența sau utilizarea conștientă din partea jucătorului pentru a stabili o încălcare a regulii anti-doping! Nici lipsa de intenție, culpă, neglijență sau cunoaștere a jucătorului nu este o apărare în fața unei afirmații conform căreia a fost comisă o încălcare a regulilor anti-doping la articolul 2.1

Simona Halep a reușit să obțină o audiere de urgență, sperând într-o soluționare cât mai rapidă a cazului. Ea este suspendată provizoriu de trei luni și a ratat primul Grand Slam al anului, Australian Open. Totuși, constănțeancă are încredere că situația ei va fi lămurită cât mai repede, astfel încât să poată participa la Roland Garros 2023, care începe la finalul lunii mai.

Ce loc ocupă în prezent Simona Halep în clasamentul WTA

Remintim că Simona Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost testată pozitiv cu substanța Roxadustat la US Open 2022. Rezultatul testului l-a primit pe 7 octombrie.

Chiar dacă nu a mai participat de luni bune la o competiție oficială, fostul lider mondial rămâne totuși aproape de Top 10 WTA. Momentan ocupă locul 12 în ierarhia mondială și așteaptă vești dinspre Sports Resolutions, tribunalul independent de la Londra care se ocupă de cazul ei.

În situația în care verdictul completului de trei arbitri nu îi va fi favorbail, Simona Halep se va îndrepta către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB Auchan sărbătorește 5 ani și depășește 2 milioane de membri activi

Fashion and shopping

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB…

500 de milioane de lei – valoarea totală a promoțiilor, cashback-ului și voucherelor oferite utilizatorilor MyCLUB Auchan în 5 ani 3 milioane de vouchere de…
Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Life

Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Sunt zile în care timpul se rupe în bucăți: un drum scurt devine două, o întâlnire se decalează, cineva îți scrie „urgent”, iar tu încerci…
Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Auto & Moto

Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Reducerea consumului de combustibil și a impactului asupra mediului nu ține doar de economisirea banilor, ci reprezintă o responsabilitate personală față de mediul înconjurător. Modul…