Legenda Mărțișorului. De ce îl purtăm pe 1 Martie și ce simbolizează, de fapt

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Legenda Mărțișorului

Indiferent de forma mărțișorului, acesta un motiv de bucurie pentru toate doamnele și domnișoarele. Puteți dărui mărțișor în formă de fluture, floare, chipuri zâmbitoare, alături de un șnur alb cu roșu. Mărțișorul este simbolul venirii primăverii. Puțin sunt însă, cei care știu care este Legenda Mărțișorului.

Mărțișorul vine odată cu primăvara

Există două legende ale mărțișorului și nu doar una, așa cum s-a spus până acum. Despre tradițiile de Ziua Mărțișorului și de unde a apărut, povestesc multe legende populare. Iată mai jos cum au explicat unii această tradiție.

În limba română, cuvântul „Mărțișor” este derivat din cuvântul „Marț”, denumirea folclorică a lunii martie.

Legenda mărțișorului

Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieșit la marginea pădurii și a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel.

Ea a hotărât să-l ajute și a început a da la o parte zăpada și a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat și a chemat vântul și gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a înghețat imediat.

Citește și: Tradiții și obiceiuri în luna martie. Ce este bine să faci pentru noroc, sănătate şi bunăstare

Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărțișorului simbolizează sângele ei roșu pe zăpada albă.

Legenda Mărțișorului
Legenda Mărțișorului

O altă legendă spune despre dorința mărețului Soare de a trăi printre oameni. Astfel că într-o zi decide să coboare printre ei, venind sub chipul unui tânăr fecior foarte frumos. A dănțuit cu oamenii, s-a bucurat, dar, se spune, un Zmeu gelos l-ar fi răpit și ascuns într-un turn întunecat. Toată bucuria, veselia oamenilor și a copiilor a dispărut, și nimeni nu aavea curajul să lupte împotriva Zmeului.

Nimeni, în afară de un tânar, care a plecat spre palatul Zmeului, călătorind timp de trei anotimpuri, până acolo. Tânărul a ajuns la palat, când deja zăpada se așternuse peste pământ și era totul înghețat.

Vezi și Semnificația Mărțișorului de 1 Martie. Ce simbolizează de fapt și cum a apărut această tradiție

Odată ajuns, tânărul s-a luptat pe viață și pe moarte cu Zmeul, reușind să-l elibereze pe Soare. Numai că, în urma luptei tânărul fusese rănit grav, și nu a reușit să facă drumul înapoi spre sat. Sângele tânărului curajos a pătat zăpada albă, imaculată, topind-o, și astfel a apărut obiceiul de Ziua Mărțișorului, când tinerii oferă mărțișoare împletite de ei, cu un șnur alb cu roșu, în amintirea tânărului care s-a sacrificat, scrie Playtech.

Tradiții de 1 martie

De 1 martie se poartă tot felul de gablonțuri, bijuterii, toate cu un șnur alb cu roșu. Există persoane care pur și simplu își agață doar șnurul de mână și îl poartă toată luna martie.

În trecut tinerii și tinerele fete frumoase primeau și purtau un bănuț de argint cu un șnur împletit, alb cu roșu

În trecut, nu doar fetele purtau mărțișor, ci și bărbații, după cum ne dăm seama și din legenda de mai sus.

În trecut, mărțișorul a fost numit „Frânghia anului”. El a fost realizat din fire de lână de alb și negru, reprezentând vara și iarna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…