Fructele de mare sunt de post? Ce spun reprezentanții bisericii. Răspunsul clar

Fructele de mare sunt de post

În perioada postului, este interzis consumul alimentelor de origine animală, de orice fel. Cu toate acestea, există voci care spun că am putea consuma fără probleme fructe de mare, acestea făcând parte dintr-o categorie separată. Întrebarea pe care și-o pun mulți dintre cei care postesc este dacă fructele de mare sunt de post sau nu. Reprezentanții bisericii au lămurit lucrurile în această privință.

Fructele de mare, consumate de călugări în post

Postul Paștelui a început la finalul lunii februarie și ține 48 de zile. Este considerat cel mai greu și mai lung post din an, pentru că are doar două dezlegări la pește. În acest context, multe persoane care țin post vor să știe dacă pot consuma fructe de mare în această perioadă, pentru a diversifica alimentația și pentru a avea parte de proteine.

Citește și: Cum poți face smântănă de post. Rețeta simplă, rapidă și extrem de gustoasă

Ipoteza potrivit căreia fructele de mare sunt de post a început să circule în urmă cu mai mult timp. A pornit de la faptul că acestea erau consumate de către călugării de la Muntele Athos în perioada postului. Acest lucru se întâmpla însă pentru că monahii nu aveau altă sursă de hrană și erau nevoiți să se descurce cu ceea ce găseau la îndemână. Nu erau însă mâncate constant, ci doar în situații excepționale, în zilele de sâmbătă, duminică, și de sărbători.

Fructele de mare sunt de post?

În prezent, se crede că anumite fructe de mare, precum creveții sau scoicile, pot fi consumate în perioada postului, pentru că nu au sânge. Proveniența lor este însă clară: sunt viețuitoare de apă, prin urmare au carne, indiferent dacă aceasta conține sânge sau nu. Reprezentanții bisericii sunt de părere că acestea nu ar trebui consumate în post, deoarece reprezintă produse de origine animală.

„Suntem tentați să credem că fructele de mare sunt de post deoarece călugării greci le consideră de post. Neavând prea multe surse de hrană, aceștia obișnuiesc să mănânce fructe de mare în post chiar și atunci când nu este dezlegare la pește.

Citește și: Din ce poți face șnițele de post. Trucuri de la cei mai iscusiți bucătari. Nu vei mai simți nevoia de carne

Unii spun că creveții sunt de post pentru că nu au sânge, dar dacă e să ne luăm după proveniența lor, atunci nu îi mai putem considera de post. Recomandarea mea este ca fructele de mare să se mănânce numai în zilele de dezlegare”, a explicat părintele Bogdan Ivanov, în urmă cu ceva timp, pentru publicația Gândul.

În concluzie, fructele de mare nu sunt de post. Faptul că ele sunt consumate de călugării greci reprezintă o situație excepțională. Putem consuma fructe de mare în Postul Paștelui, însă doar în zilele de dezlegare la pește. Acestea sunt două la număr: Buna Vestire (25 martie) și Floriile (9 aprilie).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…