În cazul în care vrei să îți vopsești părul acasă, trebuie să ții cont de câteva reguli, pentru a nu-ți arde podoaba capilară. În acest fel nu riști să te trezești cu părul deteriorat sau cu o altă nuanță decât cea pe care ai dorit-o. Iată cât oxidant se pune la un tub de vopsea de 50 ml.
Recomandările stiliștilor
Stiliștii reușesc mult mai ușor să găsească nuanța potrivită pentru tine, iar produsele profesionale ajută la protejarea firului de păr. Însă, se întâmplă des să nu te lași pe mâna stiliștilor, ci să îți vopsești părul acasă. Asta presupune să economisești bani, dar trebuie să fii atentă la cum faci asta.
Fie că te vopsești brunetă, șatenă ori roșcată, cei mai mulți stiliști recomandă vizita la salon, cel puțin până când ajungi la culoarea dorită.
„Am spus-o de multe ori și o repet. Dacă ții la imaginea ta, nu te încăpățâna să faci experimente și să te vopsești acasă.
Citește și: Ingredientul din bucătărie care întinerește pielea. Elimină ridurile și redă strălucirea tenului
În prea puține cazuri rezultatul este cel dorit. De aceea, lasă-te pe mâna specialistului care știe să jongleze cu proporțiile și știe ce îi trebuie mai exact părului tau pentru a obține acea nuanță dorită.
Enumăr doar cinci din principiile de bază pentru un vopsit reușit”, a dezvăluit cunoscutul stilist Cristi Pascu despre schimbarea nuanței de păr.
Cât oxidant se pune la un tub de vopsea de 50 ml
Oxidantul este foarte important. Cu cât se vrea închiderea nunaței, cu atât se folosește un oxidant între 1.5 și 6%, niciodată mai puternic, deoarece culoarea iese mai deschisă decât ceea ce dorești tu. În cazul în care dorești să deschizi o culoare, atunci folosești un oxidant între 6 și 12%.

Cu cât se dorește o culoare mai deschisă, cu atât oxidantul trebuie să fie mai puternic. De la șaten la blond se folosește un oxidant cu concentrație 12%. Pentru un șaten deschis, de folosește un oxidant de 6%.
Citește și: La ce se folosește uleiul de rapiță, de fapt. Are numeroase întrebuințări
Reguli importante recomandate de specialist, pentru un vopsit perfect
- Analiza podoabei capilare
- Trebuie ca stilistul să știe exact de câte ori s-a mai vopsit clienta în ultimele luni.
- Se poate vopsi din deschis în închis. Invers nu. Specialistul recomandă o vizită la salon în cazul în care vrei să te vopsești blondă.
- În cazul în care părul conține mai mult de 30% fire de păr alb, obligatoriu în combinația vopselei trebuie să existe și o bază naturală.
- Trebuie ținut cont de baza pe care se aplică vopseaua. Hairtylistul știe exact ce proporții să aleagă, cum să așeze culoarea pe păr, dar și cât timp să o lase să acționeze pentru a ieși nuanța perfectă.
- Cantitatea de oxidant se descoperă și pe ambalajul vopselei
- La unele tipuri de vopsea, trebuie respectată proporția de 1:1.5. Adică, la un tub de 50 de ml, se adaugă 75 de ml de oxidant
Pentru acoperirea firelor albe, se adaugă un oxidant de 20 vol.(6%). În cazul în care decizi să te vopsești acasă, cere ajutorul unei prietene care se pricepe