Trucul care ține muștele departe de casa ta. Ce trebuie să faci de fapt, metoda e de mare ajutor

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Trucul care ține muștele departe de casa ta. Ce trebuie să faci de fapt, metoda e de mare ajutor

Odată cu încălzirea vremii se înmulțesc și insectele care ne invadează casele. De departe cele mai enervante sunt muștele și țânțarii, iar pentru a le ține la distanță poți apela la trucuri la îndemână, fără să fie nevoie de soluții chimice. În ce constă trucul care ține muștele departe de casa ta? Ai nevoie doar de câteva lucruri.

Acesta este trucul care ține muștele departe de casa ta

Muștele pot fi extrem de supărătoare în sezonul cald, mai ales dacă stai la casă. Pentru a le ține la distanță, există câteva bariere fizice și chimice eficiente, dar poți apela și la trucuri ușor de pus în practică. O astfel de metodă presupune să folosești o pungă cu apă și câteva monede.

Citește și: Plante care țin căpușele la distanță de curtea ta. Sunt de mare ajutor, te vor scăpa de această problemă

Potrivit internauților, dacă pui câteva monede într-o pungă transparentă plină cu apă și o agăți deasupra ușii de la intrare, muștele nu vor mai pătrunde în locuință. Pe cât de ciudată pare metoda, există și o explicație științifică a faptului că punga cu apă și monede metalice alungă muștele.

Una dintre teorii are legătură cu vederea muștelor și felul în care aceste insecte percep punga cu apă. Spre deosebire de oameni și animale, muștele au un câmp vizual de aproape 360 de grade, putând să vadă și în spate. Pungile cu apă le fac pe acestea să creadă că se află lângă o întindere mare cu apă, loc de care muștele se feresc în general. O altă ipoteză spune că muștele se sperie de propria reflexie în apă și pleacă.

Citește și: Trucul care ține departe musculițele de casa ta. Aceste ingrediente banale se găsesc în orice bucătărie

Ingredientul care ține muștele la distanță

Un ingredient 100% natural pe care îl poți folosi pe post de remediu împotriva muștelor este oțetul. Mirosul înțepător împiedică insectele să se apropie, de aceea este ideal pentru a fi folosit mai ales pe spațiile exterioare, vara. Amestecă o cană de oțet cu o cană de apă și pune soluția într-un recipient cu pulverizator.

Citește și: Ingredientul din bucătărie care te ajută să scapi de țânțari. Trucul e genial, trebuie să-l cunoști și tu

Aplică amestecul pe exteriorul ușilor, pe pervazul geamurilor și, în general, pe suprafețele exterioare care sunt din lemn sau plastic. Mirosul de oțet le va împiedica pe muște să se mai apropie și să intre în bucătărie.

De asemenea, pentru a te asigura că ții la distanță aceste insecte, nu lăsa resturi de mâncare pe masă sau pe blatul din bucătărie. Gunoiul ar trebui să fie dus zilnic, mai ales vara. Toate resturile alimentare aflate în stare de alterare atrag insectele, de aceea ar trebui să ne asigurăm că ducem gunoiul cât de des este nevoie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…