Ai voie să bei apă înainte de împărtășanie. Reguli pe care trebuie să le respecte orice credincios

Anul acesta, Paștele pcă pe 16 aprilie, iar până atunci ne aflăm încă în timpul postului
Ai voie să bei apă înainte de împărtășanie. Reguli pe care trebuie să le respecte orice credincios

Sfânta Împărtășanie este taina prin care creștinul se împărtășește cu Trupul și Sângele Domnului. Anul acesta, Paștele pică pe 16 aprilie, iar până atunci ne aflăm încă în timpul postului, considerat unul dintre cele mai dure din an. Înainte de împărtășanie, există câteva reguli pe care ar trebui să le respectați. Ai voie să bei apă înainte de împărtășanie sau nu?

Care este cea mai importantă regulă a Împărtășaniei

Una dintre cele mai importante reguli înainte de a primi această taină este ca persoana să fie creștină și să creadă în Dumnezeu. Mai mult, trebuie să respecte cu atenție mai multe condiții.

Astfel că, înainte de a merge la biserică, trebuie să știți că există reguli importante care trebuie respectate cu mare atenție.

Ce să faceți înainte de Împărtășanie

  • Nu trebuie să beți apă. Împărtășania se face pe stomacul gol
  • Nu trebuie să mâncați
  • Înainte de o primi trebuie să spuneți rugăciuni
  • Femeile au interzis să se prezinte în fața preotului cu ruj pe buze.
  • După Sfânta Împărtășanie este important să aveți mare grijă la ce mâncați și beți, pentru a nu pierde ”Trupul și Sângele Domnului”
  • Pentru persoanele care suferă de anumite afecțiuni, acestea se pot împărtăși chiar dacă nu au ținut post.  Însă pentru cei care nu prezintă nicio boală este recomandat să se fi ținut post măcar pentru 2-3 zile. Astfel aceștia să se curețe de toate păcatele înainte de a primi Trupul și Sângele Domnului!

Rugăciuni de spus înainte de Împărtășanie

„Cred Doamne și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu. Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că acesta este Însuși Preacurat Trupul Tău și acesta este Însuși Scump Sângele Tău.

Citește și: Rețete de pește pentru zilele cu dezlegare din postul Paștelui. Ce trebuie să adaugi ca să iasă ca la restaurant

Deci mă rog Ție. Miluiește-mă și-mi iartă greșalele mele cele de voie și cele fără de voie. Cele cu cuvântul sau cu fapta, cele cu știință și cu neștiință. Și mă învrednicește, fără de osândă, să mă împărtășesc cu Preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci.

Ai voie să bei apă înainte de împărtășanie
Ai voie să bei apă înainte de împărtășanie

Cinei Tale celei de Taină, astăzi, Fiul lui Dumnezeu, părtaș mă primește, că nu voi spune vrăjmașilor Tăi Taina Ta. Nici sărutare Îți voi da ca Iuda, ci, ca tâlharul, mărturisindu-mă, strig Ție: Pomenește-mă, Doamne, întru împărăția Ta.

Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie mie împărtășirea cu Sfintele Tale Taine, Doamne, ci spre tămăduirea sufletului și a trupului. Amin.”

Citește și: Ce mănâncă, de fapt, măicuțele de la mănăstire în postul Paștelui

„Mulțumim Ție, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Dătătorule de bine al sufletelor noastre, că și în ziua de acum ne-ai învrednicit pe noi de cereștile și nemuritoarele Tale Taine. Îndreptează calea noastră, întărește-ne pe noi, pe toți, întru frica Ta; păzește viața noastră, întărește pașii noștri, pentru rugăciunile și mijlocirile măritei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria și pentru ale tuturor sfinților Tăi. Amin”.

Rugăciunea Sfântului Ioan Damaschin

Stăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru. Cel ce singur ai puterea să ierţi păcatele oamenilor, ca un bun şi iubitor de oameni, treci cu vederea toate greşelile mele cele cu ştiinţa şi cu neştiinţă.

Citește și: Postul Paștelui 2023. Cât durează de fapt și de ce este considerat cel mai dificil post pentru credincioși. Tradiții, obiceiuri și superstiții

Și mă învredniceşte că, fără de osânda, să mă împărtăşesc cu dumnezeieştile, preaslăvitele, preacuratele şi de viaţa făcătoarele Tale Taine, nu spre osândă.

Nici spre adăugirea păcatelor, ci spre curăţie şi sfinţire şi spre dobândirea vieţii şi împărăţiei ce va să fie, spre zid şi ajutor, spre izgonirea celor potrivnici şi spre pierderea greşelilor mele celor multe. Ca Tu eşti Dumnezeul milei şi al indurărilor şi al iubirii de oameni şi Ţie slava înălţăm, împreună şi Tatălui şi Duhului Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Familia Măruță se pregătește pentru un nou film, după succesul înregistrat de "Tati part-time"
8.9 38 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Lovitură SUPREMĂ pentru Elena Udrea. Ce se întâmplă în închisoare
Asta CHIAR e greu de crezut! Ce meserie avea în viața de zi cu zi...
ȘOC! 5 vedete din România care au devenit mame după 40 de ani. Nu te...
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de...
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12...
Loredana, apariție provocatoare, în brațele lui Cătălin Botezatu! Ce ținută a purtat artista la Premiile...
Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru mine ai fost extraordinară!”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!
Horoscopul lunii Mai 2024 pentru toate zodiile. Unii dintre voi îşi vor culege roadele muncii...
Horoscop 29 Aprilie 2024. Berbecii vor fi foarte inventivi și își vor cuceri șefii cu...
Berbecii și o zodie misterioasă primesc un val de energie astrală, învățând să depășească provocările
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la...
Mai îndrăgostită ca oricând! Ce a dezvăluit Lidia Buble despre relația cu omul de afaceri...
"Mă făceam că nu aud". Nicolae Botgros, întâmplare neașteptată la o înmormântare! Cererea pe care...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *