Alexia Țalavutis sau frumoasa și apriga Monica din Pariu cu viața așa cum și-o amintesc cei care erau adolescenți în 2011, când a fost lansat serialul, ne-a povestit mai multe despre construirea încrederii în lumina reflectoarelor și relația toxică ce i-a știrbit, pentru o vreme, acest progres.
Alexia Țalavutis a fost încă de mică în lumina reflectoarelor. Este cântăreață, dansatoare, actriță și prezentatoare de televiziune. Iar publicul o cunoaște bine din Pariu cu viața și Lala Band, un serial și o trupă după care cei care erau adolescenți în perioada în care au fost lansate erau înnebuniți.
Când o privești, însă, timpul pare că s-a oprit în loc pentru ea. Are aceeași energie debordantă și ne-a dezvăluit că „înflorește” de fiecare dată când face ceea ce îi place.
„Mi-am ales un job pe care îl fac din suflet. Mi l-am ales din inimă. Și de fiecare dată când sunt pe scenă sau într-un platou de filmare, înfloresc. E ceea ce știu să fac de mică, ceea ce mă împlinește, ceea ce mă bucură. Că pot să dau energie și, în același timp, să primesc energie de la public”, a dezvăluit Alexia Țalavutis.
Deși nu se este vizibil, actrița a mărturisit că nu este mereu cu încrederea „sus”- mai ales că, spune ea, vine dintr-o generație în care accentul se punea ușor diferit.
„Vin dintr-o generație a anilor ’90, unde încrederea nu era neapărat cel mai dezvoltat subiect. De cele mai multe ori, era în felul următor: ‘Tu de ce n-ai putut să iei 10 dacă colega ta de bancă a luat 10?’. ‘Tu de ce iei 9 și n-ai luat 10 ca ea?’.
Sau diverse exemple din astea foarte puerile, dar care se sedimenteaza undeva acolo în subconștient și funcționăm după ele, din păcate, în viață. Așadar, chiar dacă eu sunt pe scenă și pare că încrederea este mai mult decât 100%, uneori mi se întâmplă să nu fiu acolo.
Pentru că și eu sunt om și am momentele mele în care nu mă simt bine. E normal, e perfect normal. Nu cred că ar trebui să punem presiune pe noi, ci să știm cum să ne remontăm și să ajungem la energia și la vibrația aia pe care noi ne-o dorim de la noi”, a spus actrița.
Atunci când trece prin astfel de momente, Alexia preferă să-și ia câteva momente pentru ea, să se detașeze și să-și analizeze gândurile „la rece”.
„După care las o noapte. Știi cum se zice? Noaptea e un sfetnic bun. Eu las să se întâmple, să se sedimenteze, să-mi las mintea liberă o noapte, după care, fresh, cum s-ar zice, de dimineață, văd unde am ajuns și la ce concluzie am ajuns.
Și să știi că, de cele mai multe ori, lucrurile nu stau atât de rău cum credem noi. Lucrurile, de fapt, sunt mult mai simple. Doar că, vezi, gândurile noastre, fricile noastre, ne aduc într-o zonă în care nu suntem bine”, a explicat Alexia.
Dacă atunci când a crescut ea era o altă mentalitate, Alexia Țalavutis a dezvăluit ce sfat și-ar oferi dacă s-ar întâlni versiunea sa din adolescență. Recunoaște că și-a dorit mereu să fie „cea mai bună”.
„Să am mai mult curaj și să înțeleg mai devreme – deși mi se spunea, dar am înțeles destul de târziu – că a încerca și a face un lucru nu înseamnă că trebuie să-ți iasă din prima bine, nu trebuie să-ți iasă perfect. A încerca asta înseamnă să evoluezi de la o zi la alta. Eu, mai încăpățânată fiind, asta era problema mea, că nu-mi ieșea totul perfect din prima.
Dar, nu, îți spun sincer, eu când eram mică, pe la 7-8 ani, mergeam în studio muzical și înregistram o piesă. Dacă nu intram în studio și nu cântam perfect, cum știam eu că am putut la repetiții… Deci mă supăram și mă ofuscam pe mine că n-am fost în stare eu să fiu cea mai bună atunci când trebuia”, a povestit Alexia.
Cu toate acestea, susținerea familiei nu a lăsat-o să renunțe sau să aleagă o cale greșită, înțelegând cum să „echilibreze un copil care încerca să se formeze după un răzvrătit rebel”, amintindu-i că este în regulă să greșească.
„Asta, de fapt, înseamnă a te dezvolta și a fi mai bun – să repeți ca să evoluezi și să fii cea mai bună versiune a ta în fiecare zi”, a completat Alexia Țalavutis.
În ciuda anilor în care Alexia, încurajată de familie, și-a construit încrederea în sine, actrița a dezvăluit că a trecut și prin etapa relațiilor toxice. A avut, la un moment dat, un partener care a încercat să-i estompeze strălucirea.
„Am fost într-o relație unde am ajuns să fiu îndepărtată de prieteni, de colegi. Am ajuns să îmi știrbesc sclipiciul, ca să zic așa. Să îmi știrbesc bucuria și, dacă vrei, bucuria proiectului în care eram în perioada respectivă.
Tocmai pentru că aveam succes, aveam expunere foarte mare, lucrurile erau foarte frumoase. Se întâmplau cu rapiditate foarte mare. Partenerul de atunci n-a putut să țină pasul cu ideea că eu am reușit în domeniul pe care mi l-am ales înainte de a fi în acea relație. Știa de la bun început cine sunt, ce fac și ce-mi doresc.
Și, din păcate, m-am trezit într-o relație de trei ani în care nu am mai fost eu și n-am putut să mă bucur realmente de ceea ce am reușit eu să fac. Pentru că, de pe partea cealaltă, mi se dădeau tot felul de semnale total greșite. A fost o relație toxică și din punct de vedere al geloziei. A fost pentru prima oară când m-am confruntat cu așa ceva și nu am știut să gestionez”, a povestit Alexia Țalavutis.
Vedeta a mărturisit că, inițial, nu și-a dat seama că se află într-o relație toxică. „Pentru că stilul de manipulare este atât de bun și de fin, încât nu-ți dai seama cum ajungi acolo, tu fiind cu inima deschisă”, a menționat Alexia.
Chiar dacă partenerul său de la acea vreme nu a fost violent fizic, Alexia Țalavutis a traversat momente dificile din punct de vedere emoțional și a ajuns la concluzia că cel mai bine este să pună punct.
„Eu, de obicei, cântăresc foarte bine lucrurile, iau o decizie și nu mă mai întorc. Mi-am luat o perioadă mai îndelungată de timp să mă gândesc cum am ajuns aici. Poate și eu am greșit, cu siguranță. Și eu am permis să se ajungă acolo”, a spus Alexia.
Totodată, fosta actriță din Pariu cu viața le-a dat mai multe sfaturi femeilor care se află în relații toxice. Consideră că este de ajutor faptul că se vorbește despre subiect în spațiul public.
„Eu cred că informația este puterea noastră. Pentru că noi, în funcție de experiențele pe care le avem în viață, ne dezvoltăm. Chiar dacă nu suntem acum într-o perioadă tocmai bună pentru noi, noi trebuie să avem aceste informații și de aceea să discutăm și să vorbim deschis despre asta,pentru a identifica primele semne care duc undeva unde nu ne place și unde nu suntem bine.
Asta este sfatul: ‘hai să vorbim despre asta, să fim informați și n-o să ajungem atât de departe’. O să ne dăm seama din primele faze și o să punem stop. Cu rușinea nu facem nimic în viață. Nici pe plan personal, nici în carieră. Cu absolut nimic”, a completat Alexia Țalavutis.