Solista Anda Adam va rămâne mereu una dintre cele mai apreciate cântărețe din România, însă de ceva vreme a preferat să pună muzica pe plan secund și să se implice mai mult pe zona de afaceri. După divorțul de tatăl fiicei sale, artista a avut toată susținerea din partea actualului logodnic, Joseph, care pare că i-a dat „aripi” și a susținut-o din toate punctele de vedere pentru a-și împlini visurile. Anda Adam a povestit în exclusivitate pentru EGO.ro că pe lângă afacerile din zona de imobiliare, divertisment și îmbrăcăminte, acum vrea să se lanseze și în cea de beauty.
Joi seara, Anda Adam a lansat un parfum care îi poartă numele și care este făcut exact după indicațiile ei, de la miros, până la sticlă și design. Acest parfum este doar un pas către visul ei de a avea propria linie de produse cosmetice.
„Nu vrei să știi cât am mirosit, mai bine zis. Vreo patru luni am mirosit arome, foarte multe arome. Astăzi trei, mâine 10, după aceea șapte, cinci. Că nasul nu poate duce prea multe, dar să știi că mi-a ieșit combinația asta, Swano by Anda Adam, care este o combinație ce creează foarte mare dependență”, a povestit Anda Adam pentru EGO.ro.
Ea ne-a dezvăluit și motivul pentru care și-a dorit ca sticla să aibă forma unei lebede negre.
„Am ales lebăda pentru că mă definește așa, eu sunt o lebăduță așa drăguță, dar mai scot și câte o gheară din când în când. Glumesc, eu sunt un om foarte bun. Mi-a plăcut foarte mult sticla, designul, calitatea sticlei. Capacul este din metal. M-a fascinat sticla pentru că eu, de multe ori, când mi-am cumpărat un parfum, m-a convins sticla să cumpăr parfumul așa că am mers și pe ideea asta, că dacă sticla va fi una specială, te va tenta să-l cumperi, apoi te dă pe spate și cum miroase. Deja consider că am plecat într-un proiect cu dreptul și că va fi un proiect de succes”.
Se pare că anul acesta Anda Adam s-a concentrat doar asupra afacerilor sale. Ultima piesă lansată a fost undeva la începutul lunii ianuarie, iar de atunci abia dacă a mai avut timp să intre în studio.
În aceste 8 luni, Anda a deschis un club de noapte în Cluj, a mai construit și vândut câteva case în zona Pipera, a scos colecții noi de costume de baie și a făcut un business plan pentru o nouă afacere, într-un domeniul cu totul nou pentru ea.
„O să scot și cosmetice în ideea în care mie îmi plac foarte mult fardurile, le folosesc foarte mult și vreau să mă extind un pic spre zona asta de make-up. Mai am și alte surprize, dar nu vreau să dezvălui astăzi. Dar eu mai construiesc și niște case, le scot la vânzare, am deschis și club în Cluj, am și colecția de costume de baie, dar nu degeaba am scos piesa, care mă definește, și anume, „Poate fata”, a mai povestit Anda Adam pentru EGO.ro.
Însă, înainte de toate, Anda Adam este mamă și încearcă să nu o neglijeze pe fiica ei, Evelin. Astfel că după ce au stat o perioadă în Cluj, acum se mută înapoi, în București, căci micuța începe școala peste câteva zile. Pentru că timpul este destul de limitat, inevitabil, Anda a fost nevoită să o implice pe micuță și în proiectele ei.
Dovadă că, și acum, la crearea propriului parfum, Evelin a avut și ea un cuvânt de spus.
„Ea le încearcă pe toate, oricum se dă încontinuu că am o masă cu peste 80 de parfumuri. Îți dai seama că ea deja e în filmul meu, că nu are de ales. Ea vrea multe, nu pot să vă spun ce vrea că am sta până mâine de vorbă, dar să știi că și ea a participat să miroasă și i-am cerut și ei părerea. Adică a fost un punct de reper. Copiii au un cuvânt de spus uneori și cred că și în ale mirosului, de ce nu?”, ne-a mai spus cântăreața.
Din păcate pentru micuță, nu se va mai putea distra alături de mama ei prea mult timp pentru că peste câteva zile începe un nou an școlar.
„Mă pregătesc intens, caut recuzita, care e ținuta, unde e salopeta. Crede-mă că am un mare stres. La maximum mă bucur de ultimele zile pentru că eu am crezut că școala începe undeva după jumătatea lunii septembrie, cum știam noi, dar când am aflat că începe pe 5 septembrie, am intrat în panică”, ne-a mai declarat Anda Adam.
Chiar dacă merge la școală încă de anul trecut, pentru Evelin va fi un nou început, căci micuța a fost transferată, de la școala privată din Cluj, la sediul din București.
„Ea a făcut deja un an de școală la Cluj, la Cambridge, iar anul acesta va continua aici. Noi am deschis clubul, avem pe cineva care îl administrează, dar cumva pentru proiectele pe care le avem de acum înainte o să stăm mai mult pe la București”, a completat artista pentru EGO.ro