Andreea Bălan, despre educația fiicelor sale. Cum încearcă să le învețe să aprecieze valoarea banilor: „În pușculițe își mai strâng bănuții lor” VIDEO EXCLUSIV

Andreea Bălan, bani

Andreea Bălan se numără printre acele vedete autohtone care au reușit să-și facă proprii bani încă de la vârste fragede și mai ales să învețe să aprecieze valoarea lor. Chiar dacă este unul dintre cei mai bine plătiți artiști de la noi și are venituri nu doar din muzică, Andreea vrea să le educe pe fiicele ei în așa fel încât să nu crească cu ideea că li se cuvine totul. Asta nu înseamnă că le refuză vreun capriciu, dar știe să spună stop atunci când simte că este cazul. Andreea Bălan a povestit în exclusivitate pentru EGO.ro că fiica cea mare, Ela, a învățat deja mersul lucrurilor și nu doar că strânge toți banii primiți, dar dacă vede câțiva lei rătăciți prin casă îi ia imediat și îi pune în pușculița ei.

Cum a ales Andreea Bălan să-și educe fiicele

Andreea Bălan își crește singură cele două fetițe, pe Ela și Clara, însă nu a încercat să compenseze asta prin cadouri scumpe cum poate aleg să facă alți părinți singuri. Asta nu înseamnă însă că trece o zi fără ca jurata de la „Te cunosc de undeva” să nu le aducă ceva atunci când vine acasă de la concerte sau filmări.

„Ți se pare că le răsfăț? Ele mereu mă întreabă când vin acasă ce le-am adus. Clara, mai ales, îmi zice „ce-ai adus azi?”. Ieri (nr. luni) le-am adus medicamente pentru că sunt răcite, zilele acestea stau acasă, nu le-am dus la grădi, dar în general le aduc ceva mic, simbolic. Așa făcea și mama mea cu mine. Când venea de la serviciu îmi aducea ceva. Fie că este o bomboană, nu contează, să știe ele că le aduc ceva în oraș. În mașină am tot timpul ceva: bomboane sau bănuți de ciocolată. Dacă se întâmplă să nu am timp să le iau, am în casă un dulap unde am turtă dulce și mă fofilesc cumva, mă duc la sertare, iau turtă dulce și le zic că le-am adus ceva”, ne-a declarat Andreea Bălan, completând că multe dintre jucăriile pe care le vedem prin filmulețele postate pe site-urile de socializare sunt primite de la diverși parteneri.

„În rest, jucăriile pe care le avem, multe dintre ele sunt primite. Adică am tot felul de colaboratori care mi le trimit cu drag, personalizate și asta este un motiv pentru care au foarte multe jucării”.

„Ela înțelege valoarea banului”

În timp ce Clara este prea mică pentru a-și da seama că pentru acele jucări și cadouri este nevoie de multă muncă, Ela a ajuns la vârsta la care să conștientizeze valoarea banului și să înțeleagă atunci când mama ei îi explică faptul că se fac anumite sacrificii pentru ca ei să nu-i lipsească nimic.

„Mami săraca a muncit înainte să vină ele pe lume, a muncit mult. Însă trebuie să existe un echilibru pentru că deși eu le răsfăț, cum spui, eu le explic că mami muncește, mami aleargă și că trebuie să apreciem jucăriile, să nu le stricăm că alți copii poate nu au. Din când în când ele  mai fac câte un ghiozdănel pe care îl dau cadou altor copii. Le ducem la Satele SOS sau facem ceva în acest sens și atunci ele apreciază ceea ce au și nu vor crește niște fetițe care cred că li se cuvine totul”, a mai povestit Andreea Bălan, care este de părere că de la 6 ani, copiii trebuie responsabilizați din acest punct de vedere.

„Ela înțelege valoarea banului. La 6 ani. Ele deja au două pușculițe și în acele pușculițe își mai strâng bănuții lor. Ela acum și-a strâns o sumă de bani, că a primit și de la buni, și de la mine, și de Crăciun vrea să-și ia anumite decorațiuni de brad. Vrea ea unele. Oricum aș fi cumpărat eu, dar vrea ea din banii ei și atunci o las. Se responsabilizează oarecum”.

Andreea Bălan și fiicele

Atât de bine și-a învățat Ela lecția încât apreciază fiecare leu sau fiecare monedă pe care o găsește „rătăcită” prin casă. Dat fiind faptul că artista are grijă să aibă mereu bani cash în casă, pentru ca mama ei să se poată ocupa de toate cumpărăturile uzuale, Ela profită de acest aspect.

„Noi avem cash în casă că mama face cumpărăturile și tot timpul trebuie să existe bani în casă ca mama să aibă. Ela adună toți banii de prin casă. Vede pe unde mai sunt și îi ia”, a mai povestit amuzată Andreea Bălan pentru EGO.ro.

Video: Dragoș Enăchescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…