Andreea Mantea se reîntoarce la școală, la 36 de ani: „Merit o diplomă. Am oprit multe lucruri rele”. Ce facultate vrea să urmeze EXCLUSIV

Andreea și-a ajutat prietenii să depășească momentele grele ale vieții: „Am întors oameni de pe un drum care se termină urât”.
Andreea Mantea se reîntoarce la școală, la 36 de ani: Merit o diplomă. Am oprit multe lucruri rele”. Ce facultate vrea să urmeze EXCLUSIV

La 36 de ani, vârstă pe care o va împlini în luna septembrie, Andreea Mantea a decis că este momentul prielnic pentru a-și îndeplini un vis măreț. Prezentatoarea emisiunii „Casa iubirii”(Kanal D) ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru EGO.ro, că se pregătește pentru admiterea la Facultatea de Psihologie. Experiența dobândită în urma proiectelor pe care le-a moderat în ultimii ani și conexiunea pe care o are cu cei din jur au determinat-o să facă acest pas important.

Vedeta a debutat la TV în urmă cu 15 ani
Vedeta a debutat la TV în urmă cu 15 ani

Andreea Mantea: „Am un vis. Vreau să dau la Facultatea de Psihologie, la toamnă”

Zilele trecute, Andreea Mantea ne-a primit în casă. Însă nu în casa unde locuiește, alături de fiul ei, ci în „Casa iubirii”, unde filmează pentru cel mai recent reality-show difuzat de Kanal D. Nu ne-a vorbit doar despre cei 14 concurenți, 7 fete și 7 băieți, pe care i-a îndrăgit imediat, ci și despre planurile ei, care au legătură cu proiectele din ultimii ani. Astfel că, după ce a avut rol de psiholog sau mai bine zis de terapeut în emisiunile pe care le-a moderat, Andreea se gândește din ce în ce mai serios să ducă totul la nivel înalt. Prin urmare, din toamnă, vedeta TV se va număra printre „bobocii” facultății de Psihologie.

„Am un vis. Vreau să dau la Facultatea de Psihologie, la toamnă. Sunt vise neîndeplinite. Îmi doresc, chiar vreau să fac asta. Se schimbă gândurile din copilărie. Una e, în copilărie, când visezi să te faci medic veterinar, și alta este la maturitate”, a povestit Andreea Mantea pentru EGO.ro.

Andreea Mantea va modera emisiune Casa Iubirii din 4 aprilie, la Kanal D România
Andreea Mantea va modera emisiune Casa Iubirii din 4 aprilie, la Kanal D România

Și-a ajutat apropiații, la greu: „Am oprit multe lucruri rele, iar persoanele respective sunt foarte bine. Merit o diplomă în acest sens!”

Dacă i-am întreba pe cei care au ales să urmeze o astfel de facultate, cei mai mulți dintre ei susțin că s-au înscris la cursuri fie pentru a reuși să-și vindece anumite traume, fie că aveau nevoie să-și înțeleagă mai bine anumite stări, sau pur și simplu să se înțeleagă mai bine. Nu este cazul și Andreei Mantea, care ne-a mărturisit că vrea să urmeze această specializare deoarece pur și simplu se consideră deja un bun psiholog.

„Nu fac facultatea asta pentru mine. Eu mă înțeleg foarte bine și mai ales pe ceilalți. Sunt atât de bună pe ceea ce fac. Iertați-mă că mă laud singură. Dar sunt bună în relația mea cu cei care mi-au cerut ajutorul de fiecare dată. În momentul în care întorci niște oameni de pe un drum care se termină urât, cumva cred că eu merit și o diplomă în sensul ăsta. Vreau să fie oficial. Am lucrat foarte mult, cu foarte multe persoane și consider că am făcut foarte bine ce am făcut.

„Sunt foarte mândră de mine și aș vrea ceva oficial”

Am oprit multe lucruri rele, iar persoanele respective sunt foarte bine, văd viața cum o văd eu, pentru că i-am învățat să se bucure din absolut tot ce au, cât de puțin ar fi și văd viața altfel. A trecut mult timp de la discuția cu mine și nu au mai avut nicio cădere. Sunt foarte mândră de mine și aș vrea ceva oficial. Vreau să mă apuc serios de treabă, pentru că sunt multe aspecte pe care eu nu le cunosc și îmi e teamă să nu greșesc”, a completat prezentatoarea emisiunii „Casa iubirii”.

Andreea nu ar fi la prima facultate, căci, în trecut, după o discuție aprinsă cu tatăl ei care nu a lăsat-o să se înscrie la UNATC, s-a înscris la Relații Financiar Bancare Interne și Internaționale, facultate pe care a absolvit-o.

Are o relație specială cu mama ei, Ioana
Are o relație specială cu mama ei, Ioana

Andreea Mantea nu renunță la televiziune, după absolvirea Facultății de Psihologie

Asta nu înseamnă însă că, după terminarea cursurilor, Andreea își va deschide un cabinet psihologic și că își va schimba profesia. Este pe micul ecran de mai bine de 15 ani. Mai întâi, ca reporter, apoi co-prezentatoare, și la scurt timp în producții pe care le-a moderat cu succes. Așa că nici nu se gândește să renunțe la cariera în tv. Cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani, și-a dat seama că a fost născută să modereze reality-show-uri, indiferent de natura lor.

„Cred că nu sunt făcută pentru altceva. Cred că îmi vine mănușă genul acesta de format. Și în acest nou format o să mă vedeți la fel de implicată și alături de concurenți și de poveștile lor. Știi cum e, orice copil trebuie educat. Bineînțeles că ei sunt educați și vin cu educația la ei și bunul simț și multe alte lucruri. Dar atunci când vine vorba de iubire, îi mai apucă așa câte o trăire mai intensă și îmi e teamă să nu exagereze. Pentru că nu îți dai seama.

Când iubești faci lucruri nebunești. Când ești îndrăgostit ajungi să simți gelozie, pasiune. Vorbesc din experiența de ani de zile din spatele celorlalte proiecte, deci pot să zic că sunt ca o mămică pentru ei. N-ai cum să nu te implici, n-ai cum să nu te atașezi de ei, să nu trăiești alături de ei”, a mai povestit Andreea Mantea pentru EGO.ro.

Cea mai mare realizare a ei este fiul ei, David
Cea mai mare realizare a ei este fiul ei, David

Sfaturi de viață de la Andreea Mantea: „Le spun tuturor să trăiască frumos!”

Prezentatoarea TV și-a descoperit și mai mult abilitățile de psiholog și în cele două sezoane ale emisiunii „Puterea dragostei”. A trăit intens alături de fiecare concurent și a încercat să le fie umăr de sprijin. Ba chiar să le ofere sfaturile pe care i le-ar da și fiului ei, David.

„Le spun concurenților din „Casa iubirii”, dar, nu numai, ci tuturor, să trăiască frumos. Să simtă, să experimenteze. Cred că noi uităm să trăim: ne trezim dimineață, repede cafeluță sau ceai, duș, spălat pe dinți și fugit la muncă. Toți am devenit stresați, nu știm ce să facem mai întâi. Un pic de ceartă dacă e cazul, dacă nu un pic de dragoste, vine weekend-ul și apoi iar de la capăt”.

Andreea Mantea a învățat să se bucure de lucrurile simple: „Mă bucur că au înflorit copacii”

La rândul ei, Andreea mărturisește că învață zilnic de la oamenii cu care intră în contact. Și că, odată cu înaintarea în vârstă, apreciază altfel lucrurile care o înconjoară. Astfel că zâmbetul de pe buze pe care îl afișează de fiecare dată și energia pozitivă nu sunt doar pentru telespectatori, ci pur și simplu un stil de viață.

„Eu trăiesc altfel dintotdeauna. Sunt un pic diferită. Eu mă implic în absolut orice, vreau să simt absolut orice, să mă bucur de fiecare momențel în parte, de fiecare lucru. Uite, spre exemplu, eu stau și mă uit atent, chiar și în trafic, mă uit la fiecare persoană în parte. Dacă zâmbește, cum zâmbește, îmi imaginez ce gânduri are.

Acum, că au înflorit copacii, mă uit cum au înflorit. Și mă bucur și îmi caut toată bucuria aia și o las să umble prin tot corpul, nu doar prin minte. Dacă ne lăsăm așa puțin purtați de viață, de tot ceea ce înseamnă ea, putem fi foarte fericiți, nu doar pe stres, pe supărare”, a mai declarat Andreea pentru EGO.ro.

Andreea se pregateste să se înscrie din nou la facultate. De această dată la Psihologie
Andreea se pregătește să se înscrie din nou la facultate. De această dată la Psihologie

Andreea Mantea și-a lovit mașina cu zâmbetul pe buze: „E o tablă în fond și la urma urmei”

În afara lucrurilor care contează cu adevărat, situații în care este implicat fiul ei, David, sau probleme de sănătate, nimic nu-i mai poate șterge Andreei zâmbetul de pe față. Nici măcar un accident de mașină.

„Ca să vezi că nu exagerez, uite îți dau un exemplu concret. Am lovit mașina. Eu singură cu un stâlp. Ca să ratez un câine sau o pisică, ceva, un animal micuț. Am tras de volan cât am putut de tare și m-am izbit de un stâlpișor de pe o bordură. Toată lumea care trecea exclama că, vai, nu se poate, de parcă nu știu ce se întâmplase. La tot ce m-am gândit a fost că bine că nu a fost nimic grav, că e o zgârietură, o tablă în fond și la urma urmei. Bine, mi se rupe sufletul când mă gândesc ce urmează. Dar de ce să stăm așa încordați pentru un nimic până la urmă”, ne-a mai povestit prezentatoarea TV

Nu a dat mare importanță banilor: „Mă limitam la salariu, atât cât aveam!”

Ea mai susține că este totuși un om, nu robot. Și că nu a descoperit modalitatea de a evita complet stresul, de a nu se mai consuma în diferite situații.

„Acum nu vă gândiți că eu nu am niciun stres. Am avut mereu și am același stres. Chiar și când era puștoaică mă stresam că vreau să îmi termin casa sau una alta. Dar dacă nu aveam și nu aveam, nu disperam. Mă limitam la salariu, atât cât aveam. Știu că atunci când mi-am luat casa, mi-am luat o saltea și am dormit pe ea vreo 4-5 luni. Când aveam bani, continuam să mobilez. Când nu aveam, stăteam așa. Stresul era mai mare atunci. Acum încerc să nu-i mai dau atenție”, a mai declarat amuzată Andreea Mantea pentru EGO.ro.

Video: Daniel Bălan

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Ce face fiica lui Feli Donose la doar 5 ani și jumătate
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Imaginea MOMENTULUI! Prima fotografie după anunţul BOLII lui Kate. Familia Regală nu a mai putut...
Fiica lui Țiriac, APARIȚIE RARĂ în COSTUM DE BAIE! Avem imaginile: „M-am îndrăgostit”
Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum s-a împrietenit cu medicul Ana Aslan
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au...
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Cum arată la interior vila din Las Vegas a Anamariei Prodan. 'Lămâi și mandarini ca...
Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: „Sunt o femeie obosită,...
De ce crede Patrick despre Ștefan că este un pârâcios. Rebecca și Roberta au ajuns...
Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum a devenit prieten cu Ana Aslan
Horoscop 24 Aprilie 2024. Balanțele vor avea bani, Peștii trebuie să-și mențină echilibrul atât în...
Horoscop Zilnic Miercuri 24 Aprilie 2024. Nativii Vărsător vor beneficia de motivația necesară pentru a-și...
Un val de schimbare cosmică este pe cale să redea fiecărei zodii noi drumuri de...
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl...
SURPRIZĂ în showbiz-ul din România! La un an de la nuntă, vedeta noastră a anunțat...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *