Andreea Marin și iubitul, surprinși în ipostaze tandre la gala “Nu există nu se poate!”. Vedeta a vorbit deschis despre relația lor: “Iubirea exprimată în toate felurile”

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Andreea Marin si iubitul, surprinsi in ipostaze tandre la gala Nu exista nu se poate

După multă muncă și ambiție, Andreea Marin a reușit să-și îndeplinească un vis pe care îl avea de foarte mult timp. Mai exact, îndrăgita vedetă a organizat și prezentat gala ”Nu există nu se poate”, unde zeci de personalități din România au fost premiate pentru realizările lor remarcabile. Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului, iar fosta zână a surprizelor a strălucit pe scenă. Alături i-a fost fiica și iubitul. La un moment dat, Adrian Brâncoveanu și moderatoarea chiar au fost surprinși în ipostaze tandre!

Andreea Marin a strălucit la gala ”Nu există nu se poate”

Joi, 25 aprilie 2024, a avut loc gala ”Nu există nu se poate”, care a fost organizată de Fundația ”Prețuiește Viața”. Însă, Andreea Marin a contribuit la crearea acestui eveniment incredibil.

De asemenea, fosta zână a surprizelor a și prezentat această gală specială, unde zeci de nume sonore au fost premiate pentru cariera lor. Evenimentul s-a desfășurat la Palatul Parlamentului, iar în sală au fost prezenți minimum o mie de invitați.

”Am șansa să transform un vis în realitate: Gala ”Nu există nu se poate!” va fi acel moment din viața mea profesională pe care îl plănuiesc, îl visez, îl aștept, îl muncesc alături de o echipă extraordinară de oameni capabili și suntem la o zi distanță de acest moment de strălucire la Palatul Parlamentului: un Oscar îmbrăcat în haina unui spectacol cum n-am mai pus pe picioare ca producător și n-am mai găzduit ca amfitrion în peste 30 ani ai mei de carieră, gala va prinde mâine viață și voi avea șansa de a le mulțumi atâtor oameni valoroși din domenii diverse, aflați împreună în aceeași seară.”, a spus Andreea Marin, potrivit celor de la click.ro.

Andreea Marin si iubitul, surprinsi in ipostaze tandre la gala Nu exista nu se poate 17
Andreea Marin si Adrian Brancoveanu

Adrian Brâncoveanu i-a fost alături

Printre invitați s-a numărat și Adrian Brâncoveanu, bărbat cu care fosta zână a surprizelor se iubește de mai bine de șase ani de zile. Acesta i-a fost alături iubitei sale, iar, la un moment dat, cei doi chiar au fost surprinși în ipostaze tandre.

De altfel, fotografia de mai sus vorbește de la sine. Întrebată de juranliști cel e leagă relația atât de mult, Andreea Marin a răspuns: ”Iubirea. E de ajuns. Iubirea exprimată în toate felurile.”

Citește și Vedetele din România, transformate după ani și ani de la debut! Cum arătau când au devenit cunoscute Andreea Marin, Andra sau Delia FOTO!

Cum a apărut Violeta, fiica Andreei Marin, pe scenă. A defilat sub privirile tuturor

În onoarea galei ”Nu există nu se poate” au defilat circa 70 de vedete. Printre ele s-a numărat și fiica pe care fosta zână a surprizelor o are din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.

Violeta, care are doar 16 ani, a făcut furori pe scenă. Îmbrăcată într-un costum elegant, de culoare gri, adolescenta a defilat ca o adevărată divă prin fața camerelor foto. Vezi imaginile cu ea în galeria foto a acestui articol!

Citește și Ce mănâncă Andreea Marin, după ce a slăbit peste 20 de kilograme: “Corpul meu s-a obișnuit cu asta, nu mi se mai pare greu”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

30 de locuri, gusturi și tradiții care transformă Turul României într-o vacanță prin România și Republica Moldova

Divertisment

30 de locuri, gusturi și tradiții care transformă Turul României într-o vacanță prin…

De la bulevardele elegante ale Chișinăului și farmecul cultural al Iașului, până la peisajele dramatice din Carpații Orientali, cetățile medievale ale Transilvaniei și energia Bucureștiului;…
Ultimele două săptămâni ale Târgului de Bere Auchan: sute de beri din 25 de țări și reduceri de până la aproape 50% 

Divertisment

Ultimele două săptămâni ale Târgului de Bere Auchan: sute de beri din 25 de țări și…

Mai sunt doar două săptămâni până la încheierea celei de-a 17-a ediții a Târgului de Bere Auchan, cel mai amplu eveniment dedicat berii din comerțul…
Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…