Anghel Damian, decizie surprinzătoare după succesul lui Theo Rose în serialul Clanul: “M-a șocat efectiv” VIDEO EXCLUSIV

Anghel Damian, decizie surprinzatoare dupa succesul lui Theo Rose in serialul Clanul M-a socat efectiv VIDEO EXCLUSIV

După succesul pe care l-a avut Theo Rose în postura de actriță în serialul ”Clanul”, Anghel Damian a prins o mai mare încredere în intuiția lui și a început să coopteze și alți cântăreți în proiectele lui. Regizorul serialelor difuzate de Pro TV mărturisit, în exclusivitate pentru EGO.ro, că nu și-a creat o strategie prin asta, ci doar îi place să exploreze și alte zone și să descopere noi talente.

Planul ambițios al lui Anghel Damian

După Theo Rose, un alt cântăreț intră în proiectele regizate de Anghel Damian. Este vorba de Andrei Bănuță, care a fost sunat chiar de partenerul de viață a lui Theo Rose pentru a veni la casting-ul de la serialul ”Groapa”.

”Eu cred că muzica și filmul merg împreună întotdeauna. Dacă ești un artist, un muzician bun, cu siguranță ai niște date pentru actorie. Chiar cred cu tărie povestea asta. Acum depinde de cât de mult muncești. Evident. Că este o tranziție de la muzică la actorie, dar pe de altă parte ai urechea foarte bună dacă ești muzician bun, ești obișnuit cu spectacolul, cu scena, teoretic știi să gestionezi o situație în care reflectoarele sunt pe tine, așa că deja tu ai un antrenament foarte bun. Asta nu înseamnă că, dacă ești un muzician bun, neapărat ai talent la actorie, dar încerc întotdeauna, în proiectele de genul acesta, să chem și vedem și oameni care vin din zona asta artistică, vin din zona muzicală și care ar putea să aibă un talent”, ne-a declarat Anghel Damian.

Ce părere are despre Andrei Bănuță

Nu urmărește ca de acum înainte fiecare proiect de-al lui să aibă cel puțin o persoană din industria muzicală, însă dacă va considera că unul dintre personajele din scenariu se potrivește unei anumite tipologii, cu siguranță va repeta experiența.

”Am descoperit din întâmplare că și Andrei Bănuță este foarte talentat. Nu mi-am propus să fie asta o marcă, în fiecare proiect să aducem câte un cântăreț. Sunt și foarte mulți actori extraordinari, actori care au școală de actorie, dar pentru anumite situații, tipologia unui cântăreț se potrivește mai bine poate pentru un proiect de genul acesta”, a explicat Anghel Damian pentru EGO.ro, completând că în cazul lui Andrei Bănuță chiar l-a văzut direct în personaj, fără să știe dacă are sau nu talent actoricesc.

”La Andrei mi-a plăcut look-ul lui. Are un look foarte latino, dacă vrei, așa mai de artist spaniol sau sud-american în vogă, un look pe care nu-l prea găsești între absolvenții de actorie. Așa că am zis că, dacă talentul este pe măsura look-ului, atunci merită o șansă. Și s-a dovedit că este pe un drum foarte bun. Există talent acolo, este un băiat foarte muncitor și sunt convins că acest proiect îl va aduce într-o altă lumină”.

”Naturalețea lui m-a șocat efectiv”

Cei doi artiști au fost doar începutul pentru ca Anghel Damian să-și asculte intuiția și să caute noi talente cu ajutorul social media. Pe TikTok l-a descoperit pe Florinel, un puști care provine dintr-o familie modestă, care nu are prea multe posibilități și nici nu a dus o viață prea roz, însă care s-a dovedit a fi cea mai bună alegere a celebrului regizor.

”La copii este puțin mai simplu pentru că sunt foarte puțini care au studii, deci oricum vei alege un neprofesionist. Doar că, vâzându-l pe TikTok, naturalețea lui m-a șocat efectiv și am zis că trebuie să-l aduc într-un film, într-un serial”, ne-a povestit Anghel despre Florinel, mărturisind că nu s-a așteptat nicio clipă să se descurce atât de bine pe platourile de filmare.

”Clar are niște date pentru că e foarte adevărat. Cu camera pe el, evident, camera de TikTok, dar avea o spontaneitate, plus că e un copil foarte paradoxal. E foarte mic, plăpând așa la prima impresie, zici că se frânge și pe de altă parte are o maturitate, vorbește cu bătrân de 60 70 de ani, cu înțelepciunea populară și este și foarte ager la minte. Așa că am zis să încercăm”.

Puștiul care l-a impresionat pe celebrul regizor

Florinel nu i-a surprins doar pe regizori și scenariști, ci și pe ceilalți actori cu care joacă (George Mihăiță sau Marian Olteanu): ”A fost extraordinar Florinel. A învățat textul. Asta era cea mai mare emoție, dacă reușește să învețe textul, că naturalețe știam că are, look-ul potrivit avea, dar am zis că nu a fost pus în situația de a învăța multe replici. A avut multe vorbe. Nu numai că le-a învățat pe ale lui, le-a învățat pe ale partenerilor și îi corecta la repetiții. L-a corectat pe Marian Olteanu că nu spune vorbele cum trebuie, la un moment dat, Tătuțu a avut o pauză și Florinel a crezut că Tătuțu nu știe textul și a intrat repede să-i spună. George Mihăiță i-a spus că știe textul, doar că este o pauză de actorie. Era mortal”, a mai povestit amuzat Anghel Damian pentru EGO.ro, completând că cei enumerați mai sus sunt doar un început și că va continua să-și asculte instinctul și să ”vâneze” oameni talentați cărora să le dea o șansă.

”Trăim într-o epocă unde cumva aceste industrii se combină foarte bine și evident lumea are un telefon, tot timpul ești filmat, te filmezi, se postează pe mediile de socializare, TikTok, Instagram. Așa că încerc să fiu atent la ce există și să culeg de acolo unde văd că există un potențial talent”.

 

Video: Mihai Robu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…