Bărbatul care ar fi tatăl biologic al prințului Harry. Cum arată și ce are în comun cu acesta

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Prințul Harry

Cartea de memorii a prințului Harry poate fi deja citită în multe zone din lume, iar informațiile pe care le face publice sunt considerate foarte controversate. Fiul cel mic al lui Charles al III-lea și al Dianei face referire și la glumele pe care le făcea tatăl său cu privire la originea lui și care l-au marcat profund. Cum arată și ce are în comun Harry cu bărbatul care ar fi tatăl lui biologic?

Bărbatul care ar fi tatăl biologic al prințului Harry. Când a avut o relație cu prințesa Diana

De-a lungul timpului au apărut mai multe zvonuri conform cărora James Hewitt ar fi, de fapt, tatăl biologic al prințului Harry, însă de fiecare dată zvonurile au fost “anulate”. Chiar și el, în timpul unui interviu, ar fi declarat că relația cu Diana a început în 1984, cu 18 luni înainte ca Harry să vină pe lume. Nu a confirmat, dar nici nu a negat faptul că ar fi tatăl lui Harry.

Potrivit informațiilor apărute, relațiile amoroase dintre Charles și Diana au încetat să mai existe din anul 1980, cu patru ani înainte ca Harry să vină pe lume. În acest timp ea l-a întâlnit pe James Hewitt, un fost ofițer al cavaleriei regale. Casa Regală ar fi încercat să mușamalizeze tot, spunând că relația dintre cei doi ar fi început, de fapt, după 1986. În anul 1995, prințesa Diana a recunoscut că a avut o relație extraconjugală cu Hewitt, iar atunci ofițerul a fost eliberat din funcție. De teamă să nu fie ridiculizat, Hewitt ar fi vrut să fugă în Franța și să se sinucidă. Nu și-a dus planul până la capăt, iar doi ani mai târziu prințesa Diana a murit în accident rutier.

Bărbatul care ar fi tatăl biologic al prințului Harry
Bărbatul care ar fi tatăl biologic al prințului Harry

Cum arată presupusul tată biologic al prințului Harry și ce are în comun cu acesta

Prințul Harry povestește în cartea sa că atunci când era mic tabloidele scriau că nu ar fi fiul biologic al lui Charles. Chiar și actualul rege făcea glume pe seama acestui subiect, chiar dacă nu de față cu fiul său.

„Râdea (n.r. Charles), deși era o glumă remarcabil de nefastă, având în vedere zvonul care circula tocmai atunci, că tatăl meu real era unul dintre foștii iubiți ai mamei: maiorul James Hewitt. O cauză care a stat la baza acestei speculații a fost părul roșu al maiorului Hewitt, dar o altă cauză a fost sadismul”, mai scrie Harry.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…