Cât costă carnea de miel în 2022. Ce preţuri sunt în pieţe

Cât costă carnea de miel în 2022. Se apropie Paștele și toată lumea se pregătește să facă cumpărăturile. De pe lista nu lipsește carnea de miel, care face parte dintre mâncărurile tradiționale de Paște. Foarte multe persoane doresc să sărbătorească Paștele având pe masă o friptură de miel perfectă, care să fie pe placul musafirilor. Înainte de a merge la cumpărături, aceștia vor să știe care sunt prețurile din piețe la carnea de miel. Iată așadar cât costă carne de miel în 2022.

Prețurile din piețe – cât costă carnea de miel în 2022

Mielul este un preparat nelipsit de pe masa de Paște a românilor, alături de pască, cozonac și ouă roșii. Din acesta pot fi preparate mai multe feluri de mâncare precum: friptură, drob sau ciorbă de miel.

Prețurile din piețe - cât costă carnea de miel în 2022
Carnea de miel – prețuri în 2022 în piețe

În Duminica Paștelui, adică în prima zi de Paște, tradiția spune că toată lumea trebuie să se așeze la masă, fie că este vorba de familie sau de prieteni și să se ospăteze cu miel. De aceea, un subiect care interesează pe toată lumea în această perioadă este cât costă carnea de miel în 2022.

Cât costă carnea de miel în 2022

Suntem deja în luna aprilie și deoarece în acest an Paștele catolic pică pe 17 aprilie, iar cel ortodox pe data de 24 aprilie ne gândim deja la ce punem pe masă.

Deoarece în această perioadă, cererea de carne de miel este cea mai mare, întrebarea pe care și-o pune toată lumea este: cât costă carnea de miel în 2022. Crescătorii de ovine au prognozat deja prețurile, potrivit playtech.ro. Iată așadar care sunt prețurile din piețe, conform declarației unui tânăr crescător de ovine din județul Arad, Ionuț Cioranu, care este și vicepreședinte al Asociației Forța Fermierilor:

„În momentul de față prețul la miei variază în funcție de kilogram/cap și zona țării. Prețul se încadrează undeva între 17 -18 lei kilogram/viu, plus TVA. Iar carcasa ajunge undeva la 35-40 de lei în prezent, un preț pe care îl aveam anul trecut în perioada Pascală. Ca și creșteri, dacă ne referim la vânzarea în viu, față de anul trecut este o majorarea de 25 la sută, asta simțită pe pielea mea în fermă.

Anul trecut în 15 martie încărcam cu 14 lei plus TVA iar anul acesta, chiar săptămâna trecută, am încărcat cu 17 lei plus TVA. Dar prețurile însă nu sunt nici pe departe comparabile cu scumpirile pe care le-am întâmpinat noi în ferme. Spre exemplu, cerealele anul trecut erau undeva la jumătate comparativ cu perioada aceasta, poate și mai jos, motorina era 5-6 lei/litru”.

Cât costă carnea de miel în piețe în 2022

Cererea de piață influențează prețurile mieilor din această perioadă, premergătoare sărbătorilor pascale:

„Nu știm ce va fi la Paște, nimeni nu poate să zică ce va fi. Poate să fie mai scump ca acum, poate să fie mai ieftin. Prețul variază în funcție de cerere, dar din păcate România nu este un mare consumator de carne de miel.

Din fermele ciobanilor rămân în țara noastră circa 10-15 la sută dintre efective care se cer atunci de Paște. Restul pleacă la export, către țările arabe sau către Europa marfa mai mică, până în 20-25 de kilograme/viu”, după cum a mai adăugat tânărul fermier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…