Cătălin Botezatu lămurește incidentul cu rechinul: “Când să mă întâlnesc acum cu rechinii?” Prin ce trece din cauza fanelor care întrec limitele: “Le-am dat afară din anumite locații publice cu poliția!” VIDEO EXCLUSIV

Designerul a încercat toate sporturile extreme de-a lungul anilor

Cătălin Botezatu a ținut să lămurească ce s-a întâmplat în vacanța în care a trecut printr-o situație limită, când un rechin înota foarte aproape de el. Acesta a precizat, în exclusivitate pentru Ego.ro, că incidentul s-a petrecut cu 8 ani în urmă. De asemenea, creatorul de modă ne-a vorbit despre fanele care au întrecut limita, precizând că a fost nevoit, uneori, să ceară ajutorul poliției.

Cătălin Botezatu, adevărul despre incidentul cu rechinul

Recent, Cătălin Botezatu a povestit că a trecut printr-o situație limită într-o vacanță, când a confundat un rechin cu o focă, însă a reușit să scape cu bine. Acum, celebrul creator de modă a vrut să lămurească situația, explicând că totul s-a petrecut în urmă cu 8 ani. Mai mult, el, prezent la Radar de Media Summer Gala, ne-a dezvăluit că a încercat toate sporturile extreme de-a lungul anilor:

“Doar pe muncă, la mine vacanța o să fie în luna decembrie, după ziua mea. Am povestit unui canal în urmă cu 2 săptămâni despre o pățanie care s-a petrecut în urmă cu 8 ani! Au scos din context. Asta mă enervează cel mai tare la televiziuni! Mă întreabă: “Când ai avut o situație limită în viața ta?”. Pe urmă, eu spun o situație limită din viața mea, care s-a petrecut acum mulți ani! Când să mă întâlnesc acum cu rechinii? Da, a fost, cu mulți ani în urmă, în Galapagos, dar nu acum! Acum mă bat cu rechinii aceștia! Am făcut de toate, fac scuba, fac skydiving. Dar, înaintând în vârstă, ca să nu zic că din cauza vârstei, ținând cont de faptul că nu mai poți să faci anumite chestii nebune, nu mai fac! Mă mai bag uneori, îmi place foarte mult să fac scufundări!”

Ce spune despre fanele care întrec limita: “Fac orice crezând că pot intra în grațiile mele sau în patul meu!”

Cătălin Botezatu se bucură de o mulțime de fane, însă există unele femei care au întrecut măsura de-a lungul timpului. Cunoscutul designer a explicat că a recurs la ajutorul poliției pentru a da afară anumite admiratoare din locurile publice unde se afla. Cât despre cele care vor să îl atragă pe creatorul de modă într-o idilă amoroasă, el a punctat că este foarte selectiv:

“Multe, enorm de multe, de la fane normale și educate, până la fane și femei nebune, măritate, obsedate sexual și multe altele. (n.r. îi dau mesaje) Sunt unele pe care le-am dat afară din anumite locații publice cu poliția. Asta nu pot să fac, îl cunoaște o lume întreagă, dar le-am blocat. (n.r. numărul de telefon) Au venit acasă, la atelier, la restaurante, peste tot. Asta este, îți asumi! Eu sunt onorat că am fane, dar nu sunt onorat de femeile și de fanele nebune, care nu au o limită. Fac orice crezând că pot intra în grațiile mele sau în patul meu, ca să o spunem pe românește, ceea ce e foarte greu. Mă respect și sunt foarte selectiv, asta e tot ce pot să spun despre mine.”

Citește și Cătălin Botezatu a fost în culisele Eurovision 2023 și dă cărțile pe față despre prestația României: „Groaznic”. Ce a spus despre Mihai Trăistariu VIDEO EXCLUSIV

Video: Cătălin Shadi Sîrbu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *