Câte ore poate fi păstrată ciorba în frigider. Greșeala pe care o fac multe persoane - Ego.ro

Câte ore poate fi păstrată ciorba în frigider. Greșeala pe care o fac multe persoane

Totul depinde de ingredientele din care este făcută ciorba

Scris de: Daoud Andra

10 Jan. 2023

Câte ore poate fi păstrată ciorba în frigider. Greșeala pe care o fac multe persoane

Ciorbele sunt printre cele mai populare preparate din bucătăria românească. Nu lipsesc de la mesele de prânz ale oamenilor și oferă senzația de sațietate rapid. Pot fi consumate la felul întâi sau ca preparat principal, fără să mai fine nevoie de felul al doilea. După ce au fost preparate, pot fi ținute la rece, însă nu pentru mult timp. Câte ore poate fi păstrată ciorba în frigider, în funcție de tipul ei.

Cum se păstrează ciorba după ce a fost preparată

Ciorba este una dintre mâncărurile de bază pentru români. Fie că vorbim despre ciorbă acră sau supă, cu carne sau doar cu legume, aceasta reprezintă alegerea principală la masa de prânz pentru mulți dintre noi. Majoritatea oamenilor preferă să gătească o cantitate mai mare de ciorbă, din care să mănânce timp de câteva zile.

Citește și: Cea mai bună ciorbă pe care să o consumi după sărbători. Te reface imediat după mesele copioase

Porția obișnuită este de aproximativ 400 ml de ciorbă la o masă, așa că poți estima cantitatea atunci când o prepari. După ce s-a răcit complet, ciorba se păstrează la frigider, la temperaturi cuprinse între 2 și 4 grade Celsius. Este important de știut că, atunci când încălzești din nou ciorbă, trebuie să încălzești doar atât cât mănânci, nu pe toată. După ce a fost reîncălzită, ciorba nu mai poate fi pusă din nou la frigider.

Câte ore poate fi păstrată ciorba în frigider
Supa trebuie să fie păstrată la frigider după ce s-a răcit

Câte ore poate fi păstrată ciorba în frigider

Ciorba este un aliment perisabil, care nu poate fi păstrat prea mult timp la frigider. Chiar dacă este depozitată la temperatura corectă, ciorba se poate altera în câteva zile. Așadar, poți face ciorbă pentru 2-3 zile, dar în niciun caz nu poți mânca din ea o săptămână.

Cel mai mult rezistă în frigider ciorbele din carne de porc și de vită. Dacă sunt și acrite cu borș sau cu zeamă de varză, acestea pot fi păstrate până la 72 de ore la rece. Ciorba sau supa de pui rezistă la frigider până la 48 de ore, la fel și ciorbele de legume. Supele-cremă ar trebui să fie consumate a doua zi și să nu fie ținute la frigider mai mult de 24 de ore.

Chiar dacă nu depășești intervalul recomandat, se poate întâmpla să ai surpriza neplăcută ca ciorba să se strice în frigider. O greșeală pe care o fac multe persoane este să adauge verdeața tocată în ciorbă după ce o prepară. Pătrunjelul sau leușteanul pot face ca supa sau ciorba să fermenteze, mai ales vara.

Este recomandat să toci verdeața și să o adaugi în bolul cu supă sau ciorbă, atunci când mănânci. Păstrează verdeața proaspăt tocată separat, într-un recipient în frigider și adaugă doar când încălzești ciorba. În acest fel, scade riscul ca aceasta să se altereze.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Simona Pătruleasa nu spune ”nu” atunci când e vorba de întoarcerea în TV. Ce face acum, de când ”stă acasă”
9.3 3 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *