Cea mai bună ciorbă pe care să o consumi după sărbători. Te reface imediat după mesele copioase

Scris de: Dana Cazacu

02 Jan. 2023

Cea mai bună ciorbă pe care să o consumi după sărbători. Te reface imediat după mesele copioase

După cum bine știm, mesele românilor de sărbători sunt încărcate cu fel și fel de preparate delicioase și consistente. Ei bine, după sărbători, când suntem sătui de atâtea preparate grele, o ciorbă delicioasă de cartofi ne poate repune pe picioare. Așadar, în rândurile de mai jos vei găsi cea mai bună ciorbă pe care să o consumi după sărbători.

Cea mai bună ciorbă pe care să o consumi după sărbători

Crăciunul a trecut, la fel și Revelionul, iar mulți dintre noi ne simțim plictisiți de atâta mâncare. Tocmai de aceea, o ciorbă de cartofi ușoară și extrem de delicioasă este binevenită. Cum se prepară o ciorbă de cartofi ca la bunica și care sunt ingredientele de care avem nevoie, îți spunem noi în continuare.

Rețetă pentru cea mai bună ciorbă de cartofi

Pentru rețeta noastră de ciorbă de cartofi veți avea nevoie de următoarele ingrediente:

  • 5 cartofi mari
  • 2 cepe
  • 2 morcovi
  • 1 ardei gras roșu
  • 1 rădăcină pătrunjel
  • 1 țelină mică
  • 1 litru zeamă de varză
  • 1 crenguță de cimbru
  • 200 ml suc de roșii
  • 100 ml ulei
  • aproximativ 3-4 litri de apă
  • leuștean proaspăt tocat
  • sare și piper.

Mod de preparare

Înainte de toate, trebuie să ne asigurăm că avem o oală de cel puțin 5 litri. Acum, spălăm și curățăm rădăcinoasele, după care le tăiem în cuburi mici. Cartofii îi curățăm și tăiem în cuburi mari, iar ceapa o tocăm mărunt. Tăiem în cubulețe și ardeiul roșu.

Turnăm în cratiță 100 ml de ulei și lăsăm să se încingă. Adăugăm în oală ceapa tocată mărunt și o lăsăm la călit până devine translucidă. Adăugăm acum morcovul, țelina și rădăcina de pătrunjel, amestecăm bine legumele și lăsăm la călit până se înmoaie rădăcinoasele, apoi adăugăm cartofii și completăm cu apă fierbinte.

Cea mai bună ciorbă pe care să o consumi după sărbători
Cea mai bună ciorbă pe care să o consumi după sărbători

Cum să faci cea mai bună ciorbă de cartofi

Lăsăm ciorba să fiarbă pentru aproximativ 20 de minute, după care adăugăm în oală sucul de roșii. Punem în ciorbă și ardeiul, potrivim de sare și piper, apoi acoperim oala și lăsăm să mai dea un clocot. Turnăm zeama de varză, crenguța de cimbru și mai lăsăm 10 minute.

După ce s-au scurs cele 10 minute, iar aromele s-au întrepătruns, stingem focul și presărăm deasupra ciorbei leușteanul tocat mărunt. Acoperim oala cu capac și lăsăm ciorba să se odihnească pentru circa 15 – 20 de minute.

Ciorba de cartofi se poate servi cu ceapă, ardei iute sau dreasă cu smântână. Spor la gătit și poftă bună!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
De ce nu se mai implică Larisa Udilă în proiecte TV
9.7 6 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *